Prima pagină » Magazin » Unul dintre cele mai simple lucruri pe care le poți face pentru a avea o inimă sănătoasă

Unul dintre cele mai simple lucruri pe care le poți face pentru a avea o inimă sănătoasă

Unul dintre cele mai simple lucruri pe care le poți face pentru a avea o inimă sănătoasă
O stare de spirit optimistă este în relație puternică cu menținerea unei inimi sănătoase, potrivit unui studiu publicat de cercetători de la Universitatea din Illinois în revista Health Behavior and Policy Review, scrie techtimes.com, citat de Agerpres.

Rosalba Hernandez de la Universitatea din Illinois a declarat că oamenii cei mai optimiști au de două ori mai multe șanse să aibă o sănătate cardiovasculară foarte bună, comparativ cu cei pesimiști. Ea a precizat că această asociere rămâne importantă chiar și după ajustarea rezultatelor cercetării cu caracteristicile socio-demografice și de sănătate mentală a pacienților.

Din punct de vedere rasial, acest grup de studiu, format din 5.100 de persoane, a inclus 38 la sută pacienți din rasa caucaziană, 28 la sută afro-americani, 22 la sută latino-americani, 12 la sută chinezi. Studiul a început în luna iulie 2000, iar datele au fost colectate de la pacienți la fiecare 18 până la 24 de luni.

Cercetătorii au menționat că pentru evaluarea sănătații cardiovasculare ei au verificat șapte valori, cum sunt tensiunea arterială, glicemia, nivelul de colesterol, indicele de masă corporală, activitatea fizică, aportul alimentar și relația cu consumul de tutun. Acești parametri sunt utilizați și de American Heart Association pentru a stabili gradul de sănătate al inimii, menționează morningvertical.com.

Hernandez a amintit că un studiu din 2013 sugera că o creștere cu un punct a scorului individual total al stării de sănătate cu privire la cei șapte parametri citați a fost asociată cu o reducere de 8 la sută a riscului de accident vascular cerebral.

Cercetătorii au precizat că participanții la studiu au avut vârste între 45 și 84 de ani și au fost monitorizați și în ceea ce privește sănătatea mentală și nivelul de optimism. Ei au avut în atenție și bolile de rinichi, precum și caracteristicile socio-demografice, cum sunt rasa, vârsta, statutul educațional și venitul. Studiul a scos în evidență impactul masiv al acestor condiții asupra optimismului pacienților. De asemenea, cercetătorii au constatat că persoanele mai optimiste au niveluri mai bune de colesterol și de zahăr în sânge.

Hernandez consideră că aceste descoperiri sugerează că strategiile de prevenire prin obținerea stării de optimism pot fi o cale potențială pentru îmbunătățirea sănătății cardiovasculare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Siegfried Mureșan promite creșteri de pensii și salarii în 2027. Condiția pusă de premierul desemnat: „Cât ne permitem”
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
A fost prins un posibil complice în cazul crimei din Olt. Ce legătură ar avea acesta cu Vlad Bălțățeanu, iubitul Valentinei
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Adevarul
Britanicii anunță dezastrul pentru Kiev. Generalul român care a condus o divizie NATO spune ce poate salva Ucraina
Mediafax
TAROM, spre privatizare, Poliția se reorganizează. Marile schimbări pregătite de Mureșan
Click
Carmen Harra își anulează venirea în România după ce a primit amenințări cu moartea: „Cum prietenii mei au fost omorâți”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
ULTIMELE clipe din viața Valentinei. Motivul ireal pentru care Vlad, iubitul ei, ar fi ucis-o
Ce se întâmplă doctore
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Expunerea la poluanții din aer este asociată cu un risc crescut de suicid, indică o analiză amplă
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii