Prima pagină » Știri » Mama premierului Ponta, după ce a fost audiată la DNA în dosarul ginerelui: „Sunt SOACRĂ, nu CONSILIER”

Mama premierului Ponta, după ce a fost audiată la DNA în dosarul ginerelui: „Sunt SOACRĂ, nu CONSILIER”

Cornelia Naum, mama premierului Victor Ponta, a venit, joi dimineață, la DNA Ploiești. Ea a fost citată ca martor în dosarul privind fraudarea de fonduri europene, în care este arestat cumnatul premierului, Iulian Herțanu. „Sunt soacră, nu consilier", a spus la ieșire mama lui Victor Ponta, întrebată de ziariști dacă l-a consiliat pe Iulian Herțanu. Săptămâna trecută, în același dosar, a fost audiată și sora premierului, Alexandra Herțanu.

UPDATE 11:09 Mama premierului, a ieșit în aceste momente de la audieri. Încearcă să își facă loc prin mulțimea de jurnaliști prezenți, care încearcă să îi pună întrebări. „Sunteți imposibili… Chiar vreți să ne batem?”, a spus aceasta încercând să își croiască drum. „Doamna are un contract de muncă part time cu societatea fiicei dânsei, societatea nu are nicio legătură cu societățile anchetate. Sigur că a participat la niște discuții, despre care a fost întrebată”, a spus avocatul mamei lui Victot Ponta după ce aceasta a ieșit de la audieri. Cornelia Naum a ajuns la sediul DNA în urmă cu două ore și a așteptat circa 45 de minute să intre la audieri.

Știrea inițială:

Cornelia Naum, mama premierului Victor Ponta, a venit, joi dimineață, la DNA Ploiești. Ea a fost citată ca martor în dosarul privind fraudarea de fonduri europene, în care este arestat cumnatul premierului, Iulian Herțanu.

Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost arestat, pe 19 februarie, în dosarul vizând fraudarea de fonduri europene pentru lucrări de canalizare la Comarnic, executate de SC Grossman Engineering Group, al cărei administrator este.

În acest dosar a mai fost arestat omul de afaceri Vladimir Ciorbă, în timp ce fostul consilier județean de Prahova Mihai Coman, reținut și el, va fi cercetat sub control judiciar.

În același dosar, deputații Sebastian Ghiță și Vlad Cosma și președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, care au fost plasați sub control judiciar, sunt acuzați că i-ar fi sprijinit pe cei patru să obțină acest contract, punând presiune și exercitând amenințări asupra conducerii SC Hidro Prahova, firma Consiliului Județean care derula proiectul european, pentru ca societățile respective să primească contractul, să obțină prelungiri ale termenelor prevăzute în acesta și să primească ilegal bani în timpul derulării proiectului.

Pe perioada controlului judiciar, Mircea Cosma nu-și poate exercita funcția de președinte al CJ Prahova.

Iulian Cristian Herțanu, administrator al S.C. Grossmann Engineering Group S.R.L, este urmărit penal sub acuzațiile de constituire a unui grup infracțional organizat, schimbarea nelegală a destinației fondurilor europene și evaziune fiscală. Pentru aceleași infracțiuni sunt urmăriți penal și Mihail Marian Coman, administrator și asociat la S.C. Indserv SRL Ploiești și S.C. Indserv Proiect SRL Ploiești și consilier al directorului SC Hidro Prahova SA, precum și omul de afaceri Vladimir Răzvan Ciorbă, administrator și asociat la S.C. CVR Asfalt Construct Group SRL Dobroești (Ilfov), S.C. CVR Activites Group SRL București și S.C. Gefam Pro SRL Dobroești.

Conform anchetatorilor, în perioada 2011- 2015, Iulian Cristian Herțanu, administrator de drept și, începând cu data de 25 aprilie 2014, administrator de fapt al S.C. Grossmann Engineering Group S.R.L., respectiv angajat al S.C. CVR Asfalt Construct Group SRL Dobroești, Vladimir Ciorbă și Mihai Marian Coman au constituit un grup infracțional pentru a-și adjudeca fraudulos un contract de lucrări finanțat preponderent din fonduri europene.

Ei sunt acuzați că și-au însușit ilegal importante sume de bani, prin schimbarea destinației fondurilor obținute prin proiectul cu finanțare europeană și prin sustragerea de la plata contribuțiilor datorate către stat, prin evidențierea unor cheltuieli nereale sau operațiuni fictive în documentele societăților pe care le-au controlat.

Procurorii spun că la grupul infracțional a aderat, prin numirea ca administrator al S.C. Grossmann Engineering Group, începând cu 25 aprilie 2014, Liviu Munteanu, rolul său fiind acela de a semna documente în cadrul proiectului cu finanțare europeană și de a asigura efectuarea unor plăți către societățile controlate de membrii grupului.

Anchetatorii susțin că pentru a obține contractul cu firma la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar, cei patru au fost sprijiniți de deputații Sebastian Ghiță, Vlad Cosma și de președintele CJ Prahova, Mircea Cosma, urmăriți penal în acest dosar pentru sprijinirea unui grup infracțional organizat și aflați sub control judiciar.

Potrivit procurorilor, în perioada 2011 – 2015, președinte Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, fost președinte al filialei județene a PSD, a făcut demersuri (intervenții pentru numirea în funcții a unor persoane, obținerea de informații confidențiale – activități derulate direct sau prin intermediul consilierilor săi personali) la funcționari ai S.C. Hidro Prahova și a exercitat presiuni (amenințări cu privire la înlocuirea din funcție) asupra directorului general al societății, pentru ca aceștia să atribuie ilegal asocierii S.C. Grossmann Engineering Group SRL – S.C. Euroconstruct Trading 98 SRL contractul de lucrări pentru extinderea rețelei de canalizare în orașul Comarnic. De asemenea, Mircea Cosma a făcut presiuni pe durata derulării contractului pentru prelungirea termenelor de execuție și efectuarea ilegală de plăți.

Deputatul de Prahova Sebastian Ghiță și fiul lui Mircea Cosma, deputatul PSD Vlad Cosma, sunt acuzați că ar fi intervenit pentru numirea în funcții a unor persoane, obținerea de informații confidențiale la nivelul unor funcționari ai S.C. Hidro Prahova SA și ar fi exercitat intervenții asupra directorului general al acestei firme, pentru ca, prin prisma atribuțiilor de serviciu pe care aceștia le aveau, să determine atribuirea nelegală a contractului de la Comarnic către asocierea S.C. Grossmann Engineering Group SRL – S.C. Euroconstruct Trading 98 SRL. De asemenea, cei doi deputați sunt acuzați că au făcut intervenții și pe parcursul derulării contractului, pentru prelungirea termenelor de execuție și efectuarea ilegală a plăților.

„Scopul grupului infracțional astfel format și sprijinit a fost atins, urmărirea penală făcută până la acest moment relevând: deturnarea din cadrul proiectului și însușirea în interes propriu, de către membrii grupului, a sumei totale de 7.797.410 de lei (bani ridicați în numerar din conturi ale persoanelor juridice și fizice, reprezentând 54% din totalul sumelor care au fost identificate ca fiind achitate de S.C. Grossmann Engineering Group, către «partenerii» la care se pretinde că au fost subcontractate lucrări), sustragerea de la plata către stat, prin practici evazioniste, a sumei de 2.515.293 de lei ( din care 1.509.176 lei reprezentând TVA și 1.006.117 de lei reprezentând impozit pe profit)”, arăta DNA.

Proiectul privind extinderea rețelei de canalizare la Comarnic avea termen de finalizare februarie 2014, însă lucrările, care nu au fost finalizate, au fost sistate la sfârșitul anului trecut.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Declarația premierului Ungariei RĂSTOARĂ totul: ”Nu vom accepta!”
Digi24
Dispozitivul care devine obligatoriu de la 1 iulie 2026 pentru mii de șoferi. Cine este vizat de noile reguli UE și ce amenzi se aplică
Cancan.ro
Orașul din România în care o garsonieră costă cât un garaj: 7.000 euro
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Ioana Tamaș și Adelina Pestrițu s-au dezlănțuit la Istanbul
Adevarul
Arme nucleare americane la București? Recomandarea unui general NATO: „Rușii vor face crize și vor amenința că bombardează România”
Mediafax
News alert! A reapărut după 60 de ani MUSCA ale cărei larve DEVOREAZĂ VICTIMELE DE VII
Click
Rocsana Marcu și-a luat diplomă în Drept. Câți bani ia pentru cursurile pe care le predă și de ce vedeta este încă singură. „Cu dragostea...nimic!”
Digi24
Lovitură pentru Donald Trump în Congres. Puterile sale au fost limitate prin vot
Cancan.ro
Scandal monstruos! Andreea Bostănică și Iuliana Beregoi s-au bătut într-un restaurant, în fața tuturor. A fost nevoie de intervenția poliției și ambulanței
Ce se întâmplă doctore
Horoscop chinezesc iunie 2026. Zodiile care atrag ghinionul și trec printr-o perioadă complicată
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Există o mașină electrică nouă care nu-și poate urmări utilizatorii – nu are modem
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este diferența dintre alergare și jogging?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Doamne, dă-mi un motiv pentru care trebuie să mai merg la muncă!
Descopera.ro
Psihologia muzicii rock: 10 efecte ale muzicii rock asupra creierului confirmate de psihologi