Prima pagină » Cultură » Alina Cojocaru, despre premiera „La Fille mal gardée”: A fost o adevărată plăcere să fiu pe scenă

Alina Cojocaru, despre premiera „La Fille mal gardée”: A fost o adevărată plăcere să fiu pe scenă

Alina Cojocaru, despre premiera
Prim-balerina Alina Cojocaru a fost invitata specială a premierei baletului "La Fille mal gardée", care a avut loc la ONB.

Prima producție nouă de balet din stagiunea 2014-2015 a Operei Naționale București (ONB) a fost prezentată sâmbătă seară în fața unei săli arhipline. Spectatori de toate vârstele au mers la ONB pentru a urmări una dintre cele mai îndrăgite producții coregrafice din lume, „La Fille mal gardée”, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Prezentat pentru prima dată în România în coregrafia celebrului Sir Frederick Ashton, spectacolul „La Fille mal gardée” i-a cucerit pe spectatorii bucureșteni care i-au răsplătit cu aplauze furtunoase pe balerinii aflați pe scenă. Invitata specială a serii a fost prim-balerina Alina Cojocaru, cea care a fermecat audiența nu doar prin mișcări coregrafice cu un ridicat grad de dificultate executate impecabil, ci și prin bucuria transmisă publicului în timp ce dansa, conform sursei citate.

„A fost o adevărată plăcere să fiu pe scenă cu trupa noastră de balet! Să avem în repertoriu acest spectacol care aduce bucurii și zâmbete este un lucru mult dorit de Johan Kobborg și de mine, iar publicul de aseară ne-a confirmat ca împărtășește acest sentiment” , a declarat Alina Cojocaru.

Johan Kobborg, directorul artistic al Companiei de Balet a Operei Naționale București, s-a aflat de această dată într-o dublă ipostază: a pregătit și a pus în scenă această producție alături de Malin Thoors și totodată a revenit pe scenă ca balerin, alături de Alina Cojocaru, interpretând un rol travesti: Văduva Simone.

„Sunt foarte fericit pentru succesul pe care l-a avut prima reprezentație a acestui nou spectacol și sunt mândru, nu doar de dansatorii Companiei de Balet, ci și de întreaga instituție. Premiera acestei producții reprezintă o mare reușită, iar ceea ce s-a întâmplat aseară este doar începutul unui lung șir de astfel de realizări”, a declarat Johan Kobborg.

Robert Enache, prim-balerin al Operei Naționale București, a debutat în rolul Colas cu ocazia premierei și a făcut față cu brio atât cerințelor speciale ale rolului interpretat, considerat drept un adevărat test pentru orice dansator, dar și provocării de a avea drept parteneri de scenă pe doi dintre cei mai buni balerini din lume, Alina Cojocaru și Johan Kobborg.

„La Fille mal gardée” sau „Precauțiuni inutile”, balet comic în două acte și trei scene de Ferdinand Hérold și John Lanchbery, prezintă în pași de dans povestea unei tinere fete îndrăgostite care scapă de sub supravegherea mamei sale, aceasta dorind să o căsătorească forțat cu un personaj grotesc, dar bogat, și reușește de fiecare dată să ajungă în brațele iubitului său. Coregrafia imaginată de Sir Frederick Ashton face ca acest spectacol să reprezinte o întâlnire plăcută cu dansul în formă pură, izvorât din bucurie și spirit ludic, ceea ce îi conferă un aer de sărbătoare și îl recomandă ca o producție pentru întreaga familie în care, indiferent de vârstă, fiecare va găsi ceva pe gustul său.

Următoarele reprezentații ale spectacolului „La Fille mal gardée” din stagiunea 2014-2015 vor avea loc pe 14, 19 și 21 decembrie 2014 și pe 4, 11, 14 și 30 ianuarie 2015.

Alina Cojocaru, născută la București, a studiat la Kiev timp de șapte ani, perfecționându-se apoi, din 1997, la Școala Regală de Balet din Londra, în urma câștigării unei burse în cadrul Concursului Internațional de Balet de la Laussane. A dansat în Compania de Balet din Kiev (debutând în „Don Quijote”, „Frumoasa din pădurea adormită”, „Spărgătorul de nuci”, „Coppelia”). A revenit la Londra în 1999, fiind promovată ca prim-balerină. După succesul repurtat în „Giselle”, ea a devenit solist principal (2001) al Companiei Regale de Balet de la Covent Garden, evoluând apoi în rolul Odette-Odile din „Lacul lebedelor”, „Romeo și Julieta” (coregrafia Kenneth McMillan), „Don Quijote” (în viziunea lui Rudolf Nureev), „Evgheni Oneghin” (semnat de John Cranko), „Baiadera” (realizată de Natalia Makarova) etc. În repertoriul său s-au adăugat, în ultima vreme, noi titluri, precum „Mayerling”, „Gong”, „Sylfida”, „Manon” (în coregrafia lui McMillan).

În 2002, Alina Cojocaru a apărut pentru prima oară pe scena românească interpretând, alături de ansamblul Operei Naționale București, rolul titular din „Giselle”, revenind apoi, în anul următor, pentru a dansa, alături de Johan Kobborg, în cadrul Galei de Balet din Festivalul și Concursul Internațional „George Enescu”. Ea a primit și distincția Ordinul Național pentru Merit în grad de Cavaler.

Alina Cojocaru a fost desemnată, în 2004, cea mai bună balerină la festivalul Monaco Dance Forum, la gala premiilor Nijinsky, distincție acordată o dată la doi ani.

În 2009, evoluția balerinei Alina Cojocaru în spectacolul „Giselle” din 2001, de la Royal Opera House din Londra, s-a clasat pe locul zece în topul celor mai bune dansuri ale deceniului.

Totodată, Alina Cojocaru s-a numărat printre cele patru laureate ale premiului „Balerina deceniului”, decernat în 2010 cu ocazia unei prestigioase gale internaționale de balet – „Stars of the 21st Century” – care a fost organizată la Moscova. În afară de Alina Cojocaru, atunci au mai fost premiate Lucia Lacarra din Spania și Svetlana Lunkina și Diana Vishneva din Rusia.

Johan Kobborg a fost prim-solist al Baletului Regal Danez, al Baletului Regal din Londra și este invitat al celor mai importante companii din lume. În ultimii ani, Johan Kobborg s-a remarcat în paralel și în calitate de coregraf, lucrările sale fiind prezentate de Baletul Regal din Londra, Baletul Teatrului Balșoi din Moscova, Baletul Regal din Noua Zeelandă etc. În anul 2009, spectacolul său „La Sylphide” de la Teatrul Balșoi a primit premiul „Masca de Aur” la Moscova pentru cel mai bun spectacol al anului. Coregraful Johan Kobborg conduce, din ianuarie, Baletul Național Român, un compartiment al Operei Naționale București (ONB).

Alina Cojocaru și Johan Kobborg au o relație de mai mulți ani și s-au logodit în 2011.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mii de CLONE ale lui Pitbull au invadat Hyde Park. Fanii artistului au stabilit un record Guinness
Digi24
Pragmatism politic sau lipsă de mijloace: de ce nu s-a materializat un atac iranian pe teritoriul SUA, în ciuda temerilor majore
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Prosport.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu nu se mai ascund. Avem dovada OFICIALĂ: s-a întâmplat în Anglia. EXCLUSIV
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
Mediafax
Donald Trump susține că a trecut din nou testul cognitiv: „Am răspuns corect la fiecare întrebare”
Click
Un bucureștean, cucerit de frumusețea unui oraș din România: „Mi-a cam stricat standardele”
Digi24
Oana Gheorghiu: S-a putut lucra cu Bolojan atât timp cât s-au mărit taxele, dar nu când am început să ne uităm la companiile de stat
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?