Prima pagină » Cultură » Scurtmetrajul „Artă”, în regia lui Adrian Sitaru, a fost distins cu trei premii internaționale

Scurtmetrajul „Artă”, în regia lui Adrian Sitaru, a fost distins cu trei premii internaționale

Scurtmetrajul
Scurtmetrajul "Artă", de Adrian Sitaru, a fost recompensat cu trei premii la festivaluri de film din Marea Britanie, Estonia și Italia.

Scurtmetrajul „Artă”, în regia lui Adrian Sitaru, a primit, săptămâna trecută, trei premii la festivaluri de film din Marea Britanie, Estonia și Italia, după ce, în octombrie, a fost premiat la Festivalul de la Namur, din Belgia.

Scurtmetrajul „Artă” a avut premiera mondială la Festivalului Internațional de Film de la Veneția (27 august – 6 septembrie), iar recunoașterea internațională nu a întârziat să apară, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Dacă luna octombrie i-a adus lui Adrian Sitaru premiul pentru cel mai bun format scurt, pentru scurtmetrajul său „Artă”, la Festivalul Internațional de Film Francofon de la Namur, Belgia, săptămâna trecută, regizorul român a mai câștigat trei premii internaționale. Astfel, „Artă” a fost distins cu premiul Louis Le Prince pentru cel mai bun scurtmetraj din competiția Festivalului Internațional de Film de la Leeds, din Marea Britanie (5 – 20 noiembrie), cel pentru cel mai bun scurtmetraj la Sleepwalkers International Short Film Festival, din Estonia (18 – 22 noiembrie), și cel pentru cel mai bun scenariu la cea de-a 22-a ediție a Ozu Film Festival, din Italia (17 – 23 noiembrie).

Elogiat de presa britanică, care l-a descris drept „un film captivant despre manipulare, desăvârșit printr-o superbă execuție tehnică”, scurtmetrajul relatează modul prin care un regizor și un director de casting încearcă să o convingă pe mama unei adolescente să accepte ca fiica ei să joace rolul unei minore abuzate sexual în următorul lor film. Scurtmetrajul este născut din discuțiile avute în timpul dezvoltării scenariului de lungmetraj „Fixeur”, care va intra în producție în luna februarie 2015, se arată în comunicatul citat.

„Artă” este o producție 4 Proof Film, fiind 100% independentă. Din distribuție fac parte Emanuel Pârvu, Ioana Abur, criticul de film Andrei Rus și tânăra Iulia Crișan. Imaginea este semnată de Adrian Silișteanu, iar montajul este realizat de Andrei Gorgan.

Adrian Sitaru este regizor, producător, scenarist și actor. Scurtmetrajul său „Valuri” a câștigat premiul Leopardul de Aur în secțiunea Pardi di domani (Leopards of Tomorrow), la Festivalul Internațional de Film de la Locarno, în 2007. Lungmetrajul său de debut, „Pescuit sportiv”, a primit două distincții la Festivalul de Film de la Salonic 2008, premiul juriului la cea de-a doua ediție a Festivalului de Film Estoril, în 2008, dar și marele premiu al secțiunii New Voices la Festivalul Internațional de Film de la Palm Springs. Cel de-al doilea lungmetraj al său, „Din dragoste cu cele mai bune intenții”, a primit în 2011 premiul pentru cel mai bun regizor și premiul pentru cel mai bun actor (Bogdan Dumitrache) la Festivalul Internațional de Film de la Locarno.

Printre scurtmetrajele regizate de Sitaru se numără „Fun Fan” (2004), „Despre Biju” (2004), „A Very Bad Day” (2004), „Theodora’s Life” (2004), „Biju” (2002), „O zi de Paști” (2000), „Gândacul de bucătărie” (2000), „Tom Waits – Live in My Room” (1999), „Săpunul” (1999), „Colivia” (2010) și „Lord” (2009).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Combinația incredibilă de numere care a câștigat cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Cezar Ouatu, topit după fiica lui. Imagini adorabile cu Serena Maria: „Simți cum timpul se oprește”
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Oceanele au atins cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată în luna iulie