Prima pagină » Economic » Topul companiilor preferate de cei care își caută un loc de muncă

Topul companiilor preferate de cei care își caută un loc de muncă

Topul companiilor preferate de cei care își caută un loc de muncă
Companiile din IT&C, retail și energie sunt printre cele mai căutate de către persoanele care doresc să se angajeze, potrivit unui clasament realizat de LinkedIn, operatorul celei mai populare rețele de socializare pentru profesioniști.

Google și Apple au fost cele mai căutate companii în acest an, urmate de către compania britanică Unilever, care a surclasat giganții americani Microsoft și Facebook.

Clasamentul pe 2014 al celor mai căutați 100 de angajatori la nivel mondial a fost întocmit pe baza preferințelor și a căutărilor efectuate de membrii LinkedIn, a numărului de accesări pe pagina de start a fiecărei companii, precum și numărului celor care urmăresc anunțurile postate de companii.

„LinkedIn a fost exclusă din clasament, pentru a nu afecta obiectivitatea clasamentului”, potrivit companiei.

Locurile 6-10 sunt ocupate, în ordine, de Amazon, Procter&Gamble, General Electric (GE), Nestle și PepsiCo.

Clasamentul este încheiat de Huawei Technologies, Kellogg Company, Oracle, Gucci, Vale și, pe ultimul loc, IBM.

Potrivit LinkedIn, 63 dintre cei mai căutați 100 de angajatori în acest an au sediul social în Statele Unite ale Americii, în timp ce doar 15% dintre companiile din top au sub 5.000 de angajați.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Tanczos Barna, după botezul lui Alfred Simonis: „Noi la UDMR nu avem asemenea evenimente. La nunta domnului Kelemen nu au ieșit știri”
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Prosport.ro
FOTO. Rivala Simonei Halep, imagini incendiare din vacanța în Maldive
Adevarul
Românul care l-a consiliat pe Trump dezvăluie ce sfaturi i-ar da acum: „Să nu uităm că pe vremuri a fost democrat”
Mediafax
LOVITURĂ pentru consumatori! De ce oprește Spania ieftinirea uleiului de măsline
Click
„Cancer?” Tudor de la Fly Project, de nerecunoscut după ce a slăbit peste 40 de kilograme
Digi24
Gen. Dorin Toma, fost comandant NATO: „România începe târziu proiectul unei baze americane permanente”. Cu cât suntem în urma Poloniei
Cancan.ro
Umilită de Marco după noaptea petrecută împreună, Gabriella nu s-a mai putut abține! A cedat și...
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!