Prima pagină » Știri » Copilul lui Cioacă și al Elodiei va fi audiat de magistrați

Copilul lui Cioacă și al Elodiei va fi audiat de magistrați

Copilul lui Cioacă și al Elodiei va fi audiat de magistrați
Copilul lui Cioacă și al Elodiei va fi audiat de magistrați

Patrick Cioacă, fiul Elodiei Ghinescu și al lui Cristian Cioacă, va fi audiat, vineri, în Camera de Consiliu la Judecătoria Pitești, într-un dosar deschis la sfârșitul anului trecut de către Emilia Ghinescu, care cere ca instanța să stabilească un program de vizitare, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX avocatul familiei Ghinescu, Crina Radu.

Potrivit acesteia, Emilia Ghinescu nu își poate vizita nepotul din cauză că sora lui Cristian Cioacă, la care se află copilul, se opune acestui lucru.

În acest dosar, mama Elodiei Ghinescu și fratele acesteia au calitatea de reclamanți, sora lui Cristian Cioacă este pârât, iar Patrick, care a împlinit zece ani în luna decembrie, va fi audiat în cadrul unei ședințe care nu va fi publică.

Următorul termen din acest dosar a fost stabilit pentru 12 februarie, dată la care, cel mai probabil, instanța va rămâne în pronunțare, a preciza avocata Crina Radu.

În paralel, tot la Judecătoria Pitești se află pe rol un alt dosar, deschis în luna iulie a anului trecut, prin care Emilia Ghinescu cere să i se acorde tutela nepotului său. În acest dosar, calitatea de pârât o are Direcția pentru Protecția Copilului Argeș. Primul termen din acest dosar va avea loc în 2 februarie.

Patrick Cioacă locuiește la sora polițistului, conform deciziei Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Argeș.

Potrivit reprezentanților DGASPC Argeș, comisia care a analizat aceast dosar a decis că se impune stabilirea plasamentului copilului la familia Ana Maria și Iulian Vasile Ene, sora, respectiv cumnatul polițistului, care este încarcerat la Penitenciarul Colibași.

„Membrii comisiei au ținut cont că, în ultimii cinci ani, minorul a crescut alături de rudele pe linie paternă, de continuitatea școlară a copilului și de faptul că în decembrie 2012 și instanța a stabilit domiciliul copilului la familia sora omului legii. De asemenea, s-a mai ținut seama și de dorința copilului și a tatălui acestuia, de situația materială și familială a soților Ene, sora și cumnatul lui Cristian Cioacă, de faptul că aceștia dispun de mijloacele materiale necesare pentru a-i asigura nepotului condiții corespunzătoare de creștere și educare, că-i oferă suport emoțional și afectiv, liniște, stabilitate și siguranță pentru dezvoltarea fizică, morală și intelectuală”, explica directorul DGASPC Argeș, Adrian Macovei.

Membrii comisiei au admis faptul că de condiții similare dispun și bunica și unchiul pe linie maternă, Emilia, respectiv Robert Constantin Ghinescu, mama și fratele Elodiei, dar elementul hotărâtor în dispunerea deciziei a fost atașamentul lui Patrick față de mătușă, unchi și bunica paternă alături de care a crescut în ultimii ani.

În iunie 2014, polițistul Cristian Cioacă a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Pitești la 15 ani și opt luni de închisoare pentru uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu, dispărută în urmă cu opt ani, pedeapsa fiind mai mică decât cea dată de Tribunalul Argeș, de 22 de ani de închisoare

De asemenea, magistrații Curții de Apel Pitești au decis majorarea valorii daunelor morale pe care polițistul trebuie să le plătească familiei Ghinescu.

În 30 ianuarie 2013, Cristian Cioacă a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului instanței supreme pentru omor calificat și profanare de morminte, după mai bine de cinci ani de la dispariția soției sale, avocata Elodia Ghinescu.

Procurorii arătau în rechizitoriu că în noaptea de 29 spre 30 august 2007, „pe fondul unor relații conflictuale preexistente legate de un iminent divorț determinat de presupusele relații extraconjugale ale soților, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuțiile au degenerat, context în care Cristian Cioacă i-a aplicat soției sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia”.

Ulterior, Cioacă a dus trupul soției sale în cada băii principale, unde l-a depesat pentru a-l putea ascunde mai ușor, spun procurorii.

„Folosind o geantă de voiaj de dimensiuni mari, pe care victima o cumpărase în timpul vacanței în Dubai, precum și perdeaua de duș din baia aferentă dormitorului (aceasta din urmă fiind menită a împiedica eventualele scurgeri de sânge), inculpatul Cioacă Constantin Cristian a transportat fragmentele de cadavru în portbagajul autoturismului și le-a ascuns într-un loc necunoscut. S-a constatat și lipsa unor obiecte, precum: un cuțit cu lungimea de 25-30 cm, două prosoape, geanta de voiaj și perdeaua de duș”, notează procurorii în rechizitoriu.

Anchetatorii au precizat că, în noaptea în care Cioacă ar fi ucis-o pe Elodia Ghinescu, copilul celor doi se afla în apartament.

Probele criminaliștilor, prelevate din locuința Elodiei și a lui Cristian Cioacă, îl indică pe polițist responsabil de uciderea avocatei și tranșarea acesteia. Probe de sânge identificate cu un aparat special și prelevate de sub zugrăveala apartamentului au fost expertizate, stabilindu-se că grupa sanguină aparține Elodiei. De asemenea, în octombrie 2007, într-o râpă lângă Râșnov au fost găsite uniforma de polițist a lui Cioacă, precum și alte obiecte ale acestuia și ale avocatei.

Avocata Elodia Ghinescu a dispărut de acasă la sfârșitul lunii august 2007, însă Cristian Cioacă a anunțat dispariția acesteia abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea șefei lui.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nava morții a ajuns în Canada / Un pasager de pe MV Hondius, testat pozitiv pentru hantavirus
Digi24
De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului
Cancan.ro
Mihai Trăistariu, reacție tranșantă după locul 3 al României la Eurovision: ,,Nu poți face..''
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Piatra Teiului, marele viaduct de pe lacul Bicaz. Cum s-a schimbat locul de la porțile Moldovei, Bucovinei și Transilvaniei
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
Două zodii intră într-o perioadă de aur începând cu 21 mai. Se vor afla sub o stea norocoasă, apar oportunități importante și se anunță reușite în plan financiar și sentimental
Digi24
Omul pe care Putin îl vrea mort și care ar putea obține pacea în Ucraina: „Am avut de-a face cu ei mulți ani, știu cum să le vorbesc”
Cancan.ro
Am aflat cine este iubitul secret al Alexandrei Căpitănescu. Este muzician și el!
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Un ARO 243 de armată, scos la vânzare pe OLX. Cât cere proprietarul pentru modelul românesc produs în 1989
Descopera.ro
Vera West, femeia care a creat unul dintre cele mai recunoscute costume din istoria filmului horror
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit o semnătură chimică ascunsă care ar putea dezvălui viața extraterestră