Prima pagină » Sănătate » Un medicament anti-obezitate ar putea fi comercializat în Europa. Ce efecte adverse există

Un medicament anti-obezitate ar putea fi comercializat în Europa. Ce efecte adverse există

Un medicament anti-obezitate ar putea fi comercializat în Europa. Ce efecte adverse există
Un medicament anti-obezitate, la un pas de a primi autorizație de comercializare în Europa

Comitetul pentru medicamente pentru uz uman (CHMP) al EMA „a recomandat acordarea autorizării privind punerea pe piață” a medicamentului Mysimba, vândut sub numele Contrave în Statele Unite ale Americii.

Mysimba este o combinație de două substanțe active, naltrexon, utilizat în tratarea dependenței de alcool și opiacee, și bupropion, prescris ca antidepresiv și pentru renunțarea la fumat.

Agenția americană pentru medicamente (Food and Drug Administration, FDA) a aprobat utilizarea medicamentului contra obezității în luna septembrie, după mai mulți ani de ezitare, din cauza temerilor privind eventuale riscuri cardiace.

Potrivit comunicatului EMA, Mysimba va fi disponibil doar pe bază de rețetă și va fi rezervat exclusiv pentru utlizarea de către adulții obezi sau supraponderali și care prezintă unul sau mai mulți factori de risc, cum ar fi hipertensiune sau un nivel ridicat al colesterolului.

Printre efectele secundare nedorite potențiale ale medicamentului se numără probleme gastro-intestinale sau legate de sistemul nervos central, potrivit EMA, care a recunoscut că „există încă incertitudini legate de efectele pe termen lung asupra sistemului cardiovascular”.

Agenția europeană a adăugat, totuși, că rezultatele intermediare ale unui test clinic „dau asigurări în ceea ce privește riscurile patologice cardiovasculare grave” legate de Mysimba.

Pacienții care vor primi tratament cu Mysimba vor fi consultați din nou de medicii lor, după o perioadă de 16 săptămâni, când tratamentul va fi oprit dacă nu au pierdut cel puțin 5% din greutatea inițială, potrivit EMA.

Recomandarea de autorizare a comercializării acordată de EMA trebuie aprobată formal de Comisia Europeană, înainte ca medicamentul să poată fi vândut efectiv în fiecare stat membru al Uniunii Europene.

În 2012, EMA a respins cererea de autorizare a unui alt medicament contra obezității, Qsiva, comercializat în SUA sub numele Qsymia, produs de laboratorul american Vivus, din cauza efectelor secundare pe termen lung asupra sistemului cardiovascular.

Un singur tratament medicamentos împotriva obezității este autorizat în prezent în Franța, Xenical, produs de laboratorul Roche. Bazat pe orlistat, o substanță care limitează absorbția grăsimilor la nivelul tubului digestiv, acest medicament nu poate fi eliberat decât pe bază de rețetă.

Comercializarea medicamentului Alli, un alt tratament bazat pe orlistat, vândut fără rețetă, în Franța, din 2009, a fost oprită, discret, de către fabricant, compania farmaceutică GlaxoSmithKline (GSK), în 2012.

Revista franceză independentă Prescrire a reacționat la anunțul EMA, acuzând „o recomandare inacceptabilă care trebuie respinsă”, pentru un medicament care conține bupropion (sau amfebutamonă), o moleculă asemănătoare amfetaminelor.

„Autoritățile sanitare trebui să învețe din catastrofele sanitare trecute, mai ales din cele despre medicamentele care taie pofta de mâncare, interzise mai târziu pe piața europeană din cauza efectelor secundare grave”, a protestat revista din domeniul medical.

Publicația a amintit scandalul Mediator (benfluorex, o altă moleculă apropiată de amfetamine), un antidiabetic prescris pe scară largă pentru proprietatea sa de a tăia pofta de mâncare, înainte de a fi retras de pe piață în 2009. Mediator provoca grave leziuni la nivelul valvelor cardiace și ar putea fi responsabil de circa 2.100 de decese pe termen lung, potrivit unei expertize judiciare.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primă de stabilitate pentru tinerii între 16 și 30 de ani care nu lucrează și nu învață
Digi24
Alertă în Marea Britanie. Cum acționează bandele de infractori din România și Albania care au terorizat cartierele rezidențiale
Cancan.ro
Cătălin Măruță a dat lovitura, după plecarea de la Pro TV! S-a întâmplat în doar 60 de minute
Prosport.ro
FOTO. Două handbaliste de top de la CSM București se iubesc! Ce au dezvăluit jucătoarele de Sf. Valentin
Adevarul
Miza de la Washington. Poate participarea lui Nicușor Dan la Consiliul Păcii să spele imaginea democrației române după anularea alegerilor?
Mediafax
Donald Trump l-a invitat pe Nicușor Dan să aibă o intervenție la reuniunea Consiliului Păcii
Click
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Digi24
Imagini virale: o jurnalistă a intrat beată în direct în timpul transmisiunii de la Jocurile Olimpice. „Nu e nimic rău în asta”
Cancan.ro
Cum își scuză gestul Emil Mortu, românul care a încercat să răpească o fetiță în Italia. Ce i-a putut spune judecătoarei care se ocupă de cazul lui
Ce se întâmplă doctore
Recunoști băiatul din imagine? Celebrul jurnalist a dispărut din lumina reflectoarelor acum mulți ani
Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Promotor.ro
Mercedes-Benz GLB 250+ cu tehnologie EQ a ajuns în România. SUV-ul electric cu autonomie de până la 632 km
Descopera.ro
Mormântul pierdut al Cleopatrei, posibil găsit?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -– Te-am văzut în vis, erai dezbrăcată!
Descopera.ro
Ce ne poate învăța despre evoluție ritmul actului sexual la bonobo?