Directorul Finanțelor Publice Ploiești ar fi primit mită 60.000 de lei

Directorul Finanțelor Publice Ploiești ar fi primit mită 60.000 de lei
Publicat: 04/02/2015, 18:04

Potrivit unui comunicat al DNA, Daniel Cristian Petre a fost reținut pentru 24 de ore, fiind suspectat de luare de mită, fapte săvârșite în perioada în care era director executiv adjunct la Direcția Economică din cadrul Consiliului Județean Prahova, având atribuții delegate de administrator public și ulterior director executiv în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Prahova.

Conform sursei citate, în perioada aprilie – mai 2012 Daniel Petre a primit în trei rânduri, de la un denunțător, sumele de 20.000 de lei, 10.000 de lei respectiv 20.000 de lei, pentru ca, în calitate de director executiv adjunct la Direcția Economică din cadrul Consiliului Județean Prahova, cu atribuții delegate de administrator public, să facă demersuri pentru favorizarea unei firme, în sensul atribuirii unei lucrări finanțate de CJ pentru modernizarea unui drum județean.

De asemenea, Daniel Petre este suspectat că a promis că va face demersuri și pentru ca plățile să fie făcute cu prioritate de către CJ către societatea respectivă și pentru suplimentarea cu 20% din valoarea totală a lucrării, pe parcursul derulării contractului.

Ulterior, în aprilie 2013, înaintea sărbătorilor de Paște, Daniel Petre, în calitate de director executiv al Direcției Generale a Finanțelor Publice Prahova, a primit de la același denunțător suma de 10.000 de lei, pentru a favoriza aceeași firmă, la un control derulat de către inspectorii din subordinea sa.

„La acea vreme, agentul economic respectiv derula activități comerciale cu o altă firmă, între acestea fiind încheiate documente fictive în baza cărora se rulau sume importante de bani. Aceste aspecte au reprezentat obiectul unor infracțiuni de corupție, fapte cercetate într-un dosar înregistrat la DNA – Serviciul Teritorial Ploiești și finalizat cu rechizitoriu în cursul anului 2014”, spun procurorii DNA.

De asemenea, ca director executiv al DGFP Prahova, Daniel Petre a încercat, în cea de-a doua jumătate a anului 2013, să-l sprijine direct sau indirect pe denunțător, care era cercetat într-un dosar înregistrat pe rolul Parchetului Curții de Apel Ploiești, pentru infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani.

În acest context, printr-un intermediar, directorul DGFP Prahova i-a solicitat șefului serviciului nominalizat de Parchetul Curții de Apel Ploiești să coordoneze activitatea de verificare în dosarul respectiv să numească pentru control o altă echipă, compusă din persoane agreate de inculpat.

Mai mult, în februarie 2014, Daniel Petre i-a chemat la biroul său pe toți șefii de serviciu și directorii responsabili de activitatea de inspecție fiscală și le-a solicitat ca toate echipele de inspecție fiscală să facă, în luna respectivă, numai rambursări de TVA, ceea ce s-a și întâmplat. La acea dată, erau în curs verificările dispuse de Parchetul Curții de Apel Ploiești în dosarul de evaziune fiscală și spălare de bani, iar practic prin acest mod au fost întrerupte, cu consecința întârzierii soluționării dosarului penal.

Joi, directorul Direcției de Finanțe Publice Ploiești, Daniel Petre, va fi dus la Tribunalul Prahova, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Daniel Cristian Petre a fost ridicat de procurorii DNA miercuri dimineață, în urma unor percheziții făcute la sediul Direcției de Finanțe Publice Ploiești.

Surse judiciare declarau corespondentului MEDIAFAX că dosarul vizându-l pe Daniel Petre are legătură cu dosarul în care este implicat Răzvan Alexe, patron al mai multor firme, cercetat de DNA în cazul de corupție al președintelui Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, și al fiului acestuia, deputatul Vlad Cosma.

Răzvan Alexe este inculpat și într-un alt dosar, instrumentat de Parchetul Curții de Apel Ploiești, respectiv dosarul de evaziune fiscală și spălare de bani cu un prejudiciu de 35 de milioane de euro, în care este trimis în judecată și fostul angajat al Secretariatului General al Guvernului Marcel Păvăleanu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Robotul chirurgical de la Sony a efectuat cusături pe un bob de porumb
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Gestul INTERZIS la volan! NU ai voie să faci așa ceva în mașină
Pasha Parfeni se reinventează după divorț. Surpriza pregătită pentru fani
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
×