Prima pagină » Economic » Isărescu: Îndeplinim cele 5 criterii de la Maastricht, dar nu putem adera la euro nici peste doi ani

Isărescu: Îndeplinim cele 5 criterii de la Maastricht, dar nu putem adera la euro nici peste doi ani

Isărescu: Îndeplinim cele 5 criterii de la Maastricht, dar nu putem adera la euro nici peste doi ani
România a ajuns la macrostabilitate și îndeplinește toate cele cinci criterii de convergență din Tratatul de la Maastricht, însă cu toate acestea nu poate adopta moneda euro nici peste doi ani, apreciază guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu.

„În România este macrostabilitate, toate cele cinci criterii de la Maastricht sunt îndeplinite, din coadă am ajuns în frunte. Dar nu ne trebuie euforie. Și suntem iar într-o stare de paradox: deși avem toate criteriile de la Maastricht îndeplinite, nu putem să vorbim despre trecerea la euro nici peste doi ani. Sprijinim și ideea de adoptare ca ancoră, ca punct de catalizare, dar nu putem să ne aventurăm, pentru că abordarea e riscantă. Toate cele cinci criteria sunt îndeplinite, dar trebuie acum să le păstrăm”, a afirmat Isărescu la seminarul „Economia românească între macrostabilitate și microtensiuni”, organizată de Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) la Banca Națională.

El a punctat că economia românească este în prezent stabilă, însă are probleme la nivel micro, amintind numărul mare de insolvențe din ultimii ani.

„Problemele micro sunt de fapt cam mari, mari de tot, din timp ce insolvența ajunge să-ți creeze doar probleme și devine o practică să închizi o firmă și pe urmă să deschizi în altă parte alta și să n-ai niciun fel de problemă. Păi când intrau cei care scontau la Banca Națională în 1880-1890, treceau printr-o cameră și li se punea ștampilă că n-au falimentat firme, ca și-au plătit datoriile la timp, că sunt înregistrați la Registrul Comerțului și respectă toate regulile comerciale și că sunt onorabili, nu intrau altfel la scont”, a atras atenția guvernatorul.

Șeful BNR spune că, în prezent, cu toate că există zeci de indicatori financiari, de prudențialitate, există firme care nu-și plătesc datoriile la stat, existând întârzieri generale ale plăților.

„Asta cred că va schimba și comportamentul Ministerului de Finanțe, că și el este jucător și trebuie să respecte regulile, adică nu numai să aibă pretenția să fie plătit la timp, ci să plătească și el la timp”, a precizat Isărescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cât de mult influențează meseria părinților rezultatele școlare ale copilului?
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!