Prima pagină » Știri » Un bărbat a murit după ce a fost lovit de o mașină în timp ce mergea pe trotuar

Un bărbat a murit după ce a fost lovit de o mașină în timp ce mergea pe trotuar

Un bărbat a murit după ce a fost lovit de o mașină în timp ce mergea pe trotuar
Un bărbat în vârstă de 61 de ani din județul Suceava murit, duminică, la spital, după ce a fost lovit de o mașină în timp ce mergea pe trotuar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit Poliției Județene Suceava, accidentul a avut loc în municipiul Suceava, după ce un șofer de 42 de ani a pierdut controlul volanului într-o curbă, a intrat pe contransens, apoi a ajuns pe trotuar, unde a lovit un bărbat de 61 de ani, autoturismul oprindu-se într-un stâlp de iluminat.

În urma accidentului, pietonul a fost grav rănit, fiind resuscitat de echipajul medical sosit la fața locului și transportat apoi la spital.

Bărbatul a fost internat cu politraumatism în secția de Chirurgie-ATI a Spitalului Județean de Urgență Suceava, dar a murit după câteva ore de la internare din cauza leziunilor.

Șoferul mașinii a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în acest caz cercetările continuă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Prea mult STRES? De ce ai nevoie de o pauză chiar azi
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Cum au reușit 24 de iepuri să cucerească un întreg continent și să provoace dezastre. „Invazia începută în 1859 continuă și astăzi”
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Destinul trist al Andei Călugăreanu: respinsă de 9 ori la Teatru și părăsită de soț pentru o altă artistă. 34 de ani de la moartea ei
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Soțul Annei a ieșit la lumină! A ținut pasul cu pretențiile Julietei de pe Transfăgărășan până i-a ieșit fum din portofel
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
„Looksmaxing”: Ce sunt serviciile care promit să „măsoare” frumusețea