Prima pagină » Știri » O angajată a Prefecturii Buzău, care fusese audiată de DNA, a fost găsită spânzurată

O angajată a Prefecturii Buzău, care fusese audiată de DNA, a fost găsită spânzurată

O angajată a Prefecturii Buzău, care fusese audiată de DNA, a fost găsită spânzurată
Șefa grupului de lucru al comisiei pentru reconstituirea dreptului de proprietate din Prefectura Buzău, Luminița Ionescu, a fost găsită spânzurată luni, femeia fiind chemată în urmă cu câtva timp la DNA Ploiești pentru a fi audiată, cel mai probabil în dosarul fostului prefect Paul Beganu, arestat.

Din primele informații, Luminița Ionescu, în vârstă de 57 de ani, ar fi coordonat, în vremea în care Paul Beganu era prefect de Buzău, grupul de lucru al comisiei pentru reconstituirea dreptului de proprietate, în aceeași funcție fiind și înainte de a se sinucide, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Femeia a fost găsită spânzurată luni dimineață, în curtea casei sale, unde locuia împreună cu mama sa. O femeie a sunat la 112, iar polițiștii care au ajuns la fața locului au constatat că pe corpul femeii nu sunt urme de violență, în afara celor lăsate de frânghie.

Potrivit unor surse din cadrul instituției, femeia ar fi fost chemată, în urmă cu câteva săptămâni, la DNA Ploiești, pentru a fi audiată, însă la acest moment nu se cunoaște calitatea în care a fost solicitată să dea explicații procurorilor, cel mai probabil, fiind vorba despre cazul retrocedării ilegale a peste 5.000 de hectare de pădure în localitatea Gura Teghii.

Întrebată, în urmă cu câteva zile, dacă angajați ai Prefecturii Buzău au fost chemați la DNA Ploiești în cazul fostului prefect Paul Beganu, Maria Buleandră, prefect de Buzău, a declarat că un angajat a fost la audieri, însă a refuzat să-i dezvăluie numele, funcția și calitatea în care a fost chemat la DNA.

Luni, prefectul de Buzău, Maria Buleandră, a declarat corespondentului MEDIAFAX că, într-adevăr, femeia fusese chemată la audieri la DNA.

„Sunt în stare de șoc, era șefa colectivului de lucru de pe lângă Comisia județeană (n.r. – Comisia județeană pentru reconstituirea dreptului de proprietate), un om de calitate, nu o pot descrie în cuvinte, toată Prefectura ne bazam pe ea, nu-mi vine să cred, nu știu de ce a făcut asta. De două zile era foarte stresată, avea mama bolnavă și în vârstă și o fată studentă la București, în rest nu avea pe nimeni. Vineri, mi-a spus că e foarte stresată, că simte un nod în gât. I-am zis că toți suntem stresați oriunde am lucra, am încercat s-o încurajez. Era inginer agronom și lucra în Prefectură din ’91, și angajată pe post de consilier în cadrul instituției”, a declarat, luni, prefectul Maria Buleandră.

Ea a adăugat că, recent, a stat de vorbă cu femeia, dar că aceasta i-a dat asigurări că nu are nicio implicare în dosarul retrocedării ilegale a peste 5.000 de hectare de pădure la Gura Teghii.

„Am fost chemați și la alte dosare chiar dacă nu a știut presa. Nu trebuia să se întâmple asta acum. Am stat de vorbă cu ea și mi-a spus că nu are nici un fel de problemă. A jurat pe copilul ei, dar probabil a intrat într-o stare de depresie. Ea a făcut o simplă adresă. M-am uitat pe adresă și nu e nimic ilegal acolo. Era pe un fond de depresie și ce a văzut la televiziuni, tot îmi zicea că e foarte stresată și că nu se poate aduna”, a mai spus prefectul de Buzău, Maria Buleandră.

Surse din rândul colegilor susțin că femeia suferise un șoc din cauza modului în care a fost chemată de către procurori la audieri.

„Poate și modul în care a fost chemată la audieri i-a pus capac, forța cu care a fost chemată. Modul cum s-au comportat când au venit, de ziceai că era o infractoare”, susțin colegii femeii, sub rezerva anonimatului.

Fostul prefect de Buzău Paul Beganu și alte trei persoane implicate în cazul retrocedării ilegale a peste 5.000 de hectare de pădure – avocatul Mihail Cosmin Vasile, Ion Irimia, angajat al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva și omul de afaceri Gheorghe Ceteraș – au fost arestați preventiv, vineri dimineață, iar judecătorul Neculae Toader, fost președinte al Judecătoriei Pătârlagele, implicat în același dosar, a fost pus sub control judiciar.

Procurorii DNA Ploiești instrumentează un dosar în care fostul prefect de Buzău Paul Beganu, angajatul Direcției Silvice și judecătorul Neculae Toader sunt suspectați că ar fi luat mită 2.250.000 de euro pentru a favoriza retrocedarea ilegală a peste 5.000 de hectare de pădure, Toader fiind acuzat și de abuz în serviciu.

Potrivit procurorilor DNA, Toader este suspectat că a primit 250.000 de euro mită pentru a pronunța o soluție favorabilă în dosarul retrocedării către un bărbat care a cumpărat drepturile litigioase de la moștenitorii legali. Procesul de retrocedare, judecat la Judecătoria Pătârlagele, a durat trei luni și fost soluționat favorabil la al treilea termen.

În același dosar, fostul prefect de Buzău Paul Beganu este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual, instigare la fals intelectual și instigare la dare de mită, avocatul Mihail Cosmin Vasile este acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la dare de mită, Ion Irimia, angajat al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, este acuzat acuzat de trafic de influență, și omul de afaceri Gheorghe Ceteraș, de constituire a unui grup infracțional organizat, cumpărare de influență și trei infracțiuni de dare de mită, potrivit procurorilor DNA.

Potrivit procurorilor, procesul de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 5.134 hectare de teren forestier (situate pe raza comunei Gura Teghii, județul Buzău) în favoarea SC Forestiera Ardeleana SRL a fost nelegal, cauzând un prejudiciu de 89.787.721 de lei (echivalentul a 21,7 milioane euro) în dauna statului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pierdere URIAȘĂ pentru România din PNRR. 100 de milioane de euro din jalonul de decarbonizare
Digi24
Imagini virale: lider spiritual indian, în cabină de sticlă cu aer condiționat și picioarele afară pentru a fi sărutate
Cancan.ro
Ea este Elena, tânăra care a murit înecată în Marea Neagră. Și iubitul ei s-a stins în același mod
Prosport.ro
Imaginile care au făcut furori pe internet! Fosta soție a starului, în bikini
Adevarul
Cât mai îndurăm criza? Un economist de la UBB Cluj spune cât mai avem de îndurat
Mediafax
Așa arată MADURO după capturarea de către SUA!
Click
Un român de 24 de ani și-a cumpărat un apartament cu credit și l-a renovat singur de la zero: „De şapte luni lucrez la casa mea”
Digi24
O muscă din Arctica a ajuns în Antarctica. Oamenii de ştiinţă avertizează: poate provoca „o destabilizare ecosistemică a mediului”
Cancan.ro
Calcul complet. Ce pensie primești în România, dacă ai lucrat part-time (4 ore pe zi)?
Ce se întâmplă doctore
Apariție rară a Cristinei Rus, după retragerea din showbiz! Cum arată acum fosta jumătate Blondy, la 43 de ani?
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Cum s-a circulat în prima zi pe noua secțiune din A7 de pe AUTOSTRADA MOLDOVEI? VIDEO
Descopera.ro
O galaxie fără stele i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Prietenul tău Vasile îmi face avansuri!
Descopera.ro
Ce nu este deontologic să se întâmple atunci când mergi la psiholog? Unde se termină terapia și începe abuzul