Prima pagină » Știri » Planul unor hoți de mașini, dat peste cap chiar de unul dintre ei, supărat că nu și-a primit partea

Planul unor hoți de mașini, dat peste cap chiar de unul dintre ei, supărat că nu și-a primit partea

Planul unor hoți de mașini, dat peste cap chiar de unul dintre ei, supărat că nu și-a primit partea
Doi bărbați au fost reținuți și alți doi sunt cercetați în libertate, după ce au fost prinși de polițiști, marți, înainte să scoată din țară și să vândă la Viena un autoturism de teren închiriat de la o firma din București, informează Poliția Capitalei.

„În fapt, la data de 11 noiembrie a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii Serviciului Furturi de Autovehicule au fost sesizați de către o femeie în vârstă de 55 de ani, cu privire la faptul că, în jurul orei 12.30, patru persoane ar fi contactat-o și i-ar fi propus să închirieze un autoturism de la o societate de profil”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFX de Poliția Capitalei.

După închirierea autoturismului, femeia ar fi trebuit să meargă împreună cu cei patru în Austria, unde aceștia urmau să vândă mașina.

Apoi, femeia trebuia să ducă la Poliție cheile autoturismului și să-l declare furat, urmând să primească pentru asta, de la cei patru, 5.000 de euro.

Potrivit unor surse din Poliție, Savu Feroca, Marius Cristian Iacob, Ion Nicolae Iacob și Vasile Ivanovici i-au dat Iuliei Atena Tucmeanu banii necesari pentru a închiria o Toyota Land Cruiser.

După ce a luat mașina, femeia a predat-o celor patru, urmând să se întâlnească cu aceștia câteva ore mai târziu și să plece spre Timișoara, iar de acolo mai departe spre Viena.

Întâlnirea nu a mai avut loc, iar femeia, care și-a da seama că a fost înșelată, a mers la Poliție și a făcut un denunț.

Imediat, anchetatorii au demarat o acțiune de prindere a suspecților, autoturismul fiind oprit pe DN 65.

Savu Feroca și Cristian Marius Iacob au fost reținuți, în timp ce Ion Nicolae Iacob și Vasile Ivanovici sunt cercetați în libertate, pentru instigare la înșelăciune. Femeia este cercetată, tot în libertate, pentru aceeași infracțiune.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Patronul Dristor Doner Kebap a fost arestat în Turcia! Rețeaua lui de trafic folosea mai mulți studenți din România
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Cașaloții au un organ secret care îi ajută să lovească mai tare
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!