Titus Corlățean a demisionat: NU există bază legală pentru crearea de noi secții de votare în străinătate

Titus Corlățean a demisionat: NU există bază legală pentru crearea de noi secții de votare în străinătate
Publicat: 10/11/2014, 14:14
Actualizat: 03/02/2019, 15:14

Deși după primul tur al alegerilor prezidențiale, atât Victor Ponta cât și Liviu Dragnea au spus că nu au ce să-i reproșeze Ministerului de Externe pentru modul în care s-a organizat votul din diaspora, după mitingurile din țară și străinătate, s-a decis ca Titus Corlățean să se retragă din funcția de ministrul de Externe. Apelurile la demisia lui Corlățean au venit din toate mediile – atât din partea președintelui Traian Băsescu, cât și a liderilor opoziției și a românilor din țară și din străinătate care au protestat față de proasta organizare a primului tur de scrutin din cadrul alegerilor prezidențiale.

Pe fondurile nemulțumirilor legate de modul în care s-a desfășurat votul în străinătate, Corlățean a anunțat că-și dă demisia de la MAE, acuzând presiunile făcute de Traian Băsescu și Klaus Iohannis și precizând că „nu acceptă ca MAE să încalce legea”. De altfel, Corlățean a precizat, din nou, că nu vor fi înființate noi secții de votare în diaspora.

gândul a transmis LIVE TEXT declarațiile lui Titus Corlățean

UPDATE 13:15 Cristian Tudor Popescu comentează, într-un text de opinie din gândul, demisia lui Titus Corlățean: „Singura semnificație a acestei dări afară este frica. Sub zâmbetul de elev pervers până-n măduva oaselor al lui V. Ponta, se umflă frica”. Citiți AICI comentariul editorialistului gândul.

UPDATE 12:30 Premierul Victor Ponta a confirmat, în urmă cu puțin timp, că a primit, la cabinet, demisia lui Titus Corlățean, informează Mediafax. Primul-ministru a spus că va face mai multe precizări într-o declarație de presă de la Palatul Victoria, care ar urma să fie susținută de la ora 14:00.

UPDATE 11:41 Liderul ACL, Cătălin Predoiu, prima reacție după demisia lui Titus Corlățean: „Prin ceea ce s-a întâmplat este foarte clar că Victor Ponta pregătește furtul alegerilor. Demisia anunțată a lui Corlățean nu va acoperi acest furt. Corlățean trebuia demis până la această oră. Faptul că nu l-a demis îl pune pe premierul Ponta în complicitate cu el, și cer demisia premierului, azi, acum. Să-și dea demisia odată cu domnul Corlățean. În plus, demisia lui Corlățean nu rezolvă problema, vrem secții suplimentare pentru românii care vor să-și exercite dreptul la vot. […] E praf în ochi, se încearcă deplasarea discuției către demisia domnului Corlățean. Realitatea și cea mai importantă problemă sunt lipsa secții secțiilor suplimentare (…) este o manevră politică, dar va eșua. Românii sunt inteligenți și înțeleg ce li se pregătește. Victor Ponta trebuie să-și asume ministerul de Externe să rezolve problema, să mărească numărul secțiilor de votare, să dea hotărâre de Guvern, să facă ceea ce trebuie să facă un premier și să dea drept constituțional românilor din diaspora să-și exercite votul (…) Ori își dă demisia, ori rezolvă problema”.

UPDATE 11:40 Titus Corlățean a dat vina pe presupuse presiuni electorale exercitate de președintele Traian Băsescu și de candidatul ACL, Klaus Iohannis.

UPDATE 11:39 Corlățean: „L-am informat pe primul ministru că am decis să-mi depun mandatul de ministru de Externe. Am obligația să asigur, împreună cu echipa MAE, respectarea legalității, dar și prezervarea imaginii și prestigiului instituției MAE. Am decis să-mi depun mandatul. Nu pot să accept și nu accept să încalc legea și legalitatea, nu pot accepta ca instituția MAE să fie forțată să încalce legea și legalitatea pe considerente de interese politice și electorale ale domnilor Băsescu și Iohannis. Nu pot accepta să ofer motive de contestare a rezultatelor alegerilor prezidențiale din turul II pe considerente de nelegalitate a înființării de noi secții de votare în străinătate. În consecință, pentru că doresc să respect legea, am decis să-mi depun mandatul de ministru al Afacerilor Externe al României”.

UPDATE 11:38 Corlățean: „Instituția MAE își menține integral poziția potrivit căreia nu există bază juridică, legală, pentru suplimentarea la turul II cu noi secții de votare în străinătate. Nici legea, prin art. 54, nici alte dispoziții legale importante din legea respectivă, inclusiv proceduri, pași, nici hotărârea BEC din 4 noiembrie nu permite tragerea acestei concluzii potrivit căreia se pot înființa noi secții de votare în străinătate. Vreau să vă arăt cele două documente discutate, comunicatul BEC și hotărârea BEC, care are forță juridică, dar care nu prevede nimic cu privire la inexistența unui impedimente legal. Comunciatul BEC nu are forță juridică”.

UPDATE 11:38 Corlățean: „Am fost informați de un al doilea comunicat BEC, la 12 noaptea, am primit la sediul MAE un fax și o adresă în care BEC inexistența unui impediment legal de a organiza noi secții de votare. Așa cum MAE a informat public, instituția a demarat un proces intern de evaluarea consolidiată privind atribuțiile sale”.

UPDATE 11:32 Corlățean: „Am informat în acest weekend de faptul că MAE a pus la dispoziția BEC pentru secțiile din străinătate o echipă de aproximativ 800 de diplomați. Am informat în elgătură cu toate măsurile necesare pentru fluidizarea procesului de vot în cel de-am doilea tur de scrutin. Am anunțat creșterea numărului ștampile, de cabine de vot și aceste mpsuri vor accelera procesul de votare la turul II. Instituția MAE a făcut și va face tot ce este necesar și legal pentru exercitarea dreptului la vot în străinătate”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O olandeză cu depresie va fi eutanasiată, pentru că „nu mai poate face față”. Are...
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău...
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se...
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la...
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Incendiu de proporții în Capitală. O clădire din sectorul 1 a ars din temelii. Ce...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Gorghiu: Ministerul Justiţiei depune eforturi ca prinţul Paul să-şi execute pedeapsa în România
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
A devenit COMPLET ILEGAL în România. Anunț de la Guvern chiar astăzi, 30 APRILIE: A...
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
"Nu există măreție fără familie". Visul lui Maluma a devenit în sfârșit realitate. Ipostaza emoționantă...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Test de cultură generală. Ce înseamnă acronimul NASA?