Prima pagină » Economic » Stai în coloană pe DN1? Trimite-le un gând bun celor 10 miniștri care în ultimii 14 ani au construit din vorbe AUTOSTRADA ZĂPEZII

Stai în coloană pe DN1? Trimite-le un gând bun celor 10 miniștri care în ultimii 14 ani au construit din vorbe AUTOSTRADA ZĂPEZII

Zăpadă, viscol, nervi, ore în șir la coadă, cam așa poate fi descris drumul făcut de șoferii din România de la Brașov spre București. În mod normal, distanța Brașov-București, 173 km, o faci în două ore și 24 de minute.

„Duminică după-amiază, am vrut să mergem pe DN1 dinspre Râșnov spre Capitală, dar la Pârâul Rece nu ne-am mai putut mișca. Până-n Predeal, drumurile erau deszăpezite, dar la Pârăul Rece ne-am blocat. Am parcurs doi metri, fără exagerare, într-o jumătate de oră. Atunci am renunțat, că nu mai ajungeam până seara, și ne-am întors spre Bran”, spune Cătălina Rădulescu, care și-a petrecut vacanța de 1 Decembrie la munte.

În situația Cătălinei, sute de români stau, mai ales în zilele libere, ore în șir la coadă pe drumurile județene și naționale pe drumul dintre Brașov și București. Asta pentru că „Autostrada Zăpezii”, cum este cunoscută autostrada dintre Brașov și Comarnic,  a fost lăsată de izbeliște de 10 ani încoace.

Întrebați de gândul despre situația de pe drumul de întoarcere de la munte, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a răspuns printr-un comunicat că duminică drumurile au fost tot timpul curățate.

„CNADNR S.A. a acționat în permanență pe drumul național DN 1 pe tot parcursul zilei de ieri, intervenind cu un număr de 58 autoutilaje de intervenție pe timp de iarnă și răspândind pe acest sector de drum 251 tone material antiderapant”, arată CNADNR.

Reprezentanții de la drumuri spun că utilijele de deszăpezire au fost tot timpul pe drumurile naționale, iar materialele antiderapante au fost răspândite încontinuu pe suprafața carosabilă.

„O altă măsură de prevenire a evenimentelor rutiere cauzate de ninsoare și polei se referă la monitorizarea modului în care își desfășoară activitatea firmele angajate de CNADNR SA pentru  întreținerea pe timp de iarnă a rețelei de drumuri naționale și autostrăzi”, mai arată CNADNR.

Situația de pe DN1 ar putea fi alta dacă ar fi construită autostrada dintre Comarnic și Brașov.  După cum gândul a scris în mai multe rânduri, autostrada ar fi trebuit construită încă din 2004, când a fost prima tentativă de construcție a tronsonului dintre Brașov și Comarnic, pe vremea Guvernului Adrian Năstase.

De atunci, toți prim miniștri și miniștrii Transporturilor nu au reușit să înceapă construcția.  După ce licitația pentru autostradă a fost amânată de mai multe ori, în prezent CNADNR nu a dat vreo dată clară la care să înceapă construcția. În urmă cu doi ani, gândul a publicat mai multe articole despre situația licitației. În mai 2012, CNADNR anunța lansarea unei licitații pentru reactualizarea studiului de fezabilitate aferent autostrăzii, licitație amânată de mai multe ori, în urma contestațiilor depuse la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) de trei case de avocatură.

Licitația a fost amânată după ce gândul a descoperit în actele pentru licitație cadouri pentru consultant: un autoturism nou de 25.000- 30.000 euro și buget de 40.000 de euro pentru instruirea personalului CNADNR, după cum gândul a scris aici.

După ce în mai 2012 CNADNR lăsase licitația, în septembrie 2012 caietul de sarcini a fost modificat pentru actualizarea studiului de fezabilitate și cuprindea „un cadou” pentru consultant.  „Fără a aduce atingere celor prevăzute în contractul de servicii, Consultantul va pune la dispoziția Unității de Implementare a Proiectului (UIP), din cadrul CNADNR, dedicată exclusiv implementării acestui Proiect pe întreaga durată a contractului de servicii, un autoturism nou cu o valoare între 25.000 euro și 30.000 euro”, se arata în caietul de sarcini de atunci pentru autostrada Comarnic-Brașov.

Autostrada trebuia finalizată în 2014, cel puțin în acte. Autostrada Comarnic-Brașov face parte din autostrada București-Brașov  a cărei valoare estimată este de  982,85 de milioane de euro.

Niciunul dintre cei 13 miniștri câți au trecut în 10 ani  pe la Ministerul Trasporturilor, de la începerea discuțiilor privind „Autostrada Zăpezii” nu a reușit să înceapă construcția pentru acest tronson.

Gândul vă prezintă mai jos pe miniștrii care au trecut pe la Ministerul Transporturilor  de când au început discuțiile pentru construcția autostrăzii dintre Comarnic și Brașov:

Miron Mitrea : 28 decembrie 2000- 28 decembrie 2004 -PSD

Gheorghe Dobre : 29 decembrie 2004-13 iunie 2006-PD

Radu Berceanu: 13 iunie 2006-3 aprilie 2007 -PD

Ludovic Orban: 5 aprilie 2007-22 decembrie 2008-PNL

Radu Berceanu: 22 decembrie 2008-3 septembrie 2010- PD-L

Anca Boagiu: 3 septembrie 2010- 9 februarie 2012 -PD-L

Alexandru Nazare: 9 februarie 2012 – 7 mai 2012 – PD-L

Ovidiu Silaghi: 7 mai 2012 -21 decembrie 2012

După Ovidiu Silaghi, la Ministerul Transporturilor au mai venit alți doi miniștri: Ramona Mănescu -PNL și Dan Șova -PSD, iar astăzi în fruntea ministerului se află Ioan Rus.

Miniștrii Transporturilor de dinainte de începerea discuțiilor pentru Autostrada Zăpezii

Sursa tabel: enciclopediaromaniei.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marea Neagră înaintează pe Dunăre. Apa sărată poate ajunge la 25 km în interiorul Deltei. Pericol pentru apa potabilă
Digi24
Vladimir Kliciko, mesaj sfâșietor după moartea lui Hayden Panettiere. Ce a spus despre relația lor
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
„Fac pariu că o să legalizeze drogurile”
Click
Coreeanul care și-a lăsat țara natală pentru România. Ce afacere inedită a pus pe picioare în Prahova
Digi24
Un elvețian a intrat în România cu o mașină de 200.000 de euro. Polițiștii de frontieră l-au urmărit și i-au confiscat-o
Cancan.ro
Am făcut calculul. Ce pensie vei primi, în România, dacă ai muncit 35 de ani, cu un salariu de 4.000-5000 lei
Ce se întâmplă doctore
Loredana Groza, apariție fără inhibiții la 56 de ani! Ținuta din plasă care a atras toate privirile. Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Creșterea dioxidului de carbon din atmosferă modifică sângele oamenilor, arată un studiu