Prima pagină » Știri » Scenariu terifiant în cazul unui cutremur puternic în București. LISTA imobilelor cu risc imediat de prăbușire

Scenariu terifiant în cazul unui cutremur puternic în București. LISTA imobilelor cu risc imediat de prăbușire

Primăria Capitalei poate asigura 41.000 de locuri de campare pentru bucureșteni în cazul unui cutremur cu magnitudine mare asemănător celui din 1977. Peste 8500 de persoane care locuiesc în clădirile cu risc seismic clasa I sunt în pericol în cazul în care seismul îi prinde în clădire.

Primăria Capitalei poate asigura 41.000 de locuri de campare pentru bucureșteni în cazul unui cutremur cu magnitudine de peste  7 grade pe scara Richter.

Primarul Sorin Oprescu a declarat vineri într-o conferință de presă că este pregătit pentru un cutremur mare. „Da, sunt pregătit. Dar marea mea temere, de ce să n-o spunem cinstit, este pentru nivelul de consolidare care este foarte mic”, a spus edilul.

Datele de la Primăria Capitalei arată că sunt 186 de imobile în categoria risc 1 – pericol public, din care majoritatea, peste 92% au fost construite inainte de 1940.

„Aceste imobile, în funcție de regimul de înălțime se repartizează astfel:  85 de clădiri au peste 5 etaje (44,7%),  46 de clădiri au peste 8 etaje (24%),  59 de clădiri au sub 4 etaje (31,05). Deși vi se pare ciudat, repartiția clădirilor din București încadrate în risc I-pericol public pe sectoare, ne indică faptul că majoritatea clădirilor din aceasta categorie sunt în sectoarele 1, 2 și 3″, a spus Sorin Oprescu.

Cele mai multe clădiri care ar putea cădea la cutremur sunt situate  în Centrul Bucureștiului,  pe străzile Franceza, Armenească, Lipscani, Bărăției, Gabroveni, Blanari, Calea Victoriei, Bulevardul Magheru.

În cazul unui cutremur cu magnitudine mare, salvatorii ar putea ajunge la clădirea prăbușită în 6-8 minute. „Noi am spus un singur lucru: cât mai repede posibil. În mod normal la Salvarea și SMURD-ul ajung între 6 și 8 minute. A face estimări acum, înainte să vedeți simulărille, ar înseamna să exagerez”, a spus Sorin Oprescu.

DESCARCĂ DE AICI LISTA IMOBILELOR PECIOL PUBLIC ȘI A CLĂDIRILOR EXPERTIZATE DE PRIMĂRIA CAPITALEI

În cadrul unui seism, bucureștenii se pot adăposti în 12 școli  complet utilate și dotate cu echipamente și materiale necesare situațiilor de urgență, post-evenimente : paturi de campanie, pături, generatoare, lanterne, tărgi.

Acestea sunt: Liceul Lovinescu, Școala nr 89, Școala nr 103, Școala nr 117, Școala nr 45, Școala nr 143, Colegiul Tehnic Material Rulant pentru Transport Feroviar, Colegiul Anghel Saligny, Școala nr 165, Școala nr 40, Școala nr 96 și Liceul Iulia Hasdeu.

Primăria Capitalei susține că în aceste școli va săpa și amenaja puțuri de apă de mare adâncime, pentru asigurarea de surse independente de apă potabilă.

De asemenea, bucureștenii pot folosi ca adăpost  în caz de calamitate și Arena Națională.

„Arena Națională a fost utilată și dotată cu materiale și echipamente necesare supraviețuirii în situații de urgență : 12.600 paturi de campanie 16.500 de saci de dormit și 3.000 de marmite”, a mai spus Sorin Oprescu.

Până acum, Primăria Capitalei a notificat proprietarii a peste 370 de imobile cu privire la obligațiile legale pe care le au pentru reducerea riscului seismic.

„Nenorocirea este ca marea majoritate a proprietarilor care locuiesc în blocurile încadrate în clasa I de risc seismic, deși pot beneficia de sprijin și facilități  pentru punerea în siguranță a clădirilor respective, în condițiile precizate de legislația în domeniu, refuză acest lucru și, în mod cert, nu duc această olbigație la capăt nici prin mijloace proprii”, a mai spus Oprescu.

Unii dintre propietarii care refuză consolidarea locuiesc în imobile situate pe  Str. Ion Brezoianu nr. 38, Calea Moșilor nr. 96 Str. Boteanu nr.3A-3B.

În ultimii 10 ani Primăria Capitalei a consolidat 42 de clădiri aflate în clasa de risc seismic I, dintre care 19 au fost consolidate în programul de consolidare al primăriei, iar restul de către primărie.

Pentru 2015, Primăria Capitalei are în plan 20 de propuneri pentru execuție consolidare și 28 de propuneri pentru faza de proiectare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Legea care schimbă jocul. Cum poate fi DEMIS acum un președinte al României
Digi24
„Nu va exista niciun MiG”. Polonia refuză să mai transmită Ucrainei avioane de luptă. Motivele invocate de Varșovia
Cancan.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
SURSE Președintele Nicușor Dan este pregătit pentru orice compromis politic. Linia roșie rămâne un guvern cu AUR
Mediafax
Berea pe stadioane, aprobată de Parlament! Vot decisiv pentru modificarea Legii 4
Click
Atentat cu bombă în Monaco, acolo unde își face veacul Mihaela Rădulescu. Reacția vedetei după explozia care s-a soldat cu trei victime
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
BREAKING | Rezultatele de la Evaluarea Națională 2026 au fost publicate
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Vestea momentului: Roboții umanoizi au început să fie închiriați cu ziua! Cât costă și ce știu să facă
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Ce ar putea fi arcul și săgeata strălucitoare depistate de astronomi?