Prima pagină » Sport » SIMONA HALEP la Turneul Campioanelor: Voi avea emoții, dar nu am nimic de pierdut

SIMONA HALEP la Turneul Campioanelor: Voi avea emoții, dar nu am nimic de pierdut

SIMONA HALEP la Turneul Campioanelor: Voi avea emoții, dar nu am nimic de pierdut
SIMONA HALEP la Turneul Campioanelor din Singapore

„Anul trecut, atunci când am jucat la Sofia, le-am spus părinților mei că visul meu este să joc la turneul cel mare, la Turneul Campioanelor. Am făcut totul pentru a mă califica. Îmi doream să joc cu cele mai bune jucătoare din lume. Și pentru mine este ceva foarte special faptul că m-am calificat. Voi avea emoții, pentru că este cel mai mare turneu, dar nu am nimic de pierdut. Trebuie doar să fac tot ce îmi stă în puteri. Va fi special pentru mine și cu siguranță mă voi bucura de participare”, a spus Halep.

Wtatennis.com notează că, după „opt luni fenomenale”, în care a câștigat turneele de la Doha și București, a ajuns în finala unui turneu de Grand Slam la Roland Garros și a urcat pe locul 2 WTA, Halep a înregistrat o scădere,”nereușind să treacă de sferturile de finală la ultimele cinci turnee”. „Dar ea are rezultate bune în acest an împotriva celorlalte șapte jucătoare din top 8 și speră să revină în formă maximă”, adaugă site-ul WTA.

„Sper să îmi recapăt încrederea sută la sută. Am motive să fiu încrezătoare deoarece am jucat foarte bine în acest an – am ajuns în finală la Roland Garros și am înregistrat și alte rezultate importante. Dar trebuie să muncesc în continuare în fiecare zi și să cred că pot juca la un nivel foarte bun”, a adăugat Simona Halep.

Simona Halep, de luni locul 4 WTA, va juca în grupa roșie la Turneul Campioanelor, alături de Serena Williams, Eugenie Bouchard și Ana Ivanovici, conform tragerii la sorți de sâmbătă, de la Singapore.

Americanca Serena Williams este locul 1 WTA, canadianca Eugenie Bouchard este locul 7 WTA, iar jucătoarea sârbă Ana Ivanovici este pe locul 8 WTA.

Din grupa albă vor face parte rusoaica Maria Șarapova, locul 2 WTA, sportiva cehă Petra Kvitova, de luni locul 3 WTA, poloneza Agnieszka Radwanska, locul 6 WTA și daneza Caroline Wozniacki, locul 9 WTA.

În faza grupelor se va juca fiecare cu fiecare, primele două clasate urmând a se califica în semifinale, fază în care se vor întâlni ocupanta locului 1 dintr-o grupă cu ocupanta locului 2 din cealaltă grupă. Învingăoarele din semifinale își vor disputa trofeul.

Jucătoarele vor primi câte 70 de puncte pentru fiecare meci jucat în grupă, participarea fără victorie însemnând un total de 210 puncte. La acestea se adaugă 160 de puncte pentru fiecare partidă câștigată în grupă. Astfel, o jucătoare se califică în semifinale cu punctajul obținut în grupă, maximum fiind 690 de puncte. Accederea în ultimul act se premiază cu 360 de puncte, totalul maxim fiind de 1.050 de puncte. Câștigătoarea trofeului va primi alte 450 de puncte, putând acumula 1.500 de puncte.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un deținut reclamă la CCR o „anomalie” în Codul de Procedură Penală: „Legea îmi prelungește ILEGAL detenția”
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Se naște un Guvern fără precedent în România? Analistul Costin Ciobanu explică capcana din spatele ofertei lansate de Sorin Grindeanu
Mediafax
CRITICI DURE lansate de Kelemen Hunor: Guvernul e varză, Parlamentul e varză, trebuie să avem o instituție în picioare
Click
Sara, fiica lui Brigitte Pastramă, s-a mutat cu iubitul ei la doar 18 ani. Cum a reacționat vedeta: „Copii mari, probleme mari”
Digi24
Cadavrele administrative ale statului: companii fără activitate, fără angajați și cu sedii fictive
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Ți-o mai amintești pe Cristiana Răduță? Artista care cânta piesa Amor, Amor este complet transformată. Cum arată la 48 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia a deschis comenzile pentru noul Sandero Stepway Hybrid 155. Cât costă în România
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Test de cultură generală. În care religie nu se bea cafea?