Prima pagină » Știri » Trei copii și tatăl lor au fost răniți în Arad într-un accident rutier

Trei copii și tatăl lor au fost răniți în Arad într-un accident rutier

Trei copii și tatăl lor au fost răniți în Arad într-un accident rutier
Accidentul a avut loc între localitățile arădene Zimand Cuz și Zimand, pe DN79, unde un microbuz de marfă în care se aflau patru persoane - trei copii și tatăl acestora - s-a ciocnit cu un tractor.

Accidentul a avut loc între localitățile arădene Zimand Cuz și Zimand, pe DN79, unde un microbuz de marfă în care se aflau patru persoane – trei copii și tatăl acestora – s-a ciocnit cu un tractor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad, George Pleșca, în urma impactului au fost răniți toți cei trei copii, în vîrstă de un an, șase și nouă ani, precum și tatăl lor.

„Victimele au fost preluate de două echipaje SMURD și o ambulanță, fiind tranportate la spital în stare stabilă. La prima vedere, medicii afirmă că rănile nu le pun în pericol viața”, a precizat reprezentantul ISU.

Polițiștii arădeni spun că microbuzul circula în spatele tractorului și s-a izbit de un echipament pentru lucrări agricole care era cuplat de cabină. Deocadată nu s-a stabilit în ce împrejunări a avut loc impactul, respectiv dacă este vina șoferului din microbuz sau dacă tractoristul nu a semnalizat corespunzător echipamentul atașat.

În urma accidentului, traficul pe DN79 a fost blocat până în jurul orei 19.00, după care circulația a fost deschisă pe o singură bandă, polițiștii estimând că și a doua bandă va fi deschisă în jurul orei 20.00.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV! Ambasadorul Japoniei, dezvăluire surprinzătoare: „Nadia Comăneci”, numele asociat cu România
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
Elena Udrea și Adrian Alexandrov, nași de cununie! Toți au făcut ochii cât cepele când au văzut rochia fostului ministru
Prosport.ro
Cea mai nonconformistă boxeră și-a sărutat pe gură adversara înainte de luptă. Face o avere din imaginile cu ea
Adevarul
Cum arăta Casa Mița Biciclista înainte să devină un loc exclusivist. A fost naționalizată de comuniști și a ajuns să găzduiască familii fără adăpost
Mediafax
ULTIMA ORĂ! Parlamentul intră în alertă! Luni, vot decisiv pentru legile PNRR
Click
Transalpina, luată cu asalt de turiștii străini. Cât costă câteva dintre celebrele preparate tradiționale de la stână
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Descopera.ro
A fost descoperită cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Telescopul Webb a descoperit un roi de galaxii neobișnuit de matur pentru Universul timpuriu