Prima pagină » Știri » Elena Udrea a repetat GESTUL din Parlament, în timp ce era dusă cu cătușe la instanța supremă

Elena Udrea a repetat GESTUL din Parlament, în timp ce era dusă cu cătușe la instanța supremă

Elena Udrea a fost adusă în cătușe la ICCJ și a repetat gestul de a duce mâna la nas, făcut în Parlament

Deputatul PMP Elena Udrea a fost adusă cu o dubă a Poliției la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), unde la ora 14.00 este programată ședința în care se judecă propunerea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Elena Udrea avea cătușe la mâini când a fost scoasă din mașină, iar înainte de a intra în sediul ICCJ a repetat gestul de a duce degetul arătător de la mâna dreaptă pe nas, pe care l-a făcut și luni, în plenul Camerei Deputaților, când se discutau cererile DNA de avizare a urmăririi, reținerii și arestării deputatului PMP.

Udrea scria atunci, pe Facebook, că prin gestul de a duce degetul arătător spre nas, comentat de presă, a vrut să transmită cuiva drag că „totul este în regulă”.

„Văd că gestul meu din Parlament în care am dus mâna la nas a creat mare vâlvă și s-a transformat în subiect de analiză semiotică. În realitate, e un semn pe care l-am făcut unei persoane dragi mie, căreia am vrut să-i transmit că «totul e în regulă»”, preciza Elena Udrea.

Procurorii anticorupție au emis marți, la ora 21.40, ordonanță de reținere pentru deputatul PMP Elena Udrea, după ce a stat aproape zece ore la DNA, unde și-a studiat dosarul și a fost audiată.

Potrivit DNA, Elena Udrea a fost reținută pentru trei fapte de trafic de influență – în legătură cu încheierea și derularea acordului cadru de licențiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente și a actelor adiționale la acestea, în legătură cu derularea contractului e-România și în legătură cu pretinderea și primirea a 500.000 de euro -, precum și pentru spălare de bani.

Elena Udrea a fost reținută după ce Camera Deputaților a dat avize pentru urmărirea penală și arestarea preventivă a deputatului PMP, în dosarele Microsoft și Gala Bute, în care este acuzată de fapte de corupție.

În 29 ianuarie, Elena Udrea a fost pusă sub control judiciar în dosarul Microsoft. În 4 februarie, procurorii au cerut arestarea preventivă a deputatului, arătând că a încălcat dispozițiile legale ale controlului judiciar, făcând afirmații publice cu privire la acuzațiile ce îi sunt aduse.

În dosarul Microsoft, fostul soț al Elenei Udrea, Dorin Cocoș este acuzat că ar fi pretins și primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florică și Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul lui Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului și vicepreședinte PDL, să asigure firmelor susținute de una dintre cele două persoane încheierea și derularea contractului de licențiere Microsoft cu Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

Potrivit anchetatorilor, în anul 2010, Dorin Cocoș, în baza înțelegerii cu Udrea, ar fi pretins de la un om de afaceri, administrator al unei societăți cu obiect de activitate IT, suma de circa trei milioane de euro, pentru a debloca plățile aferente contractului e-România.

Udrea mai este acuzată în dosarul Microsoft că a cerut 500.000 de euro de la omul de afaceri Dinu Pescariu, vizat în același dosar, „pentru a-i rezolva problemele din justiție”.

Procurorii au arătat, în referatul prin care au solicitat aviz de la Camera Deputaților pentru arestare, că Elena Udrea a fost denunțată la DNA de Dinu Pescariu, vizat în dosarul Microsoft.

„La data de 5.11.2014, Pescariu Dinu-Mihail a formulat denunț cu privire la săvârșirea unor fapte de corupție de către Udrea Elena Gabriela. Din denunțul formulat rezultă că, în anul 2013 pe fondul cercetărilor efectuate de Direcția Națională Anticorupție ca urmare a plângerii formulată de Fujitsu Siemens Computers în legătură cu derularea contractului de licențiere Microsoft și a măsurilor asigurătorii dispuse de autoritățile austrice pe conturile sale din Elevația, Udrea Elena Gabriela a pretins suma de 500.000 de euro pentru a-i rezolva problemele din justiție. Există indicii în sensul că remiterea sumelor de bani a avut loc în mai multe tranșe în perioada iulie 2013 – februarie 2014”, au scris procurorii în referat.

Potrivit anchetatorilor, aceste fapte sunt dovedite cu declarația martorului, extrasele de cont și înscrisuri olografe ridicate la percheziții, în care sunt indicate sume de bani plătite.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anchetă la Gorj după avortul unei adolescente violate în mod repetat de tatăl ei / Medicul ginecolog, dus la audieri
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Câți bani au primit eliminatele Mirela Vaida și Oana Tomoiagă, din partea postului Antena 1, pentru cele 10 săptămâni la Asia Express
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
Cine sunt primele calificate în semifinalele Turneului Campioanelor. Cum arată situația în grupe
Click
Ce au descoperit doi vloggeri români în Venezuela: „Oamenii par resemnați”. Este a 99-a țară pe care o vizitează
Digi24
Prima reacţie a jurnalistului Ovidiu Vanghele, după ce Nicușor Dan i-a interzis accesul la Cotroceni
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Ce se întâmplă doctore
Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi