Prima pagină » Știri » Un deputat susține că a fost amenințat cu moartea sau cu atacul Gărzii Maghiare pe Facebook

Un deputat susține că a fost amenințat cu moartea sau cu atacul Gărzii Maghiare pe Facebook

Liderul PRU (Partidul România Unită), Bogdan Diaconu, susține că a primit amenințări cu moartea și atacul Gărzii Maghiare pe rețeaua de socializare Facebook. Diaconu ironizează însă avertismentele și face referire la Antal Arpad, primarul municipiului Sf. Gheorghe și totodată președintele filialei UDMR din zonă, care a făcut apel la CNCD (Consiliul Național pentru Combaterea Dicriminării), la procurori și la ambasade după ce a fost jignit pe Facebook.

„Milogul de Antal Arpad s-a dus repede să se plângă la CNCD, la Parchet și la ambasade că a fost jignit pe Facebook. Dacă eu, de cinci ani de când m-am implicat în apărarea Constituției, aș fi făcut plângeri ori de câte ori primeam amenințări și jigniri de la extremiștii maghiari ar fi trebuit să mă ocup numai cu acest lucru! Eu sesizez instituțiile statului numai pentru apărarea legii și a principiilor constituționale, nu pentru mine personal. Cum ar fi să mă duc să mă plâng la ambasade de ceea ce îmi scriu unii pe Facebook?”, scrie liderul naționalist român pe pagina sa de socializare, potrivit stiripesurse.ro. Bogdan Diaconu a realizat și un print screen de pe pagina sa de Facebook pentru a-și susține afirmațiile potrivit cărora ar fi fost amenințat.

„KansasCity Oo
Dec 14th, 2:37pm

Băi patru ochi,lasă-mi adresa unde stai să îți trimit un ungur să te vadă un pic,…,uită-te bine când mergi pe stradă că s-ar putea să nu mai vezi lumina zilei curând

Kopenetz Attila
Aug 8th, 11:01am

Știu că nu o să răspunzi că n-ai suficient sânge unde ar trebui…te simți foarte sigur pe tine postând pe Facebook prostii și lucruri ce nu-s adevărate, dar numai atunci ai putea acumula respect dacă te-ai bate cu Garda maghiară până atunci îți urez toate cele rele.”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
PSD, decizie crucială azi pentru Guvernul Luca Niculescu! Sorin Grindeanu are trei variante pe masă
Digi24
Musk a lăsat Ucraina fără Starlink. „Misiuni importante au fost zădărnicite la cererea administrației Trump”
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Adevarul
„AI-ul nu iartă”. Temeri în rândul programatorilor din România: salarii mai mici și joburi în pericol
Mediafax
Rusia pregătește scenarii pentru un război cu Europa până în 2045. Punctul vulnerabil al europenilor
Click
Cazări inedite în România: dormi sub stele într-o căruță cu coviltir, cu baie și aer condiționat
Digi24
VIDEO Guvernul hibrid al lui Luca Niculescu: ce nume ar putea face parte din cabinetul tehno-PSD (surse)
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Ingredientul banal din bucătărie care ar putea afecta ficatul chiar și la persoanele slabe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Afectează ciclismul fertilitatea? Ce spun specialiștii
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!