Prima pagină » Știri politice » Iohannis a mers în Piața Universității. Blaga: Iohannis ESTE NOUL PREȘEDINTE, cu 54,39% din voturi. București, Iași și Focșani, primele orașe mari câștigate de candidatul ACL

Iohannis a mers în Piața Universității. Blaga: Iohannis ESTE NOUL PREȘEDINTE, cu 54,39% din voturi. București, Iași și Focșani, primele orașe mari câștigate de candidatul ACL

Iohannis a mers în Piața Universității. Blaga: Iohannis ESTE NOUL PREȘEDINTE, cu 54,39% din voturi. București, Iași și Focșani, primele orașe mari câștigate de candidatul ACL
Gândul va transmite LIVE TEXT, pe parcursul acestei nopți, rezultatele numărătorii paralele a ACL.

Klaus Iohannis a câștigat turul al doilea al alegerilor prezidențiale cu peste 5,7 milioane de voturi.

Gândul a transmis LIVE TEXT, pe parcursul acestei nopți, rezultatele numărătorii paralele a ACL.

UPDATE 00:35 „După numărarea a 90,53% din voturi, președintele României se numește Klaus Iohannis chiar dacă toți ar vota invesr în momentul ăsta. E o mare victorie a lui Klaus Iohannis și a PNl, dar cel mai câștigat este poporul român care iată, a ales calea dreaptă împotriva minciunii”, a spus co-președintele ACL, Vasile Blaga, cerându-i demisia lui Victor Ponta „pentru modul execrabil în care a organizat alegerile”.

Rezultatul, după numărarea voturilor din peste 90% din secții, este de 54,39% din voturi pentru Klaus Iohannis și 45,65% – Victor Ponta. „Am câștigat în 29 de județe și sectoare, faață de PSD în 19″, a anunțat Blaga.

În diaspora, după 42% din secții, Iohannis are 83%, iar Ponta 17%.

UPDATE 00:32 Potrivit numărătorii paralele a ACL, dupî centralizarea a peste 90% din datele de la secțiile de votare din țară și diaspora Iohannis obținuse 54,9% din voturi.

UPDATE 00:24 După numărarea  voturilor din 83% din secții, Iohannis are 54,82%, iar Victor Ponta 45,18%.

UPDATE 23: 55 „297.000 de voturi a luat Iohannis în Timiș. E senzațional!”, strigă Vasile Blaga în sediul de campanie. Klaus Iohannis a atins și 80% în mari orașe din Ardeal, în timp ce în sud a recuperat la Ilfov, unde scorul final a fost 52-48.

UPDATE 23:30. După ce au centralizat procesele verbale din 67% dintre secțiile de votare, liderii ACL au dat semnalul că Iohaannis este noul președinte al României, cântând în sediul de campanie „Deșteaptă-te, române!.  Înainte de a fi fost introduse toate secțiile din Ardeal acolo unde are un avantaj net, ca și în diaspora, Klaus Iohannis are 56%, iar Victor Ponta 44%.

Fără a face niciun comentariu legat de rezultat, Klaus Iohannis a plecat de la sediul de campanie spre Piața Universității, acolo unde se maanifestează pentru dreptul la vot. Confirmarea a venit de la candidatul ACL, care a spus doar „Da”, coborând geamul mașinii.

UPDATE 23:15 Așa cum arată rezultatele parțiale, Klaus Iohannis are un avantaj net în județele din Ardeal, în care a luat și 70%, în timp ce Victor Ponta a câștigat în sud. Moldova a fost împărțită între cei doi candidați, Iohannis luând orașele mari – Iași, Focșani, Bârlad etc – în timp ce Ponta a recuperat în mediul rural. Ceea ce a determinat rezultatul final a fost pe de o parte scorul din marile orașe, între care București, pe de altă parte faptul că în sud liberalii au ajuns la ținta de 30% și în județele în care pierduseră în turul I, precum Călărași sau Giurgiu.

UPDATE 23:10 Victor Ponta l-a sunat pe Klaus Iohannnis felicitându-l pentru rezultatul alegerilor.

UPDATE 23:06 Adriana Săftoiu anunță că după numărarea voturilor din 9522 de secții, reprezentând 50,52%, Klaus Iohannis are 56,27%, iar Victor Ponta 43,70%. În ce privește diaspora, rezultatul după centralizarea voturilor din18% dintre secții este de 80,62% pentru Klaus Iohannis și de 19,6% pentru Victor Ponta.

Primul județ centralizat complet, Harghita, îl are câștigător, de asemenea, pe Klaus Iohannis cu 79,97%.

UPDATE 22:59 Din date parțiale, candidatul ACL a câștigat și Bucureștiul cu aproape 60%

UPDATE ORA 22.30. Potrivit numărătorii paralele a PDL, Focșani este primul oraș mare din Moldova în care Klaus Iohannis a fost declarat câștigător cu 60%. Ca și în turul I, candidatul ACL s-a clasat primul și la Iași.

UPDATE ORA 22:32 După numărarea voturilor din 25 dintre secții, Klaus Iohannis are 57,5%, iar Victor Ponta – 42,5%.

Potrivit datelor de etapă, după introducerea rezultatelor dinn 14% dintre secțiile de votare, Klaus Iohanis are în statisticile partidului 57%, în timp ce Victor Ponta a ajuns la 43%.

„Se fac presiuni pentru anularea unor voturi pro-Iohannis”, a fost mesajul lui Vasile Blaga la prima teleconferință cu liderii de filiale ai ACL care au început să transmită, în timp real, la București, rezultatele votului de astăzi pe baza proceselor verbale încheiate în fiecare secție.

La masa centralizarii neoficiale a rezultatelor au ajuns până acum secretarii generali ai celor două partide, Marian Petrache și Gheorghe Flutur, șeful de campanie, Vasile Blaga, Adrian Videanu, cel care a „patentat” sistemul, Cătălin Predoiu, Teodor Atanasiu și Mihai Răzvan Ungureanu. Prezidențiabilul ACL, Klaus Iohannis, a fost, în jurul orei 22.00, în trecere prin sediul de campanie.

Ultimele runde electorale au credibilizat numătătoarea paralelă după acest sistem, rezultatele fiind, atât la alegerile prezidențiale din 2009 cât și la cele parlamentare din 2008, cvasi-identice cu cele oficiale, cu toate că exit-poll-urile indicau un alt trend. Numărătoarea PDL a fost confirmată de asemenea de rezultatele oficiale în mai, la europarlamentare, dar și în decembrie 2012, la scrutinul general, la care PDL a pierdut.

Sistemul este același cu cel patentat de PDL din 2004 încoace. Fiecare reprezentant al AACL din secțiile de votare preia din procesul verbal, după ce acesta se semnează, rezultatele alegerilor și le comunică filialei județene. Din sediul central de campanie, Vasile Blaga intră pe parcursul nopții în teleconferință cu liderii din județe, introducănd într-o bază de date, în Excel, numărul de secții din care provin procesele verbale, județul și numărul de voturi obținut de fiecare candidat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Cea mai frumoasă antrenoare din România i-a înnebunit din nou pe fani: „Superbă”
Adevarul
Planul ascuns din spatele bătăliei pentru guvernare. Analist politic: „Nu e o luptă în sensul clasic”
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Prințesa Kate a surprins la Wimbledon! Accesoriul celebru la care a renunțat fără explicații
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Vierme de un metru în intestin și 38 de paraziți în creier. Povestea femeii care a aflat prea târziu ce a contractat în timpul unei vacanțe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Peripețiile unui român care a plecat până în Thassos cu un vehicul electric de oraș
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Câte ore pierdem pe săptămână din cauza banilor?