Prima pagină » Vremea » VREMEA. Avertizare cod galben de ploi, vânt puternic și temperaturi scăzute

VREMEA. Avertizare cod galben de ploi, vânt puternic și temperaturi scăzute

VREMEA. Avertizare cod galben de ploi, vânt puternic și temperaturi scăzute
METEO

Potrivit avertizării cod galben, emisă de Administrația Națională de Meteorologie, de miercuri, ora 21.00, până joi, la ora 23.00, în județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș și Sibiu va ploua, iar cantitățile de apă vor depăși 20 – 25 de litri pe metru pătrat și izolat 40 – 60 de litri pe metru pătrat. În Munții Banatului și în vestul Carpaților Meridionali vor fi și precipitații sub formă de lapoviță sau ninsoare.

Ploi pe arii extinse se vor semnala în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în jumătatea de sud-vest, unde vremea se va răci accentuat, iar vântul se va intensifica treptat.

Începând de joi noapte, ploile se vor extinse și vor cuprinde, până vineri, la ora 23.00, aproape toată țara, iar în toate regiunile vor fi temperaturi scăzute.

În toate zonele de munte și de deal se vor cumula cantități de peste 20 – 25 de litri pe metru pătrat și izolat peste 40 – 50 de litri pe metru pătrat. Vântul va avea intensificări locale cu viteze ce vor depăși temporar 50 – 60 de kilometri pe oră.

În a doua parte a nopții de joi spre vineri și în cursul zilei de vineri, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare în Carpații Orientali și în jumătatea de nord a Moldovei. Trecător va ninge și pe crestele celorlalte masive montane.

Județele care de joi noapte vor fi sub avertizare cod galben sunt: Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Hunedoara, Alba, Cluj, Sibiu, Vâlcea, Brașov, Covasna, Harghita, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamț, Iași, Botoșani, Suceava, Bistrița-Năsăud, Maramureș și Mureș.

Vremea se va menține deosebit de rece până spre sfârșitul lunii octombrie, a precizat ANM.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandal la Hollywood! ACTRIȚĂ acuzată că și-a SUFOCAT copilul. Mărturii CUTREMURĂTOARE
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Marea recrutare din Sănătate: 6.800 de posturi în spitale, deblocate. Ce locuri de muncă sunt disponibile și unde se fac angajări
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!