Prima pagină » Sport » Negocierile dintre Steaua și Clubul Sportiv al Armatei s-au încheiat. Ce se întâmplă cu numele și sigla Stelei

Negocierile dintre Steaua și Clubul Sportiv al Armatei s-au încheiat. Ce se întâmplă cu numele și sigla Stelei

Negocierile dintre Steaua și Clubul Sportiv al Armatei s-au încheiat. Ce se întâmplă cu numele și sigla Stelei
FC Steaua și CSA Steaua au anunțat, luni, într-un comunicat comun remis agenției MEDIAFAX, că au ajuns la un acord, valabil până la 15 decembrie, astfel încât activitatea echipei de fotbal în Liga Europa și în Cupa Ligii să fie fie afectată în această săptămână.

După data de 15 decembrie, cluburile vor continua discuțiile pentru a pune în practică decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la marca Steaua.

„În urma discuțiilor purtate reprezentanții celor două cluburi au stabilit, de comun acord, următoarele: 1. Cele două cluburi au luat act de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție; 2. Cluburile au ajuns la o înțelegere astfel încât să nu afecteze activitatea echipei de fotbal în campionat și în cupele europene și să nu producă prejudicii de imagine celor două cluburi sau sportului românesc, valabilă pentru meciurile care se vor desfășura în cele două competiții până la data de 15 decembrie 2014; 3. După această dată cele două cluburi vor continua discuțiile și vor elabora termenii viitoarei colaborăari, definitivând elementele concrete de punere în practică a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție”, se arată în comunicatul FC Steaua și CSA Steaua.

Reprezentanții celor două grupări s-au întâlnit, luni, la sediul CSA Steaua, pentru a discuta pe tema situației generate de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 3 decembrie 2014. La întâlnire au participat președintele clubului de fotbal, Valeriu Argăseală, vicepreședintele Iulian Gheorghișor, iar CSA Steaua a fost reprezentat de președintele clubului George Boroi și membrii Consiliului de conducere.

Steaua va juca în această săptămână, joi, în Liga Europa, de la ora 22.05, pe teren propriu, cu Dinamo Kiev, în ultima etapă a grupei J a competiției, și duminică, de la ora 20.00, în deplasare, cu CSMS Iași, în sferturile de finală ale Cupei Ligii, acestea fiind ultimele meciuri oficiale din 2014 ale echipei antrenate de Constantin Gâlcă.

Instanța supremă a anulat, miercuri, printr-o decizie irevocabilă, marca Steaua București înregistrată de clubul de fotbal al lui Gigi Becali, în procesul intentat acestuia de Clubul Sportiv al Armatei.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat, prin decizia de miercuri, marca Steaua București înregistrată sub nr. 061735 în 29 ianuarie 2004 de SC Fotbal Club Steaua București SA.

Clubul de fotbal deținut de Gigi Becali a fost acționat în instanță în 2011 de Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” București, care a cerut anularea mărcii înregistrate de cel dintâi.
Tribunalul București a respins această cerere, în 17 aprilie 2012, decizie menținută de Curtea de Apel București, în 20 decembrie 2013.

ICCJ a pronunțat miercuri o decizie finală în acest proces, dând câștig de cauză Clubului Sportiv al Armatei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi