Prima pagină » Economic » Sosirile în unități turistice au crescut în primele zece luni

Sosirile în unități turistice au crescut în primele zece luni

Sosirile în unități turistice au crescut în primele zece luni
Sosirile și înnoptările în structurile turistice au crescut în primele zece luni, față de aceeași perioadă a anului trecut, cu 6,5%, respectiv 5,4%, a anunțat marți Institutul Național de Statistică (INS).

Astfel, sosirile au ajuns la 7,284 milioane, iar înnoptările la 17,684 milioane.

„Din numărul total de sosiri, sosirile turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat în perioada 1.I-31.X.2014 77,2%, în timp ce turiștii străini au reprezentat 22,8%, ponderi apropiate de cele din perioada 1.I-31.X.2013. În ceea ce privește sosirile turiștilor străini în structurile de primare turistică, cea mai mare pondere au deținut-o cei din Europa (77,2% din total turiști străini), iar din aceștia 85,7% au fost din țările aparținând Uniunii Europene”, se arată într-un comunicat al INS.

Cei mai mulți turiști străini au fost din Germania (206.279), Italia (155.538) și Israel (121.408).

Sosirile în hoteluri dețin o pondere de 75%, în urcare cu 6,9%.

În ceea ce privește înnoptările, INS notează că 81,5% din total au fost reprezentate de înnoptările turiștilor români.

Durata medie a șederii a fost de 2,6 zile la turiștii români, iar la turiștii străini a fost de 2 zile.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de 26,9% pe total structuri de cazare turistică, în creștere cu 1,1 puncte procentuale față de același interval din 2013.

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 7,258 milioane, în creștere cu 3,9%. Marea majoritate a vizitatorilor străini provin din țări situate în Europa (92,4%). Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România 59% provin din statele Uniunii Europene, cele mai multe sosiri înregistrându-se din Ungaria (29,4%), Bulgaria ( 23,9%), Germania ( 9,5%), Italia (7%), Polonia (6,4%) și Austria (4%).

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 10,632 milioane, în creștere cu 8,2%.

În luna octombrie sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 715.600, în creștere cu 9,9% față de cele din luna octombrie 2013. Înnoptările au totalizat 1,629 milioane, în urcare cu 2,5%.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Poveste de dragoste în perioada comunistă. Cum a păcălit Securitatea o tânără româncă îndrăgostită de un englez
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
PSD, prins între electoratul AUR și statutul pro-european. Ce dezvăluie susținerea pentru suspendarea lui Nicușor Dan
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Patru sectoare ale Capitalei, fără apă rece timp de patru zile. Care sunt zonele afectate
Digi24
De ce plătesc românii energie scumpă, deși hidrocentralele și reactoarele nucleare o produc la costuri reduse
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!