Putin spune că Rusia renunță la South Strem, dar Bulgaria anunță că nu poate opri construcția atât de ușor

Putin spune că Rusia renunță la South Strem, dar Bulgaria anunță că nu poate opri construcția atât de ușor
Publicat: 25/01/2015, 15:48
Actualizat: 25/01/2015, 17:55

„Dacă suspendăm în mod unilateral construcția, ar însemna să încălcăm acordul semnat cu acționarii. Din această cauză, nu putem sista eliberările de noi permise de construcție”, a declarat Delyan Dobrev, președintele Comisiei de Energie din Parlamentul bulgar și fost ministru al Energiei.

Comentariul lui Dobrev a fost făcut la o zi după ce directorul general al companiei South Stream Bulgaria a declarat că firma este încă operațională și continuă să fie finanțată de acționari.

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat la începutul lunii decembrie că Rusia nu poate continua realizarea proiectului gazoductului ruso-italian South Stream din cauza obiecțiilor Comisiei Europene, determinate de nerespectarea legislației europene în domeniul energiei.

Uniunea Europeană s-a opus construcției South Stream, pe fondul îngrijorărilor că proiectul ar fi contribuit la consolidarea influenței Rusiei în Estul Europei. Gazoductul urma să transporte gaze rusești către centrul Europei, ocolind Ucraina, cu care Rusia este în relații tensionate.

În locul South Stream, Rusia a anunțat intenția de a construi o conductă care va traversa Turcia și Grecia, proiect denumit Turkish Stream.

Potrivit lui Dobrev, Turkish Stream nu este fezabil din punct de vedere economic, din cauza lungimii prea mari și a traseului ocolitor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat a fost găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini. Poliția...
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
FOTO. Manechinul a simțit că trebuie să atragă atenția între burlacii milionari de la Miami...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50...
Nenorocirea abătută asupra României în noaptea de Înviere a șters de pe hartă un loc...
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât...
Se spală rufe azi și în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Cine este românul care și-a pierdut viața în noaptea de Înviere, în Italia. Mașina tânărului...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața...
Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Se dă lege pentru românii din TRANSILVANIA. Noile măsuri vor deveni OBLIGATORII prin lege
Pe cine vânează Dana Budeanu. Clienții de la care vedeta nu-și ia ochii
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Maria Cârneci, destăinuiri emoționante despre pierderea soțului ei. Artista încă nu și-a găsit liniștea fără...
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci: "Nu am mașină"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
O grotă subacvatică este atât de adâncă încât cercetătorii nu i-au putut găsi fundul