Prima pagină » Știri politice » Comisia juridică a dat aviz pozitiv pentru anchetarea lui Valerian Vreme

Comisia juridică a dat aviz pozitiv pentru anchetarea lui Valerian Vreme

Comisia juridică a dat aviz pozitiv pentru anchetarea lui Valerian Vreme
Comisia juridică a Camerei Deputaților a aprobat, marți, ridicarea imunității fostului ministru Valerian Vreme, decizia finală urmând să fie luată de plenul Camerei.

Ședința Comisiei juridice  a avut loc în prezența deputatului Valerian Vreme, care a fost însoțit de avocați.

Comisia juridică a fost sesizată de către Biroul Permanent al Camerei cu scrisoarea ministrului Justiției cu privire la solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind cererea de începere a urmăririi penale împotriva deputatului Valerian Vreme, ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale în perioada septembrie 2010 – februarie 2012.

Această scrisoare constituie singurul punct de pe ordinea de zi a comisiei.

Presa a avut acces doar în deschiderea ședinței, pentru ilustrație, dezbateri și procedura de vot fiind secrete.

Comisia juridică a Camerei este în cvorum de lucru, în condițiile în care mai mulți membri lipsesc, dar au înlocuitori.

„Colegii care nu sunt membri înlocuiesc membri ai comisiei, pe baza împuternicii, conform Regulamentului”, a precizat președintele Comisiei, deputatul Bogdan Ciucă.

Raportul pe care Comisia îl va vota marți va fi trimis Biroului Permanent, care va sesiza plenul.

Surse din comisie au precizat, pentru MEDIAFAX, că plenul s-ar putea reuni peste o săptămână, respectiv marțea viitoare, pentru a se pronunța prin vot asupra raportului Comisiei.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că, după ce primește raportul Comisiei juridice în privința începerii urmăririi penale a deputatului Valerian Vreme în dosarul Microsoft, va convoca de îndată plenul, adăugând că va fi ușor, deoarece este sesiune parlamentară.

Biroul Permanent al Camerei Deputaților a decis în 1 octombrie să trimită la Comisia juridică solicitarea Ministerului Justiție cu privire la începerea urmăririi penale a deputatului Valerian Vreme în dosarul Microsoft, aceasta având termen 10 zile pentru întocmirea raportului.

Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție a anunțat că procurorul general Tiberiu Nițu, în baza dispozițiilor articolului 109 alineatul 2 din Constituție, a articolelor 12 și 19 din Legea 115/1999 și ale Deciziei Curții Constituționale nr. 270 din 10 martie 2008, a transmis ministrului Justiției referatul Direcției Naționale Anticorupție prin care se solicită declanșarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de: senatorul Ecaterina Andronescu – pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență și spălare de bani; deputatul Valerian Vreme – pentru abuz în serviciu; senatorul Petru Șerban Mihăilescu – pentru instigare la abuz în serviciu, trafic de influență și spălare de bani.

Procurorul general Tiberiu Nițu a transmis Parlamentului European referatul DNA prin care se solicită declanșarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de europarlamentarul Dan Nica, suspectat de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență și spălare de bani.

De asemenea, procurorul general al PICCJ a transmis președintelui Traian Băsescu referatul DNA prin care se solicită declanșarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de: Adriana Țicău, fost ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației – pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență și spălare de bani; Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale – pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență și spălare de bani; Daniel Funeriu, fost ministru al Educației și Cercetării – pentru abuz în serviciu; Alexandru Athanasiu, fost ministru al Educației și Cercetării – pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență și spălare de bani; Mihai Nicolae Tănăsescu, fost ministru al Finanțelor Publice – pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență și spălare de bani.

Camera Deputaților a fost sesizată pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Vreme Valerian, ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale în perioada septembrie 2010 – februarie 2012 și în prezent deputat, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, constând în aceea că ar fi încheiat contractul subsecvent referitor la suplimentarea numărului de licențe MECTS, pentru școli – contractul de furnizare produse nr.108 din 17 august 2011 în baza căruia MCSI a efectuat plăți totale de 8.825.673,50 euro, în condițiile în care HG nr.460/2009 nu a reglementat situația licențelor destinate unităților de învățământ, iar prețul licențelor nu reflectă discount-ul acordat de Microsoft, nu a dispus măsuri cu privire la aspectele sesizate de către FTS România prin adresa nr. 4550/02.12.2010, cu privire la servicii neprestate.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Liana Arsenie, președinta CAB: „N-aș spune că materialul Recorder este unul de presă”
Digi24
Controversă după ce edilul Robert Negoiță a fost testat antidrog de protestatarul Marian Ceaușescu. Expert: Rate prea mari de eroare
Cancan.ro
Românul care a câștigat 10 milioane de euro la LOTO, sufocat de datorii! Și-a 'vândut' și părinții la cămătari!
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție rară în costum de baie
Adevarul
„Nu mai e ca înainte”. Mărturiile românilor dintr-o țară europeană renumită până de curând pentru nivelul de trai
Mediafax
Mai mult de două treimi dintre europeni simt că țara lor este amenințată. Majoritatea cer o UE mai bine apărată
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
ANALIZĂ Când devine recesiunea tehnică o recesiune reală și ce înseamnă scăderea PIB pentru economie și populație
Cancan.ro
Meko și Dorian Popa l-ar fi tocmit pe 'Măcelarul lui Bebino' să-l aranjeze pe Alex Bodi. Au pus preț pe capul musculosului
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Alexandra Dinu, prima soție a lui Adrian Mutu! A dispărut din lumina reflectoarelor. Face furori la 45 de ani
Ciao.ro
Vedete cu suflet mare! Ce persoane publice din România au adoptat copii
Promotor.ro
Video / Primele imagini cu mașina care a ars ca o torță. O femeie a murit, șoferul e în stare gravă
Descopera.ro
Cum arată ultima suflare a unei stele aflate pe moarte?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Cercetătorii au surprins pentru prima dată cum se târăsc micile marsupiale spre marsupiul mamei lor