Prima pagină » Știri » DNA verifică modul în care au fost amendate posturi TV. Șefa CNA ar fi făcut sesizări false

DNA verifică modul în care au fost amendate posturi TV. Șefa CNA ar fi făcut sesizări false

DNA verifică modul în care au fost amendate posturi TV. Șefa CNA ar fi făcut sesizări false
Procurorii anticorupție verifică modul în care au fost amendate mai multe posturi de televiziune, având suspiciunea că șefa CNA, Laura Georgescu, ar fi instigat mai multe persoane să întocmească sesizări false cu privire la aceste televiziuni, potrivit unor surse judiciare.

Sursele citate au precizat că perchezițiile efectuate joi la sediul Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) au legătură cu amendarea posturilor Antena 3, Estrada TV, Etno TV și Taraf TV.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție ar avea indicii conform cărora președintele CNA, Laura Geogescu, a făcut în așa fel încât pe adresa instituției să ajungă mai multe sesizări nereale, care au dus la discutarea lor în plenul Consiliului. Odată ajunse în plenul CNA, în cazul acestor sesizări s-ar fi dispus sancționarea celor patru posturi de televiziune.

Conform surselor citate, în afară de biroul Laurei Georgescu, mai sunt percheziționate de procurori birourile lui Lorand Turos, membru al CNA, cel al serviciului de monitorizare, dar și cel al secretarei Valentina Petcu.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a arătat, într-un comunicat de presă, că procurorii fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în anul 2014.

Laura Georgescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că perchezițiile DNA au loc la Registratura CNA, precizând că i-a fost adus la cunoștință că este controlat cursul sesizărilor primite de Consiliu.

„În acest moment, (cei de la Direcția Națională Anticorupție, n.r.) sunt în incinta registraturii instituției (a CNA, n.r.), de unde vor să vadă care este registratura electronică și să controleze pe condicile de predare-primire documente, care este cursul sesizărilor”, a spus Laura Georgescu.

Ea a mai spus că cei de la DNA au descins la sediul CNA joi, la ora 8.30, la începerea programului instituției.

Întrebată dacă i-a fost adus la cunoștință ce caută cei de la DNA, Laura Georgescu a răspuns: „Nu, câtuși de puțin. Ne-au spus că au mandat de ridicare documente din Registratură. Nu știu spre ce vor merge în continuare. Mi-au spus că, la finalul acestei operațiuni, voi fi rugată să particip la semnarea procesului verbal de ridicare a documentelor, ca șef de instituție. M-au întrebat care este programul ședinței, le-am spus că până la 13.00, cu o pauză de o oră, dar i-am asigurat că în orice minut vor dori voi ieși din ședință”.

Laura Georgescu a mai spus că nu i-a fost adus la cunoștință în ce dosar sunt făcute aceste percheziții. „Nu ni s-au adus aceste precizări la cunoștință”, a spus Georgescu.

Pe de altă parte, Laura Georgescu a spus că a aflat de la o televiziune că ar fi vorba despre „sesizări false” pe care ea le-ar fi făcut pentru a amenda anumite posturi, precizând însă că Legea audiovizualului permite oricărui membru al CNA să se autosesizeze atunci când consideră că a fost încălcată legislația audiovizualului.

„Mi-a fost adus în această dimineață la cunoștință de către un post TV că, pe surse judiciare, au aflat că e vorba de sesizări false făcute de șefa CNA ca să amendeze posturi. Repet, legea audiovizualului dă dreptul oricărui membru CNA și oricărui funcționar public, fie că este inspector de zonă în teritoriu, fie că este angajat la Direcția Monitorizare să se autosesizeze. Atâta vreme cât nu eu dau sancțiunile singură, ele sunt discutate în ședință publică pe baza rapoartelor și cu punctul de vedere al celor incriminați de sesizări, consider că nu are sens o astfel de acuză. Este un drept al nostru prin lege”, a spus Laura Georgescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Patriarhul Daniel, propunerea surpriză de prim-ministru în plin blocaj politic
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
FOTO. Cristina ICH, apariție răvășitoare în dormitor: „Femeia fatală”
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Polonia avertizează: Rusia pregătește provocări pe Flancul Estic
Click
Gabriela Prisăcariu a făcut furori pe plajă! Cum arată soția lui Dani Oțil în costum de baie
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Avea o frumusețe ireală încă din copilărie. Acum recunoști fetița? A devenit una dintre cele mai admirate femei din lume
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Trădarea într-o relație poate declanșa reacții similare celor asociate traumei psihologice. Psihologia explică de ce este atât de greu să pleci