Ce a descoperit purtătoarea de cuvânt a lui Klaus Iohannis în Palatul Cotroceni la câteva zile după ce Băsescu a părăsit Administrația Prezidențială

Postarea Tatianei Niculescu Bran începe cu titlul „Cotroceni – 25 de ani de „baronizare”- Prima mea săptămână la Palatul Cotroceni: între înțepenirea instituției și nerăbdarea de a vedea cât mai curând semnele schimbării”.

Aceasta scrie în postare că „Palatul Cotroceni a devenit reședința președinției României imediat după 1989, odată cu preluarea puterii de către Ion Iliescu” și conturează imaginea acestei clădiri:.

„Multe birouri mai păstrează încă mobilierul vetust din vremea comunismului, covoare înflorate pe fond roșu închis, perdele grena, canapele cu perne de catifea de un gust îndoielnic și, peste toate, mirosul îmbâcsit al hotelurilor comuniste. Te aștepți ca, dând la o parte colțul unei cortine care acoperă o ușă, să găsești, expus la loc de cinste, vreun portret al lui Nicolae Ceaușescu”, povestește ea.

Captură de pe pagina de Facebook a Tatianei Niculescu Bran

Potrivit Tatianei Niculescu Bran, „opulența unor birouri imense și întunecate se combină cu starea precară a instalațiilor sanitare”.

„Pe holuri, doamne în halate au aerul că trebăluiesc de zor. Niște oameni copleșiți de respect deschid și închid uși. Unde sunt portari ceremonioși, te-ai aștepta să fie și pitari, paharnici, medelniceri, stolnici ori cluceri. Dar la Cotroceni nu se mănâncă, deși angajații administrației petrec 10-12 ore pe zi la locul de muncă. Nu există cantină, nu există nici măcar un chioșc cu napolitane expirate și Coca-Cola. În schimb, dacă ți-e sete, formezi un număr de interior și cineva sosește cu o tavă pe care se află o sticlă cu apă și un pahar. „Permiteți să mă prezint: sunt cutare (plus grad SPP) și v-am adus apa. Vă rog să semnați acest bon.” Și semnezi bonul de plată din care rezultă că ai consumat la data de… o sticlă cu apă. Cei care au lucrat prin birourile președinției de-a lungul a 25 de ani vor fi trăit cu satisfacție această coregrafie a stăpânirii”, mai scrie purtătorul dee cuvânt al președintelui.

Ea arată că, atunci „când e să clintești birocrația locului sau ai idei despre cum ar trebui să meargă lucrurile, vechii angajați ai administrației (unii sunt acolo de pe vremea lui Ion Iliescu) îți dau un singur răspuns, că nu se poate sau că trebuie îndeplinite condiții atât de complicate încât te lași păgubaș”.

Străbătând culoarele Palatului, înțelegi mai bine România celor 25 de ani de la căderea comunismului, cu bune și cu rele, cât și cultura „baronului” local. Înțelegi, mai ales, cât de urgentă e nevoia de schimbare a administrației (prezidențiale și nu numai), de „debaronizare” la toate nivelurile, și de așezare în prezentul secolului XXI”.