Scrisoare deschisă a unei asociații din Cluj, către rectori, pentru respingerea OUG privind plagiatul

Scrisoare deschisă a unei asociații din Cluj, către rectori, pentru respingerea OUG privind plagiatul
Publicat: 02/01/2015, 16:19
Actualizat: 18/07/2016, 17:36

Grupul pentru Reformă și Alternativă Universitară (GRAUR) a transmis, vineri, o scrisoare deschisă adresată rectorilor, academicienilor și cercetătorilor, cărora le cere să ia atitudine față de Ordonanța de Guvern „privind exonerarea de răspundere a premierului plagiator”, transmite corespondentul MEDIAFAX.Mai

„Vouă, rectori, membri de senate universitare, academicieni, cercetători, intelectuali, ca cetățeni ai României, părinți, slujitori ai școlii, vouă, oameni de oameni, vă adresăm aceste rânduri într-un moment dramatic pentru întreaga lume academică: prin ordonanța de urgență privind posibilitatea renunțării indivizilor la titluri științifice acordate prin lege, autonomia universitară a fost încălcată în mod vulgar și suntem în situația în care este evident că politicul dorește controlul deplin al libertății de exprimare și creație”, se arată în scrisoarea deschisă.

În documentul citat se face referire și la teza de doctorat a premierului Victor Ponta, acuzat de plagiat, iar asociația susține că legea privind titlurile științifice este ambiguă.

„Dacă se trece peste faptul că în ultimii doi ani instituții ale statului au acționat în mod sistematic sub conducerea și la bunul plac al unei persoane care se află în litigiu evident cu legea pe care a încălcat-o în mod grav în momentul în care a depus o teză de doctorat sub condiția că i-ar aparține, teză care ulterior s-a dovedit a fi plagiată, și că prin aceasta ar fi în drept să obțină un drept garantat de stat se constată că aceeași persoană a adus instituțiile statului în situația de apărători ai fărădelegii. Este de subliniat că ambiguitatea legii a fost dusă la extrem și la absurd prin decizia menționată. (…) Acordarea titlurilor științifice este un atribut inalienabil al universităților și al autonomiei academice de care acestea se bucură prin lege”, mai scrie în document.

De asemenea, în text se arată că, „dacă premierul plagiator a fost vreodată «…doctor în drept al Ministerului Educației …», atunci Guvernul este în drept să țină seama de cererea lui personală de a renunța la titlul nedorit și să-i aprobe abandonarea”.

„Este ușor de constatat că există universități în care s-au constituit adevărate grupuri infracționale alcătuite din zeci de persoane conduse nu arareori chiar de rectorii acestor instituții și destinate inducerii în eroare asupra calității și bonității academice ale universităților. Prin punerea în circulație a unor publicații acreditate în mod discutabil de organisme ale Ministerului Educației, aceste persoane, ajunse pe această cale profesori universitari, s-au dovedit a fi autori de lucrări plagiate care au fost luate apoi în considerare la promovarea lor”, se mai arată în document.

Membrii GRAUR spun că miniștrii Educației din ultimii 25 de ani sunt de vină pentru apariția lucrărilor plagiate.

„Prin analiza temeinică efectuată, am constatat că prin politica dezastruoasă a miniștrilor Educației din ultimii 25 de ani, în România există un număr de cel puțin 10.000 de lucrări publicate plagiate. Aceste lucrări aparțin în mod exclusiv unor autori care provin din instituțiile universitare cu funcții didactice, persoane din cercetare sau persoane care au finalizat teze de doctorat”, se mai menționează în scrisoare.

În încheierea scrisorii, se arată că „măsura anarhică, disperată și ilogică aprobată de Guvern vine în acest fel să completeze atacul împotriva autonomiei universitare cu atacul împotriva educației civice a tineretului” și se solicită rectorilor și cercetătorilor să se pronunțe împotriva ordonanței de urgență privind titlurile științifice.

„Acestea sunt argumentele prin care vă solicităm să vă pronunțați imediat prin respingerea în mod explicit a inițiativei guvernamentale și prin declararea stării de nesupunere civică prin blocarea activității de acordare a titlurilor științifice până în momentul în care vor fi create toate condițiile presupuse de autonomia universitară, inclusiv dreptul exclusiv al universităților de a putea retrage un titlu științific dobândit prin încălcarea principiilor de integritate academică și a prevederilor legale”, se arată în încheierea scrisorii deschise.

Grupul pentru Reformă și Alternativă Universitară (GRAUR) este o asociație care, potrivit propriului site, se ocupă cu sprijinirea reformei în învățământul românesc, fiind condusă de un fost profesor universitar din Cluj, Dorin Isoc. Acesta a fost profesor universitar la UTCN, dar a fost „concediat disciplinar” de fosta conducere a universității în iulie 2008. Atunci, el a fost acuzat că a jignit public universitatea și că a încălcat regulamentele prin acordarea de note cu zecimale pentru studenți.

Isoc a lansat în 2012 o carte despre plagiat, „Ghid de acțiune contra plagiatului: bună conduită, prevenire, combatere”, și a întocmit un index al operelor plagiate din România.

Guvernul a modificat luni, prin Ordonanță de Urgență, Legea educației, pentru a permite oricărui deținător de titlu ștințific să renunțe la acesta.

Legea educației a fost modificată pentru renunțarea la titlul de doctor deoarece există o solicitare din partea „beneficiarilor” unor titluri științifice, a societății civile și a presei, a spus ministrul Educației, adăugând însă ulterior că el nu cunoaște decât un singur solicitant, premierul Ponta.

În urmă cu două săptămâni, premierul Victor Ponta a anunțat că a trimis o scrisoare către rectorul Universității București în care îl notifică asupra faptului că renunță la titlul de doctor în drept acordat în 2003.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Scandalul care a distrus-o pe faimoasa jucătoare de tenis: tatăl ei, acuzat că a avut...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la...
Boala RARĂ care îl face să pară 'însărcinat' tot timpul. Nici măcar medicii nu se...
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Xi Jinping vizitează Franţa, Ungaria şi Serbia pe fondul disputei privind tarifele comerciale din UE
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Daniel Pavel se pregătește de nuntă. Detalii legate de marele eveniment
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Urangutan văzut în premieră cum a folosit plante medicinale pentru a se trata