Prima pagină » Știri » Copil de 11 ani ridicat de pe stradă, bătut, apoi abandonat la marginea orașului

Copil de 11 ani ridicat de pe stradă, bătut, apoi abandonat la marginea orașului

Copil de 11 ani ridicat de pe stradă, bătut, apoi abandonat la marginea orașului
Polițiștii valsuieni au declanșat o anchetă în cazul unui copil de 11 ani, care ar fi fost luat de pe stradă, imediat după terminarea cursurilor, urcat într-o mașină, bătut de doi bărbați și abandonat apoi la marginea municipiului Huși, unde a fost găsit de un echipaj al Poliției de Frontieră.

Potrivit reprezentanților Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui, copilul în vârstă de 11 ani a povestit că, miercuri seară, a fost luat de pe stradă, din apropierea Școlii generale „Mihail Sadoveanu” din municipiul Huși unde acesta învață, urcat într-o mașină și bătut de doi bărbați.

Ulterior, băiatul ar fi fost abandonat la marginea orașului, unde a fost găsit de un echipaj al Poliției de Frontieră care a sunat la 112.

„Copilul a fost politraumatizat prin agresiune, suferind un traumatism cranian și o contuzie toracică, după ce, așa cum susține acesta, a fost bătut de doi bărbați într-o mașină. Băiatul a fost transportat la Spitalul Municipal Huși, ulterior fiind transferat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui”, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX medicul Dan Ungureanu de la SAJ Vaslui.

Polițiștii vasluieni au declanșat o anchetă în acest caz.

„Date din acest dosar nu se pot face publice pentru a nu periclita rezultatul anchetei”, a precizat responsabilul mass-media al Poliției județene Vaslui, Alina Tonică.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
CTP, despre Luca Niculescu: „Un oportunist care dorește cu orice preț o funcție mare. Va face ce i se va spune. Guvernul va fi la Cotroceni”
Mediafax
AVEREA premierului desemnat: 3 locuințe și ZECI DE MII de euro în conturi
Click
Sylvester Stallone, bătaie cu Richard Gere pe platourile de filmare. „L-am tras afară de pe bancheta din spate...”
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Primul anunț al săptămânii Nobel: cine a primit Premiul Nobel pentru Medicină 2026
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!