Prima pagină » Sport » Înfrângere uimitoare pentru locul 1 WTA

Înfrângere uimitoare pentru locul 1 WTA

Înfrângere uimitoare pentru locul 1 WTA
Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, locul 1 WTA, a fost învinsă, marți, cu scorul de 6-2, 6-1, de sportiva canadiană Eugenie Bouchard, locul 6 WTA, într-un meci care a durat 50 de minute, în cadrul Cupei Hopman.

Bouchard a obținut astfel prima ei victorie din carieră împotriva Serenei Williams. Sportiva din SUA a pierdut ultima dată în luna octombrie, în fața Simonei Halep, scor 0-6, 2-6, într-o partidă din faza grupelor Turneului Campioanelor de la Singapore.

„Nu știu ce este în neregulă cu mine, sunt atât de obosită. Este ciudat. Nu-mi pot face corpul să se miște. Mă simt ca și cum nu aș avea energie. Este un pic frustrant pentru că știu că pot juca de două mii de ori mai bine. Am încercat să mă odihnesc un pic, am lucrat puțin la sală, dar mă simt epuizată. Și nu știu de ce. Nu știu cum să descriu. Abia mi-am făcut picioarele să se miște. Sper să fac mai bine în meciul următor”, a declarat după meci americanca în vârstă de 33 de ani, potrivit BBC.

Williams s-a plâns de oboseală și în meciul precedent, disputat, luni, cu italianca Flavia Penetta. Condusă cu scorul de 5-0 în primul set, jucătoarea numărul 1 mondial l-a întrebat pe arbitrul de scaun dacă i se poate aduce o cafea pe teren.

„Am întrebat dacă este regulamentar să primesc un espresso (n.r. – în timpul meciului), deoarece nu am mai făcut acest lucru, dar aveam nevoie să-mi revin din cauza decalajului orar”, a explicat ea.

În cele din urmă, Williams s-a impus cu scorul de 0-6, 6-3, 6-0.

Liderul WTA va evolua, joi, împotriva jucătoarei Lucie Safarova, locul 15 WTA, în următorul meci de simplu, care va conta pentru întâlnirea SUA-Cehia.

Echipa americană a pierdut partida cu Canada, după ce Vasek Pospisil l-a întrecut, tot marți, pe John Isner, scor 6-3, 7-6 (4).

Cupa Hopman este o competiție rezervată echipelor mixte (un jucător și o jucătoare), care se defășoară în fiecare an la Perth (Australia), făcând parte din seria de turnee ce preced primul Grand Slam al anului, Australian Open.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
Metodă de execuție folosită în SUA, pentru prima dată de la al Doilea Război Mondial.
Cancan.ro
Fierbe lumea interlopă! Frații Caran s-au bătut ca în filme. Ce au avut de împărțit Costel și Emil
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
„Fascismul nu se învinge spunându-le oamenilor că sunt proști”. Gelu Duminică critică Biserica pentru lipsa unei reacții după „prohodul” lui CTP
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Corina Caragea, la peste 2.000 de metri, complet nepregătită. Ce a pățit prezentatoarea în Canada
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
De ce au testat oamenii de știință panouri solare colorate? Nu este vorba doar despre aspect!
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!