Prima pagină » Știri » Anunțul Patriarhului Daniel despre ora de religie în școli

Anunțul Patriarhului Daniel despre ora de religie în școli

Anunțul Patriarhului Daniel despre ora de religie în școli
Patriarhul Daniel a declarat, duminică, la Sfânta Liturghie că ora de Religie nu poate fi înlocuită cu nimic, fiind știința cea mai profundă, a legăturii cu Dumnezeu, iar înscrierea la această disciplină este un act de mărturisire publică a credinței.

„Înscrierea pentru ora de Religie este un act de credință, de mărturisire publică a credinței, a iubirii noastre față de Hristos și a dorinței noastre de a crește spiritual. Biserica a botezat copiii pe care părinții i-au născut și i-au adus să fie botezați. Dacă Biserica a botezat copiii înseamnă că are și datoria de a-i crește în credință”, a spus Preafericitul Daniel, duminică, în cuvântul de învățătură rostit la Sf Liturghie oficiată la Catedrala Patriarhală.

PF Daniel a arătat că „este nevoie și de o formare duhovnicească și intelectuală a copiilor la școală, împreună cu alți copii și în dialog cu alte cunoștințe, cu alte discipline pe care le studiază sau le învață copiii la școală”.

În acest sens, el a dat citirii apelului Consiliului Consultativ al Cultelor din România, reunit sâmbătă, potrivit căruia fără cunoștințe de religie nu poate fi înțeleasă istoria și cultura Europei și de aceea în aproape toate țările europene, religia se predă în cadrul sistemului de învățământ public.

„Predarea religiei în școală are valențe educaționale profunde, prin rolul ei formativ în viața copiilor și a tinerilor, demonstrat și de studiile educaționale și sociologice în domeniu. Ora de religie contribuie la reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate și de orientare,întrucât propune modele viabile de bunătate,sfințenie și conviețuire umană. Educația religioasă contribuie la depășirea ignoranței religioase, care poate favoriza atitudini ideologice de intoleranță”, se arată în apelul consiliului.

Potrivit lui PFDaniel, la ora de religie copiii învață ” că universul, cerul și pământul nu sunt produsul întâmplării, ci sunt darul înțelepciunii și iubirii lui Dumnezeu pentru om”, „că omul nu este un simplu animal evoluat, ci este o ființă inteligentă, liberă și iubitoare, creată după chipul lui Dumnezeu” și „că orice faptă bună izvorâtă din iubire smerită și milostivă nu piere niciodată”, ci „rămâne în memoria și binecuvântarea lui Dumnezeu și fiecare faptă bună săvârșită în timpul vieții trecătoare are o valoare veșnică în Împărăția lui Dumnezeu”.

„De aceea, ora de Religie nu poate fi înlocuită cu nimic, cu nicio altă știință pentru că de fapt știința cea mai profundă este știința legăturii noastre cu Dumnezeu cel veșnic Care ne-a creat pentru viață veșnică, pentru iubire și fericire veșnică în Împărăția Preasfintei Treimi, spre slava lui Dumnezeu și spre a noastră mântuire! Amin!”, a conchis Patriarhul României.

Consiliul Consultativ al Cultelor din România, întrunit sâmbătă în ședință de lucru la Reședința Patriarhală, a luat act de motivarea deciziei Curții Constituționale nr. 669 din 12 noiembrie 2014 privitoare la statutul orei de religie și a observat că CC a menținut statutul orei de religie ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun, obligatorie pentru școală, și a modificat un singur aspect referitor la procedura de participare a elevului la ora de religie, și anume pe baza unei cereri de înscriere.

Curtea Constituțională a decis, în 12 noiembrie 2014, că art. 18 alin. 2 teza I din Legea educației naționale privind obligația de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie este neconstituțional, oficiali ai Curții precizând că, urmare a hotărârii, o astfel de solicitare va trebui făcută de cei care vor să studieze disciplina.

CC arăta, în motivarea deciziei, că oferta educațională pentru această disciplină este de natură să afecteze libertatea de conștiință.

Consiliul Consultativ al Cultelor din România solicită Parlamentului ca atunci când va completa art. 18 alin. 2 teza I din Legea educației naționale să prevadă clar că înscrierea sau reînscrierea elevului pentru a frecventa ora de religie, dar și retragerea acestuia se vor face prin cerere scrisă.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spunea, în 13 februarie, că elevii ar putea face solicitare pentru participarea la ora de religie o singură dată pe ciclu de învățământ – primar, gimnazial și liceal, excepție făcând anul școlar 2015-2016, când își vor exprima opțiunea indiferent de anul de studiu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Destinațiile de vis pe care turiștii ar trebui să le evite în 2027
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi