Prima pagină » Știri politice » Iliescu, despre noua sa carte: ”Citind-o, veți înțelege de ce am devenit un om de stânga”

Iliescu, despre noua sa carte: ”Citind-o, veți înțelege de ce am devenit un om de stânga”

Iliescu, despre noua sa carte: ''Citind-o, veți înțelege de ce am devenit un om de stânga''
Fostul președinte al României Ion Iliescu își lansează luni volumul "Destinul unui om de stânga. Amintiri".

Volumul oferă, pentru prima dată de la Revoluție încoace, povestea fascinantă a carierei și a transformării omului politic și intelectualului Ion Iliescu, dintr-un tânăr sedus de utopia comunistă, posesorul unei istorii familiale de lupta dezinteresată pentru idealurile dreptății sociale, într-un critic al regimului comunist care, în timpul și după Revoluția din 22 Decembrie 1989, va conduce drumul României spre democrație și spre integrarea în structurile euro-atlantice.

”Este istoria unei dezamăgiri personale — cea față de eșecul utopiei comuniste, care a sfârșit într-o dictatură întunecată — dar și cea a unei salvări prin punerea în serviciul binelui public, al cetățenilor și al interesului național. Este o carte a unor înfrângeri pe care forța morală și intelectuală a omului politic le-a transformat în victorii: împotriva nedreptății, împotriva dictaturii, împotriva scepticismului și a ostilităților de tot soiul. Amintirile lui Ion Iliescu nu sunt un auto-elogiu, ci o rememorare senină, menită să ofere cititorilor mărturia unei vieți puse în serviciul societății, al binelui general, al unor idealuri umaniste”, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

Despre cartea, fostul șef de stat spune că redă istoria condensată a vieții de peste opt decenii a unui om de stânga. „În carte este redată istoria condensată a vieții de peste opt decenii a unui om de stânga. O viață marcată de evenimente extreme, într-un secol despre care s-a spus că a fost unul scurt. Scurt, dar dens, și sigur nu banal, și nici liniștit. S-au născut și au murit imperii, ideologii, utopii, visuri și coșmaruri. Cu generația mea, istoria nu a fost clementă, indiferent de care parte a baricadei ne-am aflat. Când ești prins în vârtej, nu poți sta cu brațele încrucișate, de dragul obiectivității. Trebuie să alegi. Eu am ales să fiu la stânga, iar citind această carte veți înțelege de ce”, subliniază Ion Iliescu în prezentarea cărții, scrie Agerpres.

Lansarea volumului și sesiunea de autografe vor avea loc la Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I” (str. Boteanu nr. 1, sector 1, București), de la ora 17,00. Printre participanți se vor află directorul editurii Litera, Dan Vidrașcu, profesorii Paul Cernat și Vasile Morar, academicienii Augustin Buzura, Nicolae Breban, Eugen Simion, Dan Berindei, Răzvan Theodorescu, Ion Ianoși. Lansarea va fi moderată de Ionuț Vulpescu. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Ce se va întâmpla cu Vlad Bălțățeanu după ce s-a predat în Elveția. Mărturiile părinților victimei: „Pedeapsă prea mică”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Lecțiile unor femei care au făcut renovări pe cont propriu
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!