Prima pagină » Economic » Salariul mediu brut a fost în august de 2.331 lei. În ce domenii se câștigă cel mai bine

Salariul mediu brut a fost în august de 2.331 lei. În ce domenii se câștigă cel mai bine

Salariul mediu brut a fost în august de 2.331 lei. În ce domenii se câștigă cel mai bine
Salariul mediu nominal brut a scăzut în august cu 2% față de iulie, la 2.331 lei, iar cel net cu 2,1% (36 lei), la 1.683 lei, cele mai mari câștiguri fiind consemnate în extracția petrolului brut și a gazelor naturale, de 4.484 lei, iar cele mai mici în hoteluri și restaurante, de 996 lei.

Majoritatea activităților din sectorul economic au înregistrat în august câștiguri nete mai mici decât în iulie, scăderile fiind determinate de acordarea în iulie de premii ocazionale, sume din profitul net și alte fonduri, dar și de nerealizările de producție ori încasările mai mici, în funcție de contracte sau ca urmare a concediilor de odihnă, când nu se acordă tichete de masă și alte drepturi salariale.

„Comparativ cu luna august a anului precedent, câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 4,9%. Indicele câștigului salarial real față de aceeași perioadă a anului precedent a fost de 104%”, se arată într-un comunicat al Institutului Național de Statistică (INS).
Indicele câștigului salarial real pentru luna august față de iulie, calculat ca raport între indicele câștigului salarial nominal net și indicele prețurilor de consum, a fost de 98,2%.

Față de luna octombrie 1990, indicele câștigului salarial real a fost de 125,8%, cu 2,2 puncte procentuale mai mic față de cel înregistrat în iulie anul acesta.

Cele mai mari reduceri ale salariilor nete au fost indicate în fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice (-13%) și în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor (-11,3%).

Totodată, s-au înregistrat diminuări ale câștigurilor cu 6-8% în fabricarea produselor textile, activități auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activități de asigurare și fonduri de pensii), extracția minereurilor metalifere, producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat și cu 5-6% în fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice, tăbăcirea și finisarea pieilor, colectarea și epurarea apelor uzate, fabricarea de mașini, utilaje și echipamente, activități de asigurări, reasigurări și ale fondurilor de pensii (cu excepția celor din sistemul public de asigurări sociale).

Creșterile câștigului salarial mediu net față de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime, sume din profitul net și din alte fonduri, realizărilor de producții ori încasărilor mai mari, în funcție de contracte sau proiecte, iar în unele activități economice au fost influențate și de disponibilizările de salariați cu câștiguri salariale mici.

Cele mai semnificative creșteri ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracția cărbunelui superior și inferior cu 11,7%, în fabricarea produselor din tutun și alte activități extractive cu 7,5%-8% și în activități de editare, fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, activități de servicii anexe extracției cu 3,5-5%.
În sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale salariilor față de iulie, cu 3,2% în învățământ, ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanței școlare, și cu 0,8% în administrația publică. În sănătate și asistență socială s-a înregistrat o ușoară creștere a câștigului salarial mediu net, de 0,5%.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Minunea de la Cluj: satul care și-a dublat populația cu o strategie neașteptată. Case și terenuri pentru tineri
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
X-Men: Marvel a anunțat actorul care îl va interpreta pe Mister Sinister