Prima pagină » Știri » Ambasadorul Irlandei este în continuare internat la Terapie Intensivă, prognosticul fiind rezervat

Ambasadorul Irlandei este în continuare internat la Terapie Intensivă, prognosticul fiind rezervat

Ambasadorul Irlandei este în continuare internat la Terapie Intensivă, prognosticul fiind rezervat
Ambasadorul Irlandei, Gerard Corr, este în continuare internat la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca din Capitală, prognosticul fiind rezervat, au declarat marți, pentru MEDIAFAX, surse medicale.

Potrivit surselor citate, starea de sănătatea ambasadorului Gerard Corr este staționară, acesta fiind sub tratament.

Ambasadorul Irlandei la București a fost internat luni la Spitalul de Urgență Floreasca, cu traumatism cranio-cerebral, după ce a căzut și s-a lovit la cap, la scurt timp după ce a ieșit dintr-un restaurant aflat pe strada Buzești.

Potrivit unor martori, ambasadorul era însoțit de alți doi bărbați, iar la un moment dat, i s-a făcut rău, la aproximativ 30 de metri de restaurant. Cei doi bărbați care îl însoțeau l-au sprijinit să nu cadă și l-au întrebat dacă se simte bine, el spunând că și-a revenit. La scurt timp, ambasadorul a căzut și s-a lovit cu capul de asfalt, în timp ce se afla pe carosabil, pe o pistă de bicicliști.

Martorii au declarat, pentru MEDIAFAX, că în acel moment trecea prin zonă o ambulanță, însă aceasta transporta un pacient cu suspiciune de infarct. Echipajul medical a solicitat însă o altă mașină, cu medic, care a ajuns în câteva minute la fața locului. Cu un minut înainte de sosirea echipajului de la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov a venit în zonă și un echipaj de prim ajutor SMURD.

Echipajul de la ambulanță i-a acordat ambasadorului primele îngrijiri, apoi l-a transportat la spital.

Martorii au mai spus că ambasadorul Irlandei merge frecvent la acel restaurant, pentru a mânca la prânz.

Ambasadorul Gerard Corr și-a prezentat scrisorile de acreditare, la Cotroceni, la 13 noiembrie 2013. El este și ambasador al Irlandei în Republica Moldova.

Anterior numirii în funcția de ambasador în România și Republica Moldova, Gerard Corr a fost reprezentant permanent al Irlandei la Oficiul Națiunilor Unite de la Geneva.

Între 2006 și 2010 a condus Ambasada Irlandei din Egipt, fiind acreditat, totodată, în Sudan, Siria, Iordania și Liban.

Între 2003 și 2006 a fost ambasador în Africa de Sud, Botswana, Republica Democrată Congo, Namibia și Zimbabwe.

În perioada 2001-2003, Corr a fost reprezentant permanent adjunct al Irlandei la Națiunile Unite.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Teroare în Europa! Rețea de traficanți de droguri, implicată în crime, răpiri și atacuri cu grenade. Aproape 50 de arestări
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Cancan.ro
CONFESIUNEA făcută de Valeriu Gheorghiță, după moartea colonelului (rtg.) Oana Ciobanu: 'Am cunoscut-o înainte de pandemie'
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
Mediafax
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 ajunge în Canada. Cine este scriitoarea care a dat peste cap pronosticurile
Click
Victor Socaciu a murit cu zile? Primele declarații ale văduvei Brândușa Socaciu: „Lupta pentru adevăr abia acum începe!”
Digi24
Putin e Dobby. O rusoaică a făcut un scandal monstru pentru că celebrul personaj expus într-o vitrină semăna prea mult cu dictatorul
Cancan.ro
Amendă între 10.000 și 20.000 lei pentru toți românii care locuiesc la curte și fac acest lucru în fața porții de intrare
Ce se întâmplă doctore
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ