Prima pagină » Știri politice » Klaus Iohannis: Nu mă lupt cu Victor Ponta, ci cu sistemul din spatele lui

Klaus Iohannis: Nu mă lupt cu Victor Ponta, ci cu sistemul din spatele lui

Klaus Iohannis: Nu mă lupt cu Victor Ponta, ci cu sistemul din spatele lui
Candidatul ACL la alegerile prezidențiale, Klaus Iohannis, a declarat, sâmbătă, la Constanța, că nu se luptă cu Victor Ponta, ci cu sistemul din spatele din spatele acestuia, cu "baronii și găștile de partid", transmite corespondentul MEDIAFAX.

ACL a organizat, sâmbătă, un miting la Constanța, în care au fost prezenți membri și simpatizanți ai acestei formațiuni politice din mai multe județe din sudul țării. Liderii ACL au urcat pe scena amenajată în Piața Far, zonă unde în trecut au avut loc numeroase întâlniri electorale ale PSD și ale lui Radu Mazăre, pe acordurile piesei „Fie să renască” a trupei Phoenix, după care a fost intonat imnul de stat.

După discursurile mai multor lideri ACL, la final a venit rândul candidatului la alegerile prezidențiale Klaus Iohannis, care le-a spus celor prezenți că nu se luptă cu Victor Ponta, ci cu sistemul din spatele acestuia.

„Se spune că mă lupt cu candidatul Ponta, că noi doi vom intra în turul doi. Dați-mi voie să vă spun ceva apropo de luptă, Victor Ponta reprezintă un sistem, în spatele lui sunt toți baronii, sunt toate găștile de partid, el a dezamăgit, dar sistemul îl împinge înainte. Eu, de fapt, nici nu mă lupt cu Victor Ponta, mă lupt cu sistemul pe care îl reprezintă și nu mă lupt pentru mine, mă lupt pentru voi”, a declarat Klaus Iohannis.

De asemenea, co-președintele ACL, Vasile Blaga, a lansat în discursul său un atac la adresa baronilor PSD, spunând că țara s-a săturat de ei.

„Și românii din sudul țării s-au săturat de PSD, s-au săturat de satrapul Duicu de la Mehedinți, de satrapul Cosma de la Prahova, de Bunea Stancu de la Brăila, de frații siamezi Mazăre și Nicușor, din Constanța, dar mai ales s-au săturat de tatăl satrapilor care a pârjolit județul Teleorman, Liviu Dragnea, și de cel care este condus de ei, Victor Ponta, cel mai slab premier al României din istoria acestei țări”, a afirmat Blaga.

Mitingul electoral al ACL de la Constanța s-a încheiat cu imnul PDL, „Verde înrourat”.

La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai ACL din mai multe județe, printre care Constanța, Tulcea, Călărași, Ilfov, Buzău, Prahova și municipiul București.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au găsit ceva MISTERIOS pe fundul mării. După 27 de ani, vine recompensa
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Prosport.ro
FOTO. Știrista PRO TV a rămas însărcinată pentru prima dată la 40 de ani: „Superbă”
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Pare un sat obișnuit, dar ASCUNDE ceva uriaș
Click
Șerban Huidu, reacție după incidentul vulgar de la petrecerea Antena 1: „La noi n-au fost imagini dubioase pe ecrane”
Digi24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Cancan.ro
Avem imaginile cu Claudia Ion și ispita-pilot de la Insula iubirii. Eduard Vlădescu le-a stricat relația, chiar înainte să se logodească
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!