Prima pagină » Știri externe » Putin a ordonat RETRAGEREA trupelor ruse de la frontiera cu Ucraina

Putin a ordonat RETRAGEREA trupelor ruse de la frontiera cu Ucraina

Putin a ordonat RETRAGEREA trupelor ruse de la frontiera cu Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin i-a ordonat ministrului Apărării să retragă trupele ruse staționate din vară la frontiera cu Ucraina, în cadrul unor exerciții, a anunțat Kremlinul înaintea unor negocieri asupra armistițiului fragil din estul acestei țări, relatează AFP.

„Șeful statului l-a însărcinat pe ministrul Apărării să înceapă să aducă trupele înapoi către bazele lor permanente”, a anunțat Kremlinul sâmbătă seara târziu, referindu-se la cei aproximativ 17.600 de militari implicați în manevre, din vară, în regiunea Rostov, în sudul Rusiei.

Ministrul Apărării Serghei Șoigu a primit ordinul prezidențial după ce a raportat că „antrenamentul de vară în poligoanele de tir din Districtul Militar Sud s-a terminat”, a continuat Kremlinul.

Putin urmează să aibă o întâlnire cu președintele ucrainean Petro Poroșenko la summitul de vineri de la Milano, în prezența unor reprezentanți europeni de rang înalt, inclusiv cancelarul Angela Merkel și premierii italian Matteo Renzi și britanic David Cameron.

Kievul și Occidentul, care au adoptat sancțiuni economice fără precedent împotriva Rusiei, acuză Moscova că i-a înarmat pe rebelii proruși din estul Ucrainei și că a trimis, în august, trupe din cadrul armatei pentru a-i susține.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vânătoare de lupi în Spania. Ecologiștii contestă decretul
Digi24
Așteptări mari, rezultate dezamăgitoare. Summitul cu Xi îl readuce pe Trump la realitate: China nu a cedat în problemele importante
Cancan.ro
Cabral Ibacka, relație secretă cu un model Playboy cu origini africane
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
„Din doi săraci nu faci unul bogat”. Primăriile de la sat, în situații imposibile după „eficientizare”
Mediafax
Efectele alcoolului asupra organismului pot fi reversibile?
Click
Cele mai norocoase și fericite zodii ale verii 2026. Li se schimbă viața în bine, destinul le surâde pe toate planurile, au parte de iubire, bani și reușite neașteptate
Digi24
Omul pe care Putin îl vrea mort și care ar putea obține pacea în Ucraina: „Am avut de-a face cu ei mulți ani, știu cum să le vorbesc”
Cancan.ro
Presa străină, ȘOCATĂ de prestația Alexandrei Căpitănescu la Eurovision. Ce au relatat jurnaliștii britanici 😲 ⤵️
Ce se întâmplă doctore
Imagini rare cu Oana Zăvoranu în anul 2000, înainte de operațiile estetice. Acum e total schimbată
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Turcii și românii lucrează la o dronă terestră pentru armată: FOTO și primele detalii despre proiect
Descopera.ro
Trucul simplu pentru plantele de apartament atunci când plecăm de acasă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Președintele Poloniei a adoptat un urs din România