Prima pagină » Știri externe » Studenții ucraineni au realizat un clip impresionant, în care le explică tinerilor ruși ce se întâmplă cu țările lor

Studenții ucraineni au realizat un clip impresionant, în care le explică tinerilor ruși ce se întâmplă cu țările lor

Studenții ucraineni au realizat un clip impresionant, în care le explică tinerilor ruși ce se întâmplă cu țările lor
Mai mulți studenți de la Universitățile din Kiev au filmat recent un clip adresat colegilor lor din Rusia.

Dacă Rada de la Kiev a adoptat, marți, un document prin care Rusia este desemnată oficial „stat agresor”, o reacție la fel de puternică, fie și simbolică, a venit și din partea studenților ucraineni. Mai mulți tineri au realizat un mesaj video adresat colegilor ruși, îndemnându-i să se informeze corect și să aibă curajul să apere adevărul, scrie agora.md.

„În țara noastră, e război. În acest moment, mor și soldații voștri, și soldații noștri. Asigurați-vă de informația pe care o citiți, analizați și încercați să vedeți dacă este adevărată”, spune o studentă în fața camerei de luat vederi.

„Cu un an în urmă, a fost dat jos regimul dictatorial al lui Ianukovici; era corupție totală”, a adaugat un alt tânăr. „Conducerea a refuzat să mai meargă pe drumul integrării europene, mass-media a fost cenzurată și era prezent haosul în sistemul polițienesc. Toate acestea au provocat stundeții să iasă la un protest pașnic, care până la urmă s-a adeverit a fi unui sângeros. Ne-a fost foarte frică”, a mai spus el.

O altă studentă a făcut referire în mesajul său la sancțiunile impuse Rusiei de Uniunea Europeană și de Statele Unite ale Americii.

„Chiar nici până astăzi nu v-ați dat seama de ce UE și SUA au impus sancțiuni Rusiei? Pentru că pentru ei este importantă viața umană”, a afirmat ea.

Clipul studenților din Kiev, publicat pe YouTube, a adunat peste 56.000 de vizualizări în doar 24 de ore.

Deputații ucraineni au votat, marți, pentru numirea Rusiei drept un „stat agresor”, un gest care oficializează poziția Ucrainei privind implicarea explicită a trupelor rusești în estul țării. În plus, Parlamentul ucrainean a îndemnat comunitatea internațională să facă același lucru, pentru a da dovadă de solidaritate și pentru a pune presiune pe Rusia.

În acest context, Uniunea Europeană a amenințat marți Rusia cu noi sancțiuni, denunțând „responsabilitatea” sa în „deteriorarea situației în estul Ucrainei”, în special după atacul asupra orașului-port Mariupol, relatează AFP.

Șefii de state și Guverne din UE le-au solicitat miniștrilor Afacerilor Externe, care se reunesc joi la Bruxelles, să „evalueze situația și să ia în considerare orice acțiune adecvată, în special noi sancțiuni”.

Totodată, liderii europeni și-au exprimat „preocuparea față de deteriorarea situației securității și umanitare în estul Ucrainei” și au condamnat „moartea unor civili în bombardamentul asupra orașului Mariupol”.

Un atac cu rachete asupra acestui oraș, comis de separatiștii proruși, s-a soldat cu 30 de morți sâmbătă. Mariupol este ultimul mare oraș din estul separatist aflat sub controlul Kievului, iar cucerirea sa ar deschide un coridor între Rusia și Crimeea anexată, potrivit MEDIAFAX.

Rebelii au lansat o nouă ofensivă în ultimele zile, cucerind în special aeroportul din Donețk, la 22 ianuarie. Opt civili au fost uciși în acest oraș, după bombardarea unui troleibuz. Nouă soldați au fost uciși și alți 29 răniți, în ultimele 24 de ore, în confruntările din est, a anunțat marți un purtător de cuvânt al armatei ucrainene.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Ce obicei ar trebui să evite părinții când vine vorba de hrănirea celor mici?
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!