Prima pagină » Magazin » Mesajul lui Mark Zuckerberg, după atacul de la Charlie Hebdo

Mesajul lui Mark Zuckerberg, după atacul de la Charlie Hebdo

Mesajul lui Mark Zuckerberg, după atacul de la Charlie Hebdo
Mark Zuckerberg, cofondatorul Facebook, îi îndeamnă pe utilizatorii rețelei de socializare să respingă extremiștii care încearcă să împiedice libertatea de exprimare, amintind că, în urmă cu câțiva ani, un extremist din Pakistan a încercat să obțină condamnarea sa la moarte.

Mark Zuckerberg și-a manifestat, vineri, compasiunea față de victimele atentatului terorist produs, miercuri, la sediul publicației satirice Charlie Hebdo din Paris, soldat cu 12 morți.

Mark Zuckerberg a amintit că, în urmă cu câțiva ani, un extremist din Pakistan a încercat să obțină condamnarea sa la moarte, din cauză că Facebook a refuzat să interzică transmiterea pe rețeaua de socializare a conținuturilor despre profetul Mahomed, pe care pakistanezul le considera ofensatoare.

„Am refuzat, pentru că vocile diferite – chiar dacă acestea sunt uneori ofensatoare – pot face ca lumea să fie un loc mai bun și mai interesant. Facebook a fost mereu un loc unde oamenii din toată lumea distribuie părerile și ideile lor. Respectăm legile din fiecare țară, însă niciodată nu permitem unei țări sau unui grup de persoane să dicteze ce conținut pot oamenii să distribuie la nivel internațional”, a spus Mark Zuckerberg, într-un mesaj publicat vineri pe Facebook.

Precizând că reflectează la atacul terorist de la Paris și la propria sa experiență cu extremismul, Mark Zuckerberg spune: „Asta este ceea ce cu toții trebuie să respingem: un grup de extremiști care încearcă să reducă la tăcere vocile și opiniile altor persoane din lume”.

„Nu voi permite ca acest lucru să se întâmple la Facebook. Sunt dedicat misiunii de a construi un serviciu în care oricine poate vorbi liber, fără a se teme de violență”, mai spune Mark Zuckerberg.

Mark Zuckerberg își încheie mesajul cu textul „#JeSuisCharlie (Eu sunt Charlie, n.r.)”, care a invadat internetul, începând de miercuri, după atacul terorist produs la sediul publicației Charlie Hebdo.

„Gândurile mele sunt alături de victime, de familiile lor, de oamenii din Franța și de persoanele din toată lumea care aleg să distribuie punctele lor de vedere și ideile, chiar și atunci când este nevoie de curaj pentru a face acest lucru. ‪#‎JeSuisCharlie‬”, a mai spus Mark Zuckerberg.

În 2010, în Pakistan a fost inițiată o investigație împotriva mai multor persoane, printre care și Mark Zuckerberg, după ce acestea au fost implicate în promovarea pe Facebook a unui concurs de caricaturi ale profetului Mahomed, „Draw Muhammad”, care a fost considerat o blasfemie, conform legislației pakistaneze, potrivit relatărilor presei internaționale de la momentul respectiv.

12 persoane (11 bărbați și o femeie) au murit, iar alte 11 au fost rănite, miercuri, într-un atac comis de indivizi înarmați cu arme automate și lansatoare de rachete la sediul parizian al revistei satirice Charlie Hebdo. Printre decedați se numără directorul publicației, Stéphane Charbonnier (Charb), și alți trei cunoscuți caricaturiști – Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) și Georges Wolinski (Wolinski).

Atentatul nu a fost revendicat, dar autorii săi au urmat, se pare, ordine ale organizației extremiste Stat Islamic, împotriva căreia Franța este angajată militar în Irak. Pe de altă parte, martorii citați de presa franceză au declarat că redacția publicației Charlie Hebdo a fost atacată de simpatizanți ai rețelei teroriste Al-Qaida.

Joi, șapte persoane erau reținute în cadrul anchetei privind atacul, a anunțat ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve. Potrivit AFP, o sursă judiciară a declarat, la rândul său, că miercuri seară au fost reținute șapte persoane, bărbați și femei din anturajul a doi frați identificați drept presupușii autori ai atacului.

Poliția franceză a publicat, joi, și fotografiile celor doi frați suspectați că ar fi autorii atacului și care fac obiectul unor „mandate de căutare”, Cherif și Said Kouachi, în vârstă de 32, respectiv 34 de ani, și a făcut apel la mărturiile persoanelor care au asistat la atac. Cei doi suspecți „sunt probabil înarmați și periculoși”, a avertizat la momentul respectiv prefectura de poliție din Paris.

Presupusul lor complice, Hamyd Mourad, în vârstă de 18 ani, s-a predat poliției la Charleville-Mézières, în nord-estul Franței, „după ce și-a văzut numele circulând pe rețelele de socializare”, a anunțat o sursă apropiată dosarului.

Totodată, joi seară, autoritățile franceze au instituit nivelul maxim de alertă în zona din nordul Franței unde s-ar fi aflat autorii atacului terorist. Vineri dimineața, căutarea fraților Kouachi s-a intensificat, iar, la momentul difuzării acestei știri, forțele de ordine ar negocia cu suspecții, care ar fi luat un ostatic, potrivit publicației franceze Le Figaro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Combinația incredibilă de numere care a câștigat cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Cezar Ouatu, topit după fiica lui. Imagini adorabile cu Serena Maria: „Simți cum timpul se oprește”
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Această țară ar putea deveni prima din lume care elimină hepatita C