Prima pagină » Cultură » Scurtmetrajul „Sthorzina”, de Dan Radu Mihai, a intrat în competiția Festivalului de Film de la Leuven

Scurtmetrajul „Sthorzina”, de Dan Radu Mihai, a intrat în competiția Festivalului de Film de la Leuven

Scurtmetrajul
"Sthorzina", de Dan Radu Mihai, a fost selectat în competiția europeană a Festivalului Internațional de Film de Scurt Metraj de la Leuven.

„Sthorzina”, de Dan Radu Mihai, a fost selectat în competiția europeană a Festivalului Internațional de Film de Scurt Metraj de la Leuven (Belgia), care se va desfășura între 28 noiembrie și 6 decembrie.

Acesta este unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice de profil din Europa dedicate scurtmetrajelor, fiind în lista de festivaluri ale căror câștigători intră pe lista nominalizaților la premiile Academiei de Film Europene, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Ediția din acest an este una aniversară, Festivalul Internațional de Film de Scurtmetraj din Leuven împlinind 20 de ani de la înființare.

„Sthorzina” este povestea a doi copii dintr-un sat aflat lângă Dunăre, la granița dintre România și Serbia. Viorel are 12 ani și locuiește doar cu bunicul său, pe care îl ajută să restaureze figurinele unui carusel stricat pe care bătrânul vrea să îl repare. Mirko este fiul în vârstă de 11 ani al unui agent de poliție violent și agresiv, care locuiește într-un sat de pe malul sârbesc al Dunării. În momentul în care Viorel găsește în podul casei bunicului său un pistol și îi spune lui Mirko să i-l dea, viața celor doi ia o nouă întorsătură.

Finalizat în septembrie 2014, filmul este o coproducție România/ Serbia/ Macedonia. Producătorul român a fost compania Elefant Film, iar, din partea Serbiei, producătorul a fost compania Bas Celik, condusă de Srdan Golubovic, unul dintre regizorii sârbi cei mai importanți ai momentului, care se remarcă prin palmaresul său impresionant de premii obținute la prestigioase festivaluri internaționale de profil.

Din distribuția filmului fac parte actorii Remus Mărgineanu, Șerban Pavlu, Ana Ciontea, Nebosja Glogovac și copiii Andrei Rotaru și Pavle Cemericik. Imaginea filmului a fost realizată de Tudor Mircea, iar scenografia poartă semnătura Iulianei Vâlsan.

Proiectul „Sthorzina” a câștigat o finanțare de 112.000 de lei la concursul organizat de Consiliul Național al Cinematografiei (CNC) în aprilie 2013.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Oana Roman a slăbit 18 kilograme, dar totul a pornit de la fiica ei! Câte kilograme a dat jos Isabela
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ