Prima pagină » Economic » Președintele Consiliului Concurenței: Legea plafonării comisioanelor interbancare a fost aprobată de Parlament

Președintele Consiliului Concurenței: Legea plafonării comisioanelor interbancare a fost aprobată de Parlament

Parlamentul European a aprobat săptămâna trecută un proiect de regulament propus de CE privind plafonarea comisioanelor interbancare pentru tranzacțiile cu carduri, măsură estimată să genereze economii anuale de aproape 6 miliarde de euro pentru comercianți și de 730 milioane de euro pentru consumatori.

„Legea plafonării comisioanelor interbancare a fost aprobată în plenul Parlamentului și va fi transmisă președintelui pentru promulgare. Trebuie să ne asigurăm că reușim să implementăm în mod clar legislația”, a afirmat Chirițoiu la conferința Mediafax Talks about Competition.

El speră ca în următoarele luni, după publicarea legii în Monitorul Oficial, să fie aprobate și normele de aplicare, astfel încât anul viitor, când intră în vigoare aceste prevederi și la nivel european, legislația să fie aplicată coerent la nivel național.

Parlamentul European a aprobat săptămâna trecută un proiect de regulament propus de CE privind plafonarea comisioanelor interbancare pentru tranzacțiile cu carduri, măsură estimată să genereze economii anuale de aproape 6 miliarde de euro pentru comercianți și de 730 milioane de euro pentru consumatori.

Regulamentul are nevoie și de aprobarea formală a Consiliului UE.

Documentul stipulează plafonarea comisioanelor pe care băncile le încasează la procesarea tranzacțiilor cu carduri la 0,2% din valoarea tranzacției pentru cardurile de debit și 0,3% pentru cele de credit, atât pentru tranzacțiile transfrontaliere, cât și pentru operațiunile naționale.

În România, legea pe această temă stipulează și limitarea încasărilor și plăților zilnice în numerar efectuate de operatorii economici către sau de la persoane fizice, la 5.000 lei/persoană, respectiv 10.000 lei/persoană.

Proiectul de lege a stârnit reacții aprinse din partea procesatorilor de carduri. Reprezentanții celor două mari companii de carduri, MasterCard și Visa, au reacționat imediat după lansarea publică a proiectului, avertizând asupra efectelor negative care ar putea apărea în urma reducerii comisioanelor interbancare.

Pe de altă parte, reprezentanții marilor retaileri au cerut aplicarea imediată a reducerilor de comisioane, spunând că piața cardurilor ar fi profitabilă pentru bănci chiar și în absența comisioanelor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ungaria ar putea primi 10 miliarde de euro din fondurile europene de redresare
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...