Prima pagină » Știri externe » Printre victimele accidentului aviatic din Franța se află și un american

Printre victimele accidentului aviatic din Franța se află și un american

Printre victimele accidentului aviatic din Franța se află și un american
Lista pasagerilor conține și "45 de pasageri cu nume de familie spaniole", a declarat vicepremierul spaniol Soraya Sainz de Santamaria.

„Fiecare verifică diferitele naționalități, există un american, un marocan, englezi, argentinieni, dar, încă o dată, compania Lufthansa și autoritățile spaniole și germane trebuie să furnizeze, cât mai repede posibil sper, toate informațiile”, a declarat Valls.

Avionul prăbușit marți dimineață aparține companiei Germanwings, subsidiara Lufthansa, și transporta 144 de pasageri și șase membri ai echipajului. Potrivit informațiilor apărute până în prezent, printre victime figurează 67 de germani, între care doi bebeluși, 16 adolescenți din Haltern (nord-vestul țării) și doi cântăreți de operă din Dusseldorf.

Lista pasagerilor conține și „45 de pasageri cu nume de familie spaniole”, a declarat vicepremierul spaniol Soraya Sainz de Santamaria.

Printre victime s-ar afla, de asemenea, cel puțin un belgian, un danez, doi australieni, doi columbieni și doi argentinieni.

Londra, Mexic și Tokyo au vorbit despre prezența probabilă la bordul avionului a trei pasageri britanici, a doi mexicani și doi japonezi. Președintele francez, Francois Hollande, a vorbit despre posibilitatea unor victime „turce”, în timp ce presa evocă prezența unui cuplu marocan la bordul avionului.

Miercuri, Ministerul kazah de Externe a anunțat că cel puțin trei cetățeni kazahi se aflau la bordul zborului 9525 al Germanwings și că încearcă să confirme informațiile autorităților germane potrivit cărora un al patrulea pasager avea, de asemenea, cetățenie kazahă.

O femeie olandeză în vârstă de 20 de ani se află, de asemenea, printre victime, a confirmat Ministerul olandez de Externe.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!