Prima pagină » Magazin » Obiectul cosmic misterios descoperit în apropierea Căii Lactee

Obiectul cosmic misterios descoperit în apropierea Căii Lactee

Un obiect cosmic misterios din centrul galaxiei i-a uimit pe astronomi. Aceștia au descoperit ceea ce pare a fi un nor de gaze cosmice care a orbitat în jurul unei găuri negre supermasive din centrul Căii Lactee, în urmă cu 13 ani. Obiectul este unul dintr-o serie de gaze cosmice care ar putea fi devorate în curând de gaura neagră.

Noul obiect cosmic a fost denumit G1. Un obiect denumit G2 a fost mediatizat timp de mai bine de un an, din momentul în care astronomii Institutului Max Planck pentru Fizică Extraterestră din Germania au estimat că ar fi vorba despre un nor de gaze cosmice. În acest context, acesta ar putea pierde o parte din materie în gaura neagră supermasivă din centrul Căii Lactee, scrie space.com. Gaura neagră uriașă – Sagittarius A (stea) – nu asimilează des asemenea materiale cosmice, astfel încât evenimentul ar fi cu atât mai rar pentru astronomii care vor să vadă cum se „hrănește” un asemenea vortex.

Pe de altă parte, cercetătorii de la Universitatea din California, Los Angeles, conduși de astrofizicianul Andrea Ghez, susțin că G2 este cel mai probabil o stea înconjurată de un strat de praf și gaze cosmice. Pe timpul verii, G2 s-a apropiat cel mai mult de gaura neagră și nu a fost dezintegrat, demonstrând că are o structură solidă.

În cea mai nouă cercetare științifică, grupul Max Planck furnizează un model realizat pe computer care ilustrează evoluția corpului G1. Potrivit simulării, acesta ar fi urmat aceeași traiectorie ca și G2. Noul studiu a fost prezentat în publicația online arXiv.org și va apărea în revista Astrophysical Journal. 

Recomandarea video

Mediafax
Un român a încercat să răpească un copil într-un magazin din Italia. El a smuls copilul din brațele mamei și i-a fracturat piciorul
Digi24
„Patrioții furioși” ai Rusiei întorc armele împotriva lui Putin. Cum a ajuns „țarul cel bun” să fie văzut ca impostorul de la Kremlin
Cancan.ro
Persoanele care ar putea să nu mai plătească impozite deloc. Bolojan a făcut anunțul
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață de Ziua Îndrăgostiților!
Adevarul
Un român a smuls clanța ușii și i-a încuiat pe nemți în vestiar, chiar înainte de finala de la sanie. Degeaba, germanii tot au luat aurul
Mediafax
O cunoscută companie revine în România și anunță că extinde serviciile de livrare în Europa. Care sunt celelalte țări
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cancan.ro
Cum putea fi salvată femeia din București care a ars în mașina cuprinsă de flăcări: 'Dacă avea...'
Ce se întâmplă doctore
O mai știți pe Fata Morgana?! Cum arată acum după ce a învins cancerul de piele. Imagini senzuale cu bruneta
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Citatul zilei de la Enzo Ferrari, omul care ura vacanțele: „Nu am plecat niciodată într-o călătorie adevărată”
Descopera.ro
Cercetătorii au surprins pentru prima dată cum se târăsc micile marsupiale spre marsupiul mamei lor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit gene care existau și înainte de apariția vieții pe Pământ