Prima pagină » Magazin » Miroase urât și e posibil să faci duș o dată pe lună. Totuși este jobul pe care se bat 1.500 de persoane

Miroase urât și e posibil să faci duș o dată pe lună. Totuși este jobul pe care se bat 1.500 de persoane

Miroase urât și e posibil să faci duș o dată pe lună. Totuși este jobul pe care se bat 1.500 de persoane
1.500 de persoane au aplicat pentru cele patru joburi recent puse la dispoziție de UK Antarctic Heritage Trust.

Aproximativ 1.500 de persoane au aplicat, în doar două săptămâni, la cele patru oferte de angajare puse la dispoziție de UK Antarctic Heritage Trust, deși condițiile de lucru nu sunt tocmai ușoare, scrie qz.com.

Candidații care vor să lucreze ca asistenți ai organizației trebuie să se mute în Port Lockroy, Antarctica, pentru cinci luni, unde vor fi nevoiți să înfrunte gerul, să se obișnuiască să doarmă puțin și chiar să se spele mai rar.

De asemenea, ei trebuie să se ocupe de administrarea unui muzeu și a magazinului acestuia, să monitorizeze cei 2.000 de pinguini din zonă, să-i asiste pe cei aproape 18.000 de turiști care ajung pe insulă și să se ocupe de livrarea celor 70.000 de scrisori pe care turiștii le trimit de la oficiul poștal din Port Lockroy.

„Poți trăi alături de alte trei persoane și 2.000 de pinguini care miros urât, fără să faci duș timp de o lună?”, este una dintre întrebările din anunțul de angajare.

„Poți să-i întâmpini cu entuziasm pe vizitatori la minus cinci grade Celsius și vânt aspru și, de asemenea, să le gătești o supă fierbinte după o zi lungă de stat în frig și doar câteva ore de somn?”, mai sunt întrebați candidații.

În ciuda acestor condiții grele, pentru fiecare din cele patru locuri oferite de UK Antarctic Heritage Trust au aplicat, în medie, 375 de persoane.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BALA 2, încă un VIS frumos. Ar putea scoate România din criză, dar a fost SUSPENDAT deocamdată
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Cancan.ro
ULTIMA postare făcută de Cristina Mărie, înainte să moară la 37 de ani. A sperat la un miracol până în ultima clipă 😢
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au dat statul în judecată după ce au fost despăgubiți cu 5 lei/mp pentru un teren expropriat
Mediafax
DETALII-ȘOC ale arestării lui Georgescu: apeluri cu omul pe care „nu-l cunoaște”, banii trimiși de socru
Click
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
Digi24
„Simion mi-a spus că știe că Georgescu este nebun”, susține jurnalistul Valeriu Nicolae. Reacția AUR
Cancan.ro
Cristina Mărie, prietena de familie a lui Culiță Sterp, a murit la doar 37 de ani. Boala RARĂ de care suferea
Ce se întâmplă doctore
Semnele discrete ale unui AVC pe care mulți le pun pe seama oboselii. Pot dispărea în câteva minute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cele trei băuturi pe care le au în comun persoanele centenare
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!