Prima pagină » Sport » CUPA ROMÂNIEI la fotbal. Daniel Stanciu: Într-un fel îmi doream să jucăm cu Steaua

CUPA ROMÂNIEI la fotbal. Daniel Stanciu: Într-un fel îmi doream să jucăm cu Steaua

CUPA ROMÂNIEI la fotbal. Daniel Stanciu: Într-un fel îmi doream să jucăm cu Steaua
CUPA ROMÂNIEI la fotbal. Daniel Stanciu: Într-un fel îmi doream să jucăm cu Steaua

„Sincer, într-un fel îmi doream Steaua pentru că s-a vorbit foarte mult de acele incidente și mai puțin despre fotbal. Cred că Târgu Mureș a demonstrat că a jucat fotbal, că a avut foarte multe ocazii. Toți de la Târgu Mureș am avut o frustrare, deși câștigasem acel joc și în loc să ne bucurăm, citeam cu totul și cu totul altfel de lucruri”, a spus Stanciu.

Daniel Stanciu speră ca Raul Rusescu să își revină cât mai repede după accidentarea suferită la ochi. „Îmi pare rău ce s-a întâmplat, mai ales că Rusescu este un jucător cu care am colaborat, cu un caracter deosebit și orice jucător ar fi fost în locul lui nu era ok și sper să își revină cât mai repede, pentru că Steaua are nevoie de el”, a completat Stanciu.

Stanciu a afirmat că ASA pornește cu prima șansă în partida cu Petrolul Ploiești, contând pentru sferturile de finală ale Cupei României – Timișoreana. „Consider că avem prima șansă, pentru că Târgu Mureș, pe propriul teren este invincibilă și am demonstrat că adversarii nu prea ne fac față. Avem un apetit deosebit de goluri multe și cred că vom ajunge cât mai sus. Dacă cei de la federație ar pune finala și la Cluj, atunci chiar am disputa finala de la egal la egal cu orice adversar”, a adăugat Stanciu.

Întrebat care este obiectivul echipei ardelene în acest sezon, Stanciu a răspuns că evitarea retrogradării. „Visăm să ne salvăm de la retrogradare. Eu am făcut un barem de 45 de puncte, iar cu fiecare punct acumulat, tot scade. Eu cred că la tot ce s-a investit în club, cred că ne dau dreptul să visăm acolo sus, coroborat cu toate problemele cu care se confruntă celelalte echipe, Petrolul, Astra, Dinamo și CFR, cred că ne putem gândi la mai mult”, a explicat Stanciu.

Programul complet al partidelor din Cupa României-Timișoreana este următorul:

CS Mioveni – CFR Cluj;

CS Universitatea Craiova – Steaua;

ASA Târgu Mureș – Petrolul Ploiești;

Universitatea Cluj – Pandurii Târgu Jiu.

Meciurile se vor desfășura într-o singură manșă, la 2, 3, 4 decembrie, pe terenul echipei mai slab clasate în ediția precedentă de campionat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Scandal la Antena 1! Și-au dat în judecată propriul câștigător de la Splash!: i-au băgat premiul în cont, apoi i-au cerut banii înapoi cu dobândă!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Dan Nuțu, în stare gravă la spital! Actorul ar fi suferit un accident în locuința din România
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial