Prima pagină » Știri » Un cadou neașteptat de Crăciun pentru tânăra din Buzău care a returnat un portofel cu 1.000 lei

Un cadou neașteptat de Crăciun pentru tânăra din Buzău care a returnat un portofel cu 1.000 lei

Un cadou neașteptat de Crăciun pentru tânăra din Buzău care a returnat un portofel cu 1.000 lei
La opt luni după ce a găsit pe stradă un portofel cu aproape 1.000 de lei pe care l-a returnat, gestul ei impresionând sute de persoane care au încercat să o ajute, buzoianca Loredana Neagu, de 20 de ani, locuiește în continuare în casa ei dărăpănată, dar până la Crăciun va avea o locuință nouă.

Tânăra de etnie romă, din localitatea buzoiană Berca, mamă a doi copii – o fetiță în vârstă de un an și un băiat de patru ani – a găsit pe stradă, în luna aprilie, un portofel cu aproape 1.000 de lei și cu acte, pe care l-a predat Poliției. Ea spunea atunci că niciodată în viața ei nu a văzut atât de mulți bani și că niciun moment nu s-a gândit că și i-ar putea însuși.

În urma gestului său, sute de persoane sau organizații i-au sărit în ajutor, oferindu-i bani, materiale de construcții pentru a-și ridica o casă sau haine pentru cei doi copii.

În luna noiembrie, Asociația „Habitat for Humanity” România a început lucrările pentru construcția unei case pentru Loredana.

Zeci de voluntari din întreaga țară, dar și din străinătate au pus umărul la ridicarea locuinței, printre aceștia aflându-se și membrii trupei Voltaj, care au mers marți la Berca.

„Ne-am hotărât să punem umărul pentru că știm gestul pe care l-a făcut Loredana. Ne gândim că lumea ar trebui să știe că ajutorul poate fi oferit în foarte multe feluri. Nu poți ajuta cu bani sau obiecte, există și acest fel de ajutor și oricine îl poate da. Este pentru prima dată când participă toată formația la o astfel de acțiune, până acum a mai participat doar Călin. Decizia de a ne implica a venit și în ton cu noul nostru single «De la capăt» iar astăzi Voltaj a luat-o de la capăt cu această activitate”, a spus Gabriel Constantin, unul dintre membrii trupei Voltaj, care marți a zugrăvit pereții unui dormitoar al casei în care va locui Loredana.

Valeriu Ionescu, un alt membru al trupei Voltaj, a explicat că se ocupă de finisaje, după ce colegii săi au zugrăvit.

„Eu sunt la finisaje, dau cu o pensulică pe unde n-au dat ei bine cu trafaletul. Nu e greu. Pentru colegii mei care pun parchetul este mai greu. Tatăl meu e constructor, șef de santier, îi calc pe urme se pare, eu sunt acum diriginte de șantier, mai mult cu indicațiile”, a spus Valeriu Ionescu.

Solistul trupei Voltaj, Călin Goia, a pus parchetul în casa Loredanei.

„De mai bine de cinci ani lucrez cu această asociație, îi sprijin cum pot, cu mediatizarea, cu ce putem, ducem vestea pentru ca lumea să afle că se poate face ceva. E o luare de poziție, un exemplu. Am văruit, am dat cu glet, pun parchetul, nu e așa greu. La final vom avea satisfacția că dormitorul este pus de noi”, a afirmat Călin Goia.

Toate lucrările făcute marți au avut loc în prezența Loredanei.

Tânăra locuiește în continuare în casa ei dărăpănată, cu două camere, la marginea localității Berca, alături de cei doi copii ai săi, de părinți, de cei cinci frați și de nepoți, în total 14 oameni. Într-o cameră sunt trei paturi, în timp ce mama Loredanei își așterne o plapumă pe jos pentru a se putea odihni noaptea.

Loredana spune însă că viața i s-a schimbat radical după ce oameni din întreaga țară au reacționat la povestea ei și speră că de Crăciun se va putea muta în noua casă și le va putea împodobi copiilor un brăduț, de care până acum nu s-au putut bucura.

„Le mulțumesc tuturor, nu mă așteptam ca gestul meu din primăvară să aibă așa urmări. Eu spun că trebuie să faci un bine din suflet, nu să aștepți o recompensă. Fiecare ajutor pentru mine a contat, indiferent cât si cum a fost Sper să fie gata căsuța mea pana la Crăciun. E greu acolo unde trăim, într-o cameră mi-a plouat acum. Copiii abia așteaptă să se mute în casa lor nouă. Pe băiat l-am adus aici și i-am spus că va avea dormitorul lui. Era în al nouălea cer, s-a bucurat enorm”, a afirmat Loredana Neagu.

Casa în care va locui tânăra costă 20.000 de euro, are 60 de metri pătrați și este compusă din două camere, un living, baie și bucătărie, fiind construită pe o structură de lemn și un teren oferit cu titlu de cesiune pe durata de viață a clădirii de către Primăria Berca.

„Ne-am apucat de casă la sfârșitul lunii noiembrie, acum suntem la finisaje, sperăm ca până la Crăciun să fie gata, iar Loredana să se poată bucura de tot confortul acestei locuințe. Loredana a fost zi de zi pe șantier și a muncit cu voluntarii. E un suflet minunat, are o educație aparte și valorile ei sunt cele care ne-au făcut pe noi să facem acest pas, să o ajutăm să aibă o casă nouă. Ea ne-a arătat demnitate, cinste și dorința de a munci, valori pe care și noi le promvăm!”, a spus, la rândul său, Loredana Modoran, reprezentant al Asociației „Habitat for Humanity” România.

Aceasta a explicat că materialele de construcție și toți banii folosiți pentru construirea casei au venii din donații – au fost companii care au donat materiale, iar mâna de lucru a fost asigurată de voluntari din companii.

După ce va fi terminată, casa va trebui mobilată și există promisiuni de la oameni care știu povestea Loredanei și care o vor ajuta cu mobilă.

(Serviciul FOTO al MEDIAFAX vă pune la dispoziție imagini)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Niculescu, cu lista pe masa Parlamentului. Cine sunt cei 19 membri propuși pentru noul Cabinet
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
Mediafax
Lovitură pentru dosarul independenței Cataloniei! Carles Puigdemont, soțul româncei Marcela Topor, scapă de plata a 4 milioane de euro
Click
„Cerșetorul cu Lexus” din Iași a strâns 9.147 de lei în opt ore! Poliția Locală i-a confiscat banii
Digi24
O doctoriță băută a provocat un accident rutier în drum spre spital, unde urma să intre de gardă
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Ce se întâmplă doctore
La ce folosește, de fapt, sertarul de sub aragaz sau cuptor. Mulți îl folosesc greșit, fără să știe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Datele recente despre clima globală arată că Pământul dă semne de destabilizare rapidă
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!