Prima pagină » Auto » Ce decizie a luat Guvernul în privința celor care își cumpără mașini hibride

Ce decizie a luat Guvernul în privința celor care își cumpără mașini hibride

Ce decizie a luat Guvernul în privința celor care își cumpără mașini hibride
Impozitul pentru autoturisme hibride va fi redus cu 95% față de anul trecut, potrivit unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului.

În România, un procent semnificativ din impozitul auto este reprezentat de cilindree, indiferent de emisiile de CO2 reduse, obținute de mulți producători, precizează promotor.ro.

Acest fenomen ducea la taxarea incorectă a multor mașini hibride, capabile să circule în oraș doar pe bateriile electrice și să aibă, astfel, emisii reduse de CO2. Unele mașini hibride erau taxate chiar mai drastic decât cele cu motoare cu combustie internă, pentru că statul român ține cont de emisiile efective de CO2 și noxe.

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Corneliu Calotă, a declarat că măsură a fost adoptată pentru a stimula achiziția mijloacelor de transport ecologice.

„După alineatul (2) al articolului 263 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se introduc două noi alineate, alin. (21) și (22), cu următorul cuprins:

(21) În cazul mijloacelor de transport hibride, impozitul se reduce cu 95%.
(22) Prevederile alin.(21) se aplică începând cu anul fiscal 2015″, relevă proiectul Finanțelor.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul României vine cu soluții după reclamațiile românilor privind cartea de identitate electronică
Digi24
Putin avertizează că războiul din Iran poate declanșa un șoc global ca pandemia COVID-19
Cancan.ro
Vortex polar. Începând de mâine, ninge 8 zile la rând în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele afectate
Prosport.ro
Daniela Crudu, apariție hot în jacuzzi. Cum arată acum asistenta TV care l-a scos din minți pe Gigi Becali când era iubita lui Mihai Costea
Adevarul
Punctul sensibil al lui Putin. Ce ar putea determina Moscova să pună capăt războiului
Mediafax
Care sunt cele mai proaste locuri într-un avion. Experții explică de ce trebuie evitate
Click
Zodiile care au parte de un miracol în aprilie. Ei sunt nativii care vor trăi o lună ca-n povești
Digi24
Ce valoare are bancnota de 10 milioane de riali, recent lansată de Iran, care se confruntă cu o inflație-record
Cancan.ro
Conacul de peste 1 mil. € a lui Călin Donca, la un pas să fie demolat cu buldozerul; '”Ciudat este că au început cu casa unui milionar'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Oana Vincu din trupa Genius. S-a retras din lumina reflectoarelor de ani buni! Mulți nu ar mai recunoaște-o acum!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Șoferii trebuie să prezinte, de acum, un nou document pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului
Descopera.ro
Ce s-a întâmplat după ce o femeie a auzit voci care îi spuneau...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-am atins de altă femeie! Preotul: - Ori atingi, ori bagi – este același lucru!
Descopera.ro
Acesta e MEDICAMENTUL-MINUNE pe care îl subestimăm! ANCA MAZILU demontează cele mai frecvente mituri despre SOMN