Prima pagină » Știri politice » DNA cere ARESTAREA PREVENTIVĂ a deputatului PNL Theodor Nicolescu

DNA cere ARESTAREA PREVENTIVĂ a deputatului PNL Theodor Nicolescu

DNA cere ARESTAREA PREVENTIVĂ a deputatului PNL Theodor Nicolescu
Procurorii DNA au extins ancheta împotriva deputatului PNL Theodor Nicolescu, acesta fiind acuzat de abuz în serviciu și luare de mită. Nicolescu este suspectat în același dosar cu fostul șef al ANI, Horia Georgescu.

UPDATE Procurorii DNA au cerut reținerea și arestarea preventivă în cazul lui Theodor Nicolescu, cele trei infracțiuni de abuiz în serviciu de care este suspectat având consecințe deosebit de grave.  Potrivit DNA, deputatul a obținut, pe vremea când era în conducerea ANRP, „un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul”.

„În cursul anului 2008, inculpatul NICOLESCU THEODOR-CĂTĂLIN, împreună cu ceilalți membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a emis în cazul a trei dosare, titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor și nici prevederile art. 10 alin. 6 și 7 din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, supraevaluând bunurile imobile respective cu suma totală de aproximativ 75.000.000 euro, cu această sumă fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obținerea unor despăgubiri necuvenite de către titularii și cesionarii drepturilor de despăgubire”, se arată în comunicatul DNA.

Concret, susțin procurorii, Comisia Centală pentru Stabilirea Despăgubirilor a aprobat un raport de evaluare, realizat de expertul evaluator Neculai Nistor, prin care a stabilit pentru un teren de peste 55.000 de metri pătrați o valoare de 84.546.000 de lei, adică 1.526 lei/metru pătrat, o sumă supraevaluată. Astfel, prejudiciul s-ar ridica la peste 13 milioane de euro.

„La data de 10.11.2008, în condițiile sus menționate, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au aprobat raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Drulă Dorin Cornel, în dosarul de despăgubire înregistrat sub nr. 26600/CC/2006, prin care a fost stabilită o valoare a terenului de 1.535 metri pătrați și construcție demolată de 2.137.636 euro, respectiv 7.851.965 lei, prin supraevaluarea acestora cu suma de 1.730.554 euro, echivalentul a 6.510.865 lei prejudiciind cu această sumă bugetul de stat și facilitând obținerea unor avantaje patrimoniale necuvenite de către o persoană. La data de 02.09.2008, în condițiile sus menționate, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au aprobat raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Hanu Alexandru-Florin în dosarul de despăgubire nr. 13653/FFCC/2008, prin care a fost stabilită o valoare a terenului de 20,5 hectare, situat pe raza fostei comune Dudești – Cioplea, actualmente sector 3 București, de 104.640.072 euro (375.050.942 lei) prin supraevaluarea acestuia cu suma de aproximativ 60 milioane euro, prejudiciind cu această sumă bugetul de stat și facilitând obținerea unor avantaje patrimoniale necuvenite de către trei persoane”, se arată în comunicatul DNA.

Deputatul PNL Theodor Nicolescu este urmărit penal pentru trei infracțiuni de abuz în serviciu și o infracțiune de luare de mită pentru fapte făcute în perioada în care era vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Liberalul este suspectat că, în cursul anului 2007, când era și membru în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a pretins un comision de 5% din totalul acțiunilor pe care urmau să le primească după conversia titlurilor de despăgubire. Este vorba despre același dosar în care a fost arestat preventiv și fostul șef al Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu.

„În schimbul banilor, Nicolescu Theodor-Cătălin, prin prisma funcției și calității pe care o deținea, urma să asigure soluționarea favorabilă și cu celeritate a dosarelor de despăgubire.Ca urmare a soluționării dosarului de despăgubire nr. 13563/FFCC/2008, referitor la drepturile de proprietate privind o suprafață de 20,5 ha, teren situat în București, în zona sectorului 3, Nicolescu Theodor-Cătălin a primit, în perioada 2008-2013, de la cele trei persoane aproximativ 6.200.000 lei, reprezentând bani și contravaloarea acțiunilor. Banii au fost remiși în general, în tranșe de până la 250.000 de lei, în lei și euro, iar suma de 680.000 lei prin cont, în baza unui contract de comision încheiat fictiv pentru a masca comisionul”, se arată în comunicatul transmis de DNA.

Theodor Nicolescu a fost audiat prima oară la DNA în cursul zilei de luni, iar a doua oară în cursul zilei de miercuri. Deputatul PNL este vicepreședinte al comisiei juridice din Camera Deputaților.

În același dosar, Horia Georgescu a fost arestat pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat că, alături de alți foști membri ai comisiei pentru stabilirea despăgubirilor din ANRP, a aprobat despăgubiri pentru imobile supraevaluate cu aproximativ 75 de milioane de euro.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un șofer din București a lovit un copac și două ambulanțe SMURD
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
FBI intră pe fir în cazul lui Emil Gânj! Descoperiri ULUITOARE în telefonul criminalului din Mureș
Prosport.ro
Mădălina Ghenea i-a înnebunit pe arabi. Cum și-a făcut apariția în Qatar
Adevarul
Povestea celui mai bogat sat din Ucraina, aflat la graniţa cu România. Paradoxul castelelor din Nyzhnia Apșa
Mediafax
AEP: Peste 2.2 milioane de alegători înscriși pentru alegerile locale parțiale de duminică
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Rachete spațiale, aur ilegal și o misiune imposibilă a Legiunii Străine: De ce nu poate Europa să își apere frontiera din Amazon
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Rodica Stănescu înainte să moară! Se transformare radical de dragul iubitului. Intervenții estetice și...
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Un EXPERT spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat INTELIGENTE
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
TikTok anunță un megaproiect în Brazilia