Industria de construcții în 2014: Ies francezi, vin asiatici, suedezii se extind, iar nemții consolidează

Industria de construcții în 2014: Ies francezi, vin asiatici, suedezii se extind, iar nemții consolidează
Publicat: 03/01/2015, 10:41
Actualizat: 06/04/2019, 23:57

Pentru obținerea aprobărilor autorităților de reglementare, tranzacția, care urmează să se încheie în prima jumătate a anului 2015, implică și vânzarea unor active ale celor două grupuri, mai ales în Europa.

În cazul României, vor fi vândute operațiunile Lafarge, prezent pe segmentul cimentului, cu ponderea cea mai mare în vânzări, dar și al betoanelor și agregatelor. Grupul francez deține pe piața locală aproximativ 40 de site-uri de producție, cele mai importante fiind fabricile de ciment de la Medgidia și Hoghiz și cea de măcinare de la Târgu Jiu.

Fuziunea a fost aprobată la jumătatea lunii decembrie de către Comisia Europeană.

Subsidiarele celor două grupuri, alături de Carpatcement Holding, parte a producătorului german HeidelbergCement, își dispută piața de ciment din România și sunt printre cele mai puternice companii din industria locală a materialelor de construcții.

Profitul cumulat înregistrat în România de cei trei producători de ciment s-a redus de 2,7 ori în 2013 față de 2012, de la 278 milioane lei la 101 milioane lei, câștigurile totale fiind totodată de 10 ori mai mici comparativ cu 2008.

Anul 2014 a adus și exitul Advent de la Ceramica Iași, americanii cedând pachetul de 85% din acțiunile producătorului de cărămizi fondului de investiții Asia Debt Management Capital (ADM Capital), înregistrat în Hong Kong, într-o tranzacție estimată de surse din piață la peste 10 milioane de euro.

Fondat în 1998, în timpul crizei financiare din Asia, ADM Capital gestionează în prezent active de 1,6 miliarde de dolari.

Noul proprietar al Ceramica a anunțat că vrea să transforme producătorul de blocuri ceramice și țigle într-un lider regional, având în vedere experiența pe care o are pe piața de profil din Turcia, unde deține investiții similare.

Ceramica Iași, cu afaceri de peste 72 milioane lei la nivelul anului 2013, concurează pe piața de cărămizi cu jucători precum Wienerberger, Cemacon sau Siceram.

Tot în 2014, grupul Somaco, deținut de fondul de investiții suedez Oresa Ventures, a anunțat o investiție de 8 milioane euro pentru achiziția fabricilor Europrefabricate din Timișoara și Târgoviște, dar și pentru extinderea în vestul țării. Firma Europrefabricate este deținută indirect de investitori italieni.

După achiziția celor două fabrici de elemente prefabricate din beton, de la jumătatea anului, Somaco a ajuns la un număr de șase unități de producție.

Somaco, producător de prefabricate și BCA, a investit în ultimii cinci ani alte 13 milioane euro pentru extinderea capacității de producție și a gamei de produse, retehnologizare și instruirea personalului.

Altă mișcare a fost tranzacția prin care producătorul de sisteme de profile din PVC pentru ferestre, uși și rulouri VEKA a preluat competitorul Gealan, ambele grupuri germane fiind prezente pe piața românească.

Tranzacția a fost anunțată în martie, părțile convenind ca informațiile referitoare la achiziție să rămână confidențiale.

Afacere de familie, grupul VEKA are peste 3.600 de angajați în 25 de subsidiare pe trei continente din întreaga lume și a înregistrat o cifră de afaceri de 793 de milioane de euro în 2013. Prin achiziția Gealan de la fondul de investiții Halder, VEKA și-a mărit personalul cu 1.150 de angajați și va ajunge la un rulaj anual de peste un miliard de euro.

În România, grupul VEKA este prezent prin importuri, în vreme ce Gealan este și producător de profile din PVC, având o fabrică în București. Cele două companii se numără printre principalii furnizori de profile din PVC de pe piața românească.

Afacerile VEKA din România au crescut cu 7% în 2013, la 16 milioane euro, iar rulajul Gealan România a stagnat la aproximativ 25 milioane euro. Vânzările anuale de tâmplărie izolantă din România sunt evaluate la aproximativ 300 milioane euro, din care segmentul de profile PVC acoperă circa o treime.

Andreas Hartleif, CEO-ul VEKA, a declarat pentru MEDIAFAX că brandurile vor fi dezvoltate independent, în contextul poziționării pe segmente diferite de piață.

Anul 2014 a fost dificil pentru industria construc­țiilor, tăierea semnificativă a investițiilor publice afectând negativ în principal jucătorii cu expunere pe segmentul lucrărilor de infrastructură. Reculul livrărilor de materiale pentru acest tip de proiecte a fost compensat însă de vânzări mai mari în cazul produselor dedicate sectorului rezidențial și nerezidențial.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai...
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de...
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cronica unui 'blat' anunțat. Motivul real pentru care Zanni a fost eliminat și adus înapoi...
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Există români care nu și-au primit pensiile înainte de Paște: „Mi-am făcut niște calcule. Mă...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
China a lansat o sondă pentru a colecta eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Euro falși în toată Europa. Banii care au fost falsificați: Nu trebuie să fii expert
Vârsta de pensionare ar putea crește în România. Datele care ar duce la o decizie...
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Zeci de experţi în Inteligenţă Artificială de la Google, recrutați de Apple