Prima pagină » Știri politice » Macovei: Trebuie să reluăm legile Big Brother și să le adoptăm. Inclusiv prin ordonanță de urgență

Macovei: Trebuie să reluăm legile Big Brother și să le adoptăm. Inclusiv prin ordonanță de urgență

Europarlamentarul Monica Macovei susține că legile Big-Brother, declarate neconstituționale în forma în care au ajuns să fie adoptate de Parlament, trebuie reluate și refăcute ținând cont de observațiile Curții Constituționale, iar apoi adoptate rapid, chiar și prin ordonanță de urgență. Legislația în acest domeniu a fost unul dintre subiectele principale ale reuniunii informale a Consiliului Justiție Afaceri Interne (JAI) de săptămâna trecută, pe tema combaterii terorismului de la Riga, la care Macovei a participat ca invitat.

Fostul ministru al Justiției a explicat în această seară la Gândul LIVE că România este una dintre puținele țări în care poți cumpăra o cartelă pre-pay fără un act de identitate, ceea ce în opinia sa este nefiresc.      

„Nu e normal să poți să cumperi cartelă preplătită fără să dai nicio dată despre tine, de la orice chioșc. Trebuie să le cumperi de la companii de telefonie și să dai un act de identitate, pentru că altfel devenim paradisul infractorilor și al teroriștilor, fiindcă toți vor veni să cumpere cartele de la noi. Iar compania de telefonie trebuie să fie obligată să păstreze confidențialitatea datelor personale, care să poată fi date la cerere dacă sunt anchetați, cu autorizație de la judecător. Asta e soluția”, a declarat Monica Macovei.

Ceea ce trebuie să fie însă clar în lege este, în opinia sa, necesitatea unei autorizații de la judecător pentru conținutul corespondenței electronice. „Conținutul mailului trebuie să fie citit numai cu autorizație de la judecător. La fel și listingul, cu cine am vorbit. În multe țări, asta se face cu autorizație de la procuror pe infracțiunile de terorism. Nu există terorism într-o singură țară, se lucrează peste frontiere. Trebuie să ai legislație cât de cât la fel cu cea a celorlalte țări ca să poți să coordonezi și să colaborezi. Dacă un terorist traversează într-o zi cinci țări, vrei să știi cu cine a vorbit în fiecare stat, cu cine a luat legătura. Poate ar trebui să ne gândim la infracțiunea de terorism”, a explicat europarlamentarul.

Rescrierea legii securității cibernetice, temă asumată în această săptămână și de președintele Klaus Iohannis, ar trebui să fie, susține Macovei, prioritară, în condițiile discuțiilor de la Riga. „Am fost la Riga săptămâna trecută, unde a fost Consiliul informal al miniștrilor de Interne și Justiție. Și m-am dus și la sesiunea de contra-terorism a miniștrilor de Interne. S-a discutat că serviciile acestor țări care răspund și asigură siguranța națională au contracte cu providerii de internet, de telefonie mobilă.  Li se transmit și anumite date de către companiile aeriene, de exemplu ce mânâncă pasagerii. Adoptăm săptămâna viitoare la Strasbourg o rezoluție împotriva terorismului. Se cere reintroducerea retenției datelor, reluarea procedurii pe datele pasagerilor, precum și revizuirea deciziei de bază contr-terorismului care datează din 2005. Cerem o altă directivă”, a arătat europarlamentarul.

În opinia sa, vidul legislativ din România ar motiva inclusive adoptarea unei ordonanțe de urgență pe această temă. „Se pot urma deciziile Curții Constituționale rapid, modificând aceste legi Big Brother, inclusiv prin ordonanță de urgență”, crede Macovei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Tanczos Barna, după botezul lui Alfred Simonis: „Noi la UDMR nu avem asemenea evenimente. La nunta domnului Kelemen nu au ieșit știri”
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Prosport.ro
FOTO. Rivala Simonei Halep, imagini incendiare din vacanța în Maldive
Adevarul
Românul care l-a consiliat pe Trump dezvăluie ce sfaturi i-ar da acum: „Să nu uităm că pe vremuri a fost democrat”
Mediafax
LOVITURĂ pentru consumatori! De ce oprește Spania ieftinirea uleiului de măsline
Click
„Cancer?” Tudor de la Fly Project, de nerecunoscut după ce a slăbit peste 40 de kilograme
Digi24
Gen. Dorin Toma, fost comandant NATO: „România începe târziu proiectul unei baze americane permanente”. Cu cât suntem în urma Poloniei
Cancan.ro
Umilită de Marco după noaptea petrecută împreună, Gabriella nu s-a mai putut abține! A cedat și...
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!