Dintele unui melc marin, pe primul loc în topul celor mai rezistente materiale biologice cunoscute

Cercetătorii britanici au descoperit că Patella algira – o specie de melci marini cu cochilii conice – prezintă dinți cu structuri atât de puternice încât acestea, dacă vor fi copiate, ar putea fi folosite de oameni pentru a fabrica automobile, bărci și avioane.

„Până acum, am crezut că pânza de păianjen era cel mai puternic material biologic din lume, datorită rezistenței deosebite și potențialelor aplicații ale sale, care variază de la veste antiglonț la echipamente electronice pentru computere”, a declarat Asa Barber, profesor la Facultatea de Inginerie de la Universitatea Portsmouth, coordonatorul studiului.

„Însă acum am descoperit că dinții acestor melci marini prezintă un grad de rezistență potențial superior”, a adăugat ea.

Cercetătorii britanici au examinat în detaliu comportamentul mecanic al dinților acelor melci marini, cu ajutorul unui microscop de forță atomică, un instrument bazat pe o metodă ce implică descompunerea materialelor până la nivelul atomilor. Ei au descoperit astfel că dinții analizați conțin un mineral foarte rezistent, denumit goetit, care se acumulează în dinții acelor melci marini.

SOCIAL Mercedesul vândut cu cel mai mare preț din lume. Cât costă cea mai scumpă mașină din istorie

17:45

ECONOMIE Germania crește pensiile de la 1 ianuarie 2026. O pensie în Berlin ajunge 48% din salariul mediu

17:42

„Melcii Patella algira au nevoie de dinți extrem de puternici pentru a se fixa pe suprafețele stâncoase și pentru a extrage alge din rocă pentru a se hrăni în timpul fluxului. Am descoperit că fibrele de goetit au exact mărimea potrivită pentru a genera un compozit cu o structură extrem de puternică”, a precizat Asa Barber.

Structurile fibroase din dinții melcilor Patella algira ar putea fi în viitor replicate într-o serie de materiale noi pe care oamenii de știință vor putea să le utilizeze în diverse aplicații, precum automobilele din cursele din Formula 1, nave și avioane.

Studiul a fost publicat miercuri în revista științifică Interface, editată de The Royal Society.